Lunile precedente, încă de la instituirea în formă legală a dubletului prezidențial-guvernamental Nicușor Dan – Ilie Bolojan, cu exponentul educațional, sub forma ministrului Daniel David, au fost martorele unor profunde și radicale mutații în construcția sistemului de învățământ românesc, un angrenaj care, în pofida esențialei poziții în funcționarea societății, pare a fi țapul ispășitor al aparatului de stat defectuos. Declarațiile făcute de la Ministerul Educației și Cercetării în ultimele săptămâni expun, în mod cât se poate de concludent, intențiile noii protipendade.
În data de 22 octombrie 2025, Guvernul României a anunțat, în mod explicit, încetarea susținerii performanței în educație, în schimb afișându-și noul țel drept stabilirea unui echilibru de eficacitate în sistem, fără a favoriza anumite tipologii de elevi sau, implicit, de instituții. În acest demers, prezenta structură a sistemului bursier reușește, teoretic, să remedieze decalajele în termeni de rezultate între ani de învățământ, școli și elevi. Cu toate acestea, având în vedere reducerea neproporțională și, deopotrivă, financiar nejustificată (după cum arată și articolele din septembrie), a cuantumului burselor, se poate aprecia că efectul preponderent al măsurilor a fost deteriorarea elementului financiar stimulator în performanța în educație. Reducerea drastică a finanțării a fost simțită, totodată, în spectrul formal al pregătirii loturilor olimpice naționale în vederea participării la competiții de rang internațional. Un exemplu concret este cel al pregătirii lotului pentru Olimpiada Internațională de Geografie (iGeo), care a fost supus unei restrângeri a perioadei de pregătire de la zece zile, în 2024, la doar șapte, anul acesta, riscând a menține tendința spre declin și în anii viitori.
Domeniile de impact ale celor două elemente, bursier și instructiv, asupra performanței educaționale, diferă în mod evident, însă păstrează o relație de interdependență. Dacă o pregătire temeinică a performanței în educație, susținută de către autoritățile împuternicite de stat, prin mijloace formale, asigură reușite pe măsură pe podiumurile europene sau mondiale, contribuind la construcția etapizată a unei elite naționale de intelectuali, specialiști în variate domenii, inventatori și oameni de cultură, a căror cunoaștere poate fi valorificată înspre bunăstarea națională, atunci existența stimulentelor financiare permite retenția acestei avangarde în hotarele țării noastre. În fond, rapida implementare a economiei de piață pe teritoriul României, marcată printr-o rapidă privatizare a capitalului autohton și prin influență occidentală, dar și prin consecința acesteia de subminare a industriei și serviciilor strategice naționale, voit sau nu, impune necesitatea națională de a genera un climat economic favorabil elitei intelectuale aflate în formare, dar și unul social aferent.
Se poate afirma că, în virtutea coagulării unei noi generații de oameni de cultură și de impact (necesitate ce va fi elaborată ulterior), asigurarea corelării activității acestora cu o agendă morală, politică și diplomatică de ordin național, devine totodată necesară formularea unei educații cu un puternic caracter național, care să afirme idealurile națiunii române în deplină principialitate și care, în fond, să conserve, atât material, cât și spiritual, dimensiunea culturală milenară a poporului nostru. Performanța trebuie, așadar, să fie intrinsec angrenată în cuplu cu idealurile naționale, pe care le potențează și le înalță. Sinteza argumentului teoretic antepus poate fi condensată într-un ipotetic studiu de caz. Bunăoară, se poate pune problema unui tânăr absolvent de liceu, care a participat la multiple olimpiade internaționale în anii ciclului liceal și care, în consecință, dispune, încă de acum, de o largă deschidere spre instituții superioare de renume mondial, dar și spre spectrul profesional, cu siguranță reușind, din anii de facultate, să capete o poziție financiar decentă, de obicei în mediul universitar occidental, sau în slujba unor corporații cu venituri de proporții rabelaisiene. Exilul devine opțiunea preferabilă în fața rămânerii în țară într-o proporție covârșitoare (chiar aproape de 100%, în cazul unor domenii precum astrofizica, potrivit unor surse), căci, în majoritatea situațiilor, mediul autohton rămâne pur și simplu dezamăgitor pentru absolvenți. Se face simțit un deficit considerabil în oportunități de carieră, cu excepția câtorva domenii care eclipsează restul economiei, oricum lipsită de caracter național și care sunt simple extensii periferice ale nucleelor tehnologice occidentale. Mai mult, deficitul se revarsă și în educația superioară, facultățile cu număr mare de cursanți având performanța diluată în mediocritate prin simplu gest numeric, în timp ce restul, având nu arareori insuficienți studenți, nu își pot realiza instrucția corespunzător, ca rezultat al subfinanțării și a hibelor ce decurg din aceasta, dar și din pricina calității cursanților, care, prin prisma inflației diplomelor universitare, manifestă un dezinteres crescând în specializările urmate. Cercetarea, în prelungirea domeniului explicit universitar, se află în pragul colapsului, închizând institute de cercetare cu vechime și reputație remarcabilă (vedeți cazul încetării transferului datelor de câmp geomagnetic de către Institutul Geologic, în iunie 2025) și, în schimb, prezervând entități nule ca și contribuție științifică, în vederea asigurării unor poziții de influență politică (a se lua în calcul cazul Institutului Român pentru Drepturile Omului).
Este evident de ce un tânăr absolvent ce se poate valorifica sub forma unui viitor specialist, sau chiar intelectual, ar alege drumul expatrierii. Concis spus, emigrarea îi oferă, cel puțin la un nivel ideatic, șansa de a se valorifica profesional în completă măsură, urmând un domeniu de interes personal, nefiind supus unor cutume de ordin politic sau economic precum într-o țară bananieră, așa cum a fost deseori etichetată România. Rodul disfuncției binomului educație națională – construcție națională este unul evident, lipsa fiecăruia dintre cele două componente exacerbând declinul independenței sociale și economice a României, dar și degradarea culturală. Rolul educației naționale, așa cum apreciază mulți tineri aflați în situații similare exemplului anterior, este anulat de lipsa unui substrat material care să constituie obiectul educației. Aplicat spus, spiritul patriotic al individului, indiferent de gradul de inoculare al acestuia, nu rezistă în fața unei potențiale realități dezolante. Așadar, identitatea națională necesită cultivare pe plan spiritual, însă inclusiv cu sprijinul unor condiții materiale necesare dezvoltării ulterioare a țării, între care se regăsesc instituțiile educaționale calitative, care, mai presus de orice, apreciază și, prin aceasta, încurajează performanța. Precis opusul acestei atitudini este cea de care Ministerul Educației și Cercetării dă dovadă prin prezentele politici.
Se poate concluziona că abordarea M.E.C. asupra valențelor actului educațional este, pe cât posibil, anti-competitivă. Anihilând, prin reducerea burselor, prin reducerea calității organizatorice a olimpiadelor naționale (cel puțin declarativ), prin degradarea pregătirii loturilor olimpice naționale, reîmprospătarea corpului profesoral cu debutanți care, în pofida avansului tehnologic și cognitiv al civilizației umane, sunt adeseori mai puțin competenți decât omologii vârstnici, prin restructurări haotice, efemere, chiar aberante în programa elevilor, perpetua scădere a standardelor din învățământ, reduta finală a identității naționale și a individului capabil să depășească norma, media, Statul Român reflectă imaculat atitudinea unei companii situate în pragul falimentului, un faliment planificat.
Precis aceasta atitudine auto-distructivă reflectă lipsa de vertebralitate a actualului regim politic, devenit un simplu vasal al intereselor altor state și, mai mult, al agenților economici de anvergură mondială. Sub forma unui sabotaj orchestrat, Statul Român tratează, astăzi, poporul drept o resursă, scopul său fiind nu înălțarea sa, ci exploatarea națiunii și devalizarea tezaurului cultural, dar și natural. Educația rămâne, fie aceasta ciuntită, o ultimă redută, prin înzestrarea individului cu o cunoaștere liberă, nesupusă vreunui determinism economic absolut. Zilele acestea, totuși, arată cum și educația riscă să parte a unei afaceri, responsabilă, în fapt, cu menținerea populației în rând, înt limite acceptabile de inconștiență politică, compunând o masă amorfă de care nu se pot disocia decât atunci când va fi prea târziu, atunci când individualitatea lor va fi fost distrusă. Într-o manieră ce reflectă distopicul lui Orwell, se poate observa cum, prin traducerea statului în afacere, a educației în spălare pe creier și a ignoranței în putere, universul romanului „1984” devine din ce în ce mai lucid întruchipat în zilele noastre.
Dacă educația rupe lanțurile sclaviei, atunci distrugerea ei devine obișnuirea condamnatului cu lațul.
______________
Despre autor: David Dumitrescu este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Carol I” din Craiova, medaliat cu argint și cu aur la olimpiadele europene și internaționale de geografie în perioada 2023-2025, scriitor de proză și poezie, cu un vădit interes pentru problemele politice, sociale, respectiv economice, atât naționale, cât și internaționale.
Nota redacției: Opinia elevilor este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al nostru. Încurajăm și susținem elevii să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze viziunea lor asupra Educației. Publicarea opiniilor elevilor pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.
Ovidiu Șontea
Ștefan Lefter
Costin Ionescu
Raluca Pantazi
C.I.