Elevi de 10 la BAC, despre Școală: ”Suntem ași la memorare, asta face sistemul din tine. Unii profesori fac această meserie pentru că nu au găsit altceva”

3.632 de vizualizări
SURSA: digi24.ro
În prima fază au fost 177 de elevi care au promovat Bacalaureatul cu media 10, în această vară. Apoi, după contestații, au fost 224, potrivit datelor oficiale. Unul dintre anii cu cele mai multe medii de 10 din istoria recentă a acestui examen.  „Simt că după patru ani, nota aceasta de 10.00 nu reprezintă absolut nimic. Suntem ași la memorare, asta face sistemul din tine după 4 ani de zile, ăsta e scopul luiExamenul de bacalaureat nu a fost pentru mine. A fost pentru cei din sistema fost unul dintre cei mai slabi ani și ar trebui să ne punem niște semne de întrebare”, spune Irina Ioniță – absolventă de bacalaureat cu media 10, într-un reportaj Digi24, în care apar alți 3 elevi care au luat 10 la BAC. 

A făcut liceul la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București și spune, dupa 12 ani de școală, că nu a trecut printr-un sistem care să îi formeze păreri ci printr-unul care „formează niște tipare standardizate”.

„Dacă abia aștepți să scapi dintr-un loc înseamnă că locul respectiv nu te-a crescut”, spune Irina Ioniță, potrivit sursei citate. Adolescenta vrea să fie studentă la Universitatea Amsterdam, la Multimedia și cultură și nu crede că se va întoarce în România în următorii 10 ani. 

„Nu pentru că nu cred în schimbare sau în potențialul de aici, dar condițiile tehnice sunt mult prea periculoase. Vorbeam zilele trecute că dacă vine cutremurul, jumătate din București cade, dacă mergi într-un spital, ieși mai degrabă mort decât viu. Nu pot să îmi asum acest risc. Mulți zic de datoria față de țară. Dar mai întâi e datoria față de ține”.

Opiniile elevilor despre sistemul de Educație iși examenul de Bacalaureat vin în contextul în care, întrebată dacă „Bacalaureatul actual arată limpede cunoștințele pe care le-a acumulat un elev?” ministrul Educației a spus că ”Orice evaluare evaluează subiectele din evaluarea respectivă”.

Doar 3 absolvenți de Liceu Tehnologic au avut 10 la BAC. Potrivit Digi24 Darius Lungu este unul dintre ei. A terminat Liceul Tehnologic din Rădăuți la profilul filologie și a avut nota cea mai mare la română, istorie și geografie. „Materiile care se învață sunt foarte multe, se învață poate și din obligație și, poate, nu știu, de frica notelor… Unor profesori, poate, le lipsește pasiunea, poate nu fac asta cu plăcere. Poate fac această meserie pentru că nu au găsit altceva, dar este nevoie și de pasiune, să îți placă”, spune Darius.

Reportajul integral pe Digi24.ro

Din cei 129.167 de elevi prezenți la BAC 2019 au reușit să promoveze examenul 69,07%, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro pe baza datelor publicate pe edu.ro. Rata de promovare a crescut cu 1,87 de puncte după contestații.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Greva generală din școli – ziua 8. Federațiile sindicale anunță că greva continuă, după cel mai mare protest de stradă al angajaților din școli, după întâlnirea cu președintele Iohannis, miercuri au loc proteste în mai multe orașe

Calendaristic, în școli este a 8-a zi de grevă generală. Federațiile sindicale au avut aseară mai multe consultări cu liderii din teritoriu, conform surselor Edupedu.ro, iar decizia aproape unanimă a…
Vezi articolul

DOCUMENT Academia Română cere institutelor de cercetare să taie salarii și să pensioneze forțat angajați pentru că Ministerul Finanțelor nu a alocat suficiente fonduri. Asociația AdAstra: ”Demers ilegal”

AdAstra, cea mai cunoscută asociația a cercetătorilor români, face publică o adresă oficială prin care Academia Română le cere tuturor institutelor, centrelor și filialelor din subordinea sa să taie salarii,…
Vezi articolul

Mesaj către directorii de școli, pentru înscrierea în apelul cu 200.000 de euro per proiect, deschis până pe 16 iulie: E bine ca noi, profesorii, să fim realiști și să ne punem mintea la muncă și să creăm o școală așa cum dorim noi, să încetăm să ne mai văităm că nu ne lasă sistemul – Viforel Dorobanțu, directorul școlii-pilot de la Curcani, Călărași

Îndemn la înscrierea în programul de școli-pilot făcut de unul dintre directorii care derulează un program-pilot încă din 2022, de la prima ediție. Este vorba despre Viforel Dorobanțu, directorul Școlii…
Vezi articolul