20 de concurenți finaliști în Campionatul național de securitate cibernetică vor participa la antrenamente pentru etapa europeană a competiției

275 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Un număr de 20 de concurenţi din cei 28 care au participat la finala Campionatului Naţional de Securitate Cibernetică 2022 vor fi selectaţi pentru a merge în bootcampul de pregătire pentru campionatul european în domeniu, în urma căruia vor fi selectaţi 10 dintre aceştia, conform organizatorilor competiţiei, transmite Agerpres.

„S-a finalizat campionatul naţional de securitate cibernetică, ediţia a III-a. Au fost premiaţi câştigătorii competiţiei pe cele 2 categorii: juniori şi seniori. La categoria juniori, top 3 a fost format din: 1. Niţă Horia, 2. Steugaru Emanuel, 3. Dancaescu Mihai. La seniori: 1. Albăstroiu Dragoş, 2. Epure Ionuţ, 3. Macovei Antonio Dan. Locul 1 de la fiecare categorie va primi un premiu în valoare de 2.000 euro, locul II – 1.000 euro şi locul III – 500 de euro. Competitorii clasaţi pe locurile 4-10 au primit premii în obiecte din partea organizatorilor şi partenerilor”, au menţionat organizatorii.

Potrivit acestora, în fiecare an concurenţa este din ce în ce mai acerbă, ceea ce arată un interes în creştere asupra domeniului cyber.

„Echipa României a obţinut de-a lungul timpului rezultate bune la competiţia europeană, culminând cu câştigarea acesteia în 2019. Calitatea concurenţilor participanţi la competiţia naţională ne dă şansa să ţintim către primele locuri şi la evenimentul european de anul acesta. Cu fiecare an apar tineri talentaţi în domeniul securităţii cibernetică, dornici să demonstreze şi să îşi îmbunătăţească abilităţile în domeniu, ceea ce este un lucru extraordinar, ţinând cont de nevoia mare de specialişti cyber. Aceştia trebuie încurajaţi şi ajutaţi să crească şi să îşi aprofundeze cunoştinţele”, au precizat organizatorii, mai scrie Agerpres.

Competiţia este organizată de Serviciul Român de Informaţii (SRI), Asociaţia Naţională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI) şi Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), cu sprijinul Ministerului Educaţiei, al Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, precum şi al partenerilor din mediul privat – Orange, BitSentinel, certSIGN, Cisco, UIPath, PaloAlto Networks, KPMG şi Clico.

RoCSC are rolul de a selecta membri eligibili pentru echipa României care urmează să participe la Campionatul European de Securitate Cibernetică (ECSC), programat la Viena, în perioada 13 – 16 septembrie 2022, potrivit sursei citate.

În cei şapte ani de participare la competiţia europeană, Team Romania a câştigat ediţia din 2019 şi a ieşit de două ori vicecampioană a Europei.

La faza finală a ECSC22, fiecare ţară participantă va fi reprezentată de o echipă formată din zece concurenţi: cinci din categoria de vârstă 16-20 de ani şi cinci din categoria 21-25 de ani.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elefantul din cameră, noua lege a salarizării, nu ar fi existat în discuțiile cu sindicatele din Educație de la Guvern. De la Palatul Victoria anunțul oficial este că Marcel Ciolacu și liderii FSE și FSLI au vorbit despre programe sociale și investiții în educație 

Discuțiile de la Guvern de luni, 16 octombrie, au fost legate programe sociale și investiții în Educație dar și demararea unor acțiuni privind „eliminarea inechităţilor salariale pentru personalul din învăţământ”,…
Vezi articolul

„Epoca de aur” a universităților din Anglia ar putea să ia sfârșit, avertizează președintele forului de reglementare a învățământului superior din această țară / Apel pentru înlăturarea restricțiilor pentru vizele pentru studenții străini

„Epoca de aur a învățământului superior” din Anglia ar putea lua sfârșit, din cauza unei multitudini de factori, dar eventuale măsuri pentru combaterea crizei de finanțare cu care se confruntă…
Vezi articolul