Educația cibernetică ar trebui să se regăsească în legile Educației, propun reprezentanții Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică

298 de vizualizări
Foto: © Nadezhda1906 | Dreamstime.com
Educația cibernetică ar trebui să fie inclusă în legile Educației, spune Manuela Catrina, adjunctă a directorului din cadrul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), după cum scrie Agerpres. „Avem nevoie de sprijinul Parlamentului ca în Legea educaţiei să avem din ce în ce mai mult şi mai clar educaţia cibernetică, de la cei mici până la cei care sunt acum facultate, indiferent ce domeniu studiază”, spune Manuela Catrina. Amintim că, în actuala formă a proiectului Învățământului Preuniversitar, este precizat într-un articol că planurile-cadru de învățământ și programele școlare vor conține în mod obligatoriu și elemente de securitate cibernetică, dar nu este menționată vârsta de la care le vor elevilor le vor fi predate aceste noțiuni.

„Zona de educaţie şi awarness este extrem de importantă pe mai multe paliere. E importantă pentru copii şi să începem de cât mai jos. Avem nevoie de sprijinul Parlamentului ca în Legea educaţiei să avem din ce în ce mai mult şi mai clar educaţia cibernetică, de la cei mici până la cei care sunt acum facultate, indiferent ce domeniu studiază”, a spus Manuela Catrina, adjunctă a directorului din cadrul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC).

„Noi ne focusăm pe zona de tech să facem cursuri şi mastere, dar e foarte important ca şi cei care fac Medicină să înţeleagă noţiuni minime de „igienă” cibernetică sau cei care fac Litere”, a mai spus Manuela Catrina.

Amintim că, în actualul proiect al legilor Educației, în legea Învățământului Preuniversitar, ministra Ligia Deca a reintrodus modulele ce includ „teme” de educație pentru mediu, pentru sănătate sau securitate cibernetică. Nu se face nicio referire la ce clase vor fi introduse aceste noțiuni.

La art. 85. (7), se precizează:

“Planurile-cadru de învățământ și programele școlare pentru disciplinele de studiu și modulele de pregătire obligatorii din învățământul preuniversitar au în vedere, în mod obligatoriu, includerea următoarelor teme: educație pentru mediu, educație pentru sănătate, educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială, educație tehnologică, educație rutieră, educație civică, educație interculturală, educație pentru cetățenie democratică, egalitate de șanse, gândire critică, oratorie și dezvoltare personală, securitate cibernetică, educație pentru alimentație sănătoasă”.

Inițial, competențele referitoare la modulele “Educație pentru viață” au fost introduse de fostul ministru Sorin Cîmpeanu și erau prevăzute în proiectul legii scrise de el în vară, care a fost în dezbatere publică 44 de zile. În varianta aceea, se preciza clar că vor fi noțiuni adaptate pe fiecare ciclu de învățământ, iar rezultatele evaluării urmau să fie notate cu calificative Admis/ Respins.

Foto: © Nadezhda1906 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Modulele de educație pentru sănătate, financiară, de mediu, rutieră, juridică sau antreprenorială, devin „teme” obligatorii în planurile-cadru și programa școlară, în noul proiect de lege / Nu se precizează la ce clase vor fi introduse


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cursurile Universității Politehnica

DOCUMENT Examenele de licență și disertație 2022 vor fi înregistrate integral și pot fi susținute online numai în stare de alertă, necesitate sau urgență. Vezi proiectul metodologiei cu regulile de organizare a examenelor susținute de studenți la finalul facultății și al masterului

Examenele de licență și disertație 2022 se pot desfășura și online, pe perioada instituirii stării de alertă, necesitate sau de urgenţă, în baza unei proceduri aprobate de către senatul universitar,…
Vezi articolul
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Evaluare Națională – clasa a II-a. Durata de rezolvare a testului să fie prelungită, propune Inspectoratul Școlar Sibiu / Pentru elevii de clasa a IV-a, testele să fie date pe platforme pentru reducerea consumului de hârtie

În privința Evaluării Naționale de la clasa a II-a, o propunere a Inspectoratului Școlar Județean Sibiu vizează prelungirea duratei de rezolvare a itemilor, după cum apare în raportul inspectoratului. Este…
Vezi articolul

DOCUMENTE Ghidul pentru dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare a fost lansat în consultare publică / Cu cel mult 250.000 euro se poate dota o grădiniță comunitară pentru 40 de copii. Tablete pentru copii și realitate virtuală augmentată, printre prevederi

Ministerul Educației lansează în consultare publică Ghidul solicitantului aferent apelului „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare”, apel de proiecte care va fi finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație, potrivit…
Vezi articolul