Electroșocuri în școală – Conducerea liceului special din Bihor a fost demisă, după acuzaţiile că elevilor li se aplicau electroşocuri

1.363 de vizualizări
Conducerea Liceului Tehnologic Special nr. 1 din Oradea a fost demisă, după ce senatorul USR Vlad Alexandrescu a reclamat că jandarmii le-au aplicat electroşocuri copiilor cu probleme psihice din internat, relatează Mediafax.

În urma verificărilor efectuate la Liceul Tehnologic Special Nr.1 Oradea, de către echipe de inspectori şcolari în mai multe rânduri, ultima având loc miercuri, Consiliul de Administraţie al ISJ Bihor a hotărât încetarea contractelor de management ale conducerii unităţii de învăţământ. Decizia s-a luat în urma unei evaluări manageriale şi administrative realizate la nivelul conducerii unităţii de învăţământ“, au declarat pentru agenția de presă citată reprezentanţii Inspectoratului Școlar Județean Bihor.

Reprezentanții ISJ Bihor au precizat că, “în ceea ce priveşte informaţiile vehiculate în spaţiul public privind eventualele forme de abuz asupra elevilor din această unitate de învăţământ, precizăm că există anchete în desfăşurare coordonate de către organele abilitate”.

Senatorul Vlad Alexandrescu: Jandarmeria aplică electroșocuri copiilor cu probleme psihice

Senatorul USR Vlad Alexandrescu a scris pe contul său de Facebook că “jandarmeria aplică electroșocuri copiilor cu probleme psihice”. Citește mai jos povestea integrală publicată de Vlad Alexandrescu:

Există un liceu tehnologic pentru elevi cu nevoi speciale în Oradea numit George Barițiu. Copiii ce suferă de autism, de retard mintal sau alte afecțiuni psihice vin aici pentru că au nevoie de atenție specială și pentru a se putea integra mai ușor în societate.

Acum câteva săptămâni a avut un loc un incident oribil în care un elev de la Arte și Meserii a obligat pe unul dintre copiii cu retard mintal să îi fac sex oral unui alt coleg cu probleme psihice. Totul în plină zi, în curtea liceului presărată cu camere video. Sesizarea a fost făcută abia după o săptămână, iar agresorul a fost arestat preventiv.

Ce face conducerea școlii? În loc să se preocupe de consilierea psihiatrică a victimelor ori să facă o anchetă pentru a vedea de ce elevii nu erau sub supravegherea profesorilor, primul lucru pe care îl face este să apeleze la Jandarmerie pentru a asiguta paza liceului. Așa-zisa “pază” a forțelor de ordine este asigurată doar noaptea și doar în internat.

Lucrurile nu s-au schimbat deloc în bine. Câțiva părinți mi-au scris că jandarmii care ar trebui să-i protejeze pe copii îi abuzează în cel mai teribil mod cu putință. Din relatările lor, jandarmii se comportă ca niște brute, intră în camerele copiilor, le aplică lovituri și îi electrocutează cu electroșocuri. Copii cu grave probleme psihice care în locul tratamentului unor specialiști, primesc lovituri și șocuri…

Iar asta este doar ce mi-au scris unii părinți până acum. Jumătate din elevii liceului special provin din centre de plasament. Ei nu au părinți care să-i ducă la spital, să vadă dacă sunt bine sau să le îngrijească rănile. Ei nu au nicio voce cu care să strige după ajutor. Fără sesizările părinților, ar rămâne în acest iad fără ca nimeni să știe de suferința lor.

Am făcut o plângere către Parchetul din Bihor și am sesizat Avocatul Copilului, Autoritatea Naționalâ pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Cei vinovați de aceste abuzuri trebuie să răspundă pentru faptele lor. Acești copii merită o viață normală, nu un tratament inuman!”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bursele de excelență pentru elevii olimpici care învață în școli particulare nu s-au plătit până acum, la 3 luni de la debutul școlii. Președintele Federației Părinților anunță că banii nu vin de la Ministerul Educației, ci „de la centru“ și că „se așteaptă publicarea unei hotărâri de guvern”

Elevii din școlile private sau confesionale, care au dreptul la burse de excelență olimpică unu și doi, la fel ca elevii de stat, conform regulilor de acordarea burselor în acest…
Vezi articolul