Efectul Brexit: Nicio universitate din Uniunea Europeană nu mai este în top 25 cele mai bune universități din lume

29.247 de vizualizări
FOTO: Parlamentul European
Prin ieșirea oficială a Marii Britanii din Uniunea Europeană efectele asupra cercetării universitare și învățământului superior sunt importante. Un raport al Comisiei Europene notează faptul că după acest „divorț” nicio universitate din Uniunea Europeană nu mai este în top 25 cele mai bune universități din lume. Practic, Marea Britanie era cea care avea 5 universități în „liga I” a învățământului superior mondial, ligă dominată de instituțiile americane.

Acordul de Retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost aprobat miercuri seara de către Parlamentul European cu 621 voturi pentru, 49 împotrivă și 13 abțineri.

Ieșirea Regatului Marii Britanii din construcția comunitară înseamnă ieșirea Ununii Europene din topul învățământului superior mondial.

„Deși primele universități au fost înființate în Europa, cele mai bune universități din lume nu mai sunt tot europene”, se arată în raportul citat. Topul celor mai bune universități din lume este dominat de universitățile americane și de câteva universități din Marea Britanie. Dar nicio universtate din UE 27 nu se află în vârf.

FOTO: Parlamentul European


7 comments
  1. Îmi voi permite să las în comentarii o replică. Mi se pare foarte greşit articolul şi concluzia e alarmistă.

    Pe scurt, metodologia topului THE, şi a altor topuri, dezavantajează din start universităţile europene, adesea mai mici şi/sau decuplate de activitatea de cercetare.

    https://republica.ro/marea-britanie-a-plecat-din-uniune-cu-tot-cu-oxford-si-cambridge-de-ce-n-are-europa-universitati-in-top

  2. Ce a fumat jurnalistul care a publicat asta?! Imaginea inserata in text e din 2016! Scrie pe ea! Si mai scrie ceva acolo: ETH Zurich, locul 9! Pe unde o veni Zurich asta? Hai sa consultam sursele citate… Oops! Stai asa! Primul link duce in Nicaieri, al doilea arata un top in care… ghiciti? Zurich, iar! Pe 13, nesimtitul.
    Pai ce facem aici, edu-pedu?

    1. @Andreea Imaginea inserată în text este din raportul Comisiei Europene publicat în anul 2019 – linkul este spre pagina publicatiei, o gasiti in acel document viewer. Topul folosit este The Times Higher Education World University Rankings – unul dintre cele mai credibile si serioase topuri din lume, iar clasificarea este pentru anul universitar 2016-2017. In articol exista link spre topul actual, care este neschimbat, si care clasifica aceleasi universitati pentru anul 2018-2019. La întrebarea (retorică sper) „pe unde o veni Zurich asta?” răspunsul este unul singur: în niciun caz în Uniunea Europeană. Vă mulțumim pentru comentariu și vă asigurăm că jurnalistul nu a fumat nimic altceva decât tutun clasic, ca orice jurnalist fumător 🙂 Toate bune! semnat jurnalistul

  3. UE are Institute de cercetare care fac cercetare de nivel similar cu OXbridge, MIT sau Caltech. Nu o sa le vezi in Times Higher Education. Clasamentul de mai sus nu are treaba cu Brexitul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Incompatibilitățile rector-parlamentar și rector-lider de partid nu există în noul proiect al Legii învățământului superior, în pofida apelurilor de a fi reintroduse în legislație / Proiectul Deca propune incompatibilitate cu unele funcții în administrație, dar menține limitele politice propuse de predecesorul Sorin Cîmpeanu, rector, lider politic și parlamentar

Incompatibilitățile rector-parlamentar și rector-lider politic, cerute de reprezentanți ai mediului academic, nu au fost incluse în proiectul Legii învățământului superior prezentat săptămâna aceasta de ministrul Educației, Ligia Deca. Aceasta a…
Vezi articolul

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași solicită modificarea legii privind masteratul didactic: Pregătirea viitorilor profesori e esențial să includă un program de licență și un program de masterat profesional sau de cercetare, alături de un masterat didactic

Pentru a putea preda la liceu, viitorii profesori „este esențial să dețină o pregătire academică solidă în domeniul de specialitate, care să includă absolvirea unui program de studii de licență…
Vezi articolul

VIDEO Klaus Iohannis a deschis anul universitar la Universitatea Națională de Muzică din București: Am încurajat tot timpul profesorii să acorde o atenție specială talentelor / Anul acesta am văzut adoptate măsuri ferme de consolidare a eticii universitare

Președintele Klaus Iohannis deschide anul universitar la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB), marți, la ora 12. Edupedu.ro transmite LIVE TEXT declarațiile șefului de stat, de la ultima deschidere a…
Vezi articolul