Elevii din trei sectoare ale Bucureștiului nu au primit bursele de la începutul anului școlar, susține Consiliul Municipal al Elevilor

12.504 vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Elevii din trei sectoare ale Bucureștiului, sectoarele 1, 4 și 6 nu și-au primit încă bursele deși semestrul I al anului școlar în curs este aproape de final, atrage atenția Consiliul Municipal al Elevilor București într-un comunicat de presă primit de Edupedu.ro. Mai mult, elevii acuză autoritățile locale că nici măcar nu au depus „eforturi minime pentru a stabili cuantumurile”, în ciuda adreselor, recomandărilor și invitaților la dialog pe care le-au înaintat reprezentanții elevilor.

Cuantumul minim al burselor pentru elevi este de 100 de lei, decizie luată în premieră de Guvernul României pe 4 decembrie, cu doar două zile înainte de alegerile parlamentare. Problema este că la aproape o lună după alegeri, decizia nu pare să fi fost pusă în practică peste tot. „Obligația și dorința de a răspunde și reprezenta elevii ne motivează să luăm atitudine în fața indolenței primarilor și consilierilor locali”, atrage Consiliul Municipal al Elevilor București, care menționează că dacă nu primește un răspuns în termenul legal de 30 de zile la solicitări, va face demersuri în instanță împotriva autorităților locale care nu au pus în aplicare legea.

„Majoritatea ne bazăm pe aceste burse pentru a achiziționa rechizite, aparatură necesară pentru școala online sau pentru a ne face mai simplă trecerea prin perioada grea în care suntem, privați de bucuria școlii sau compania colegilor, în condițiile în care prezentăm o situație școlară foarte bună în continuare. Da, aceste nevoi există, cu toate că educația din România se vrea a fi gratuită. Pe lângă bursele de merit, mai sunt cele sociale – un element bazic în familiile cu o situație financiară delicată, burse ce nu ar trebui să reprezinte o opțiune pentru factorii de decizie, ci o prioritate, întrucât aceste familii nu pot acea un trai decent în absența lor.

Întrebările noastre rămân: Ce blochează și îngreunează faptic acest proces de stabilire și virare a banilor? Ce stimulează deciziile pripite și iresponsabile ale factorilor de decizie? De ce nici măcar acum educația din Capitală nu devine o prioritate? Cine fură banii elevilor și cum pot dormi acești oameni noaptea? Mai aveți loc de rușine-n buzunarele deja îndesate cu bani?”, întreabă reprezentanții elevilor.

Ei spun că „după nenumărate apeluri și discuții telefonice purtate cu funcționarii publici”, au solicitat în scris, prin intermediul unei adrese în baza legii cu numărul 544/2001 (privind furnizarea datelor de interes public), fiecărei primării comunicarea situației burselor în urma hotărârilor adoptate în cadrul ședințelor de consiliu local.

„Iresponsabilitatea și lipsa de interes nu au întârziat să apară când tot ceea ce am primit drept răspuns au fost numere de înregistrare din partea partea primăriilor sectoarelor 3 și 6, ori link-uri de redirecționare către site-uri din partea primăriei sectorului 3. Mai mult decât atât, sectorul 4, recunoscut deja pentru problematica burselor sau absența lor de cele mai multe ori, ne-a informat că ”a luat act de recomandările noastre cu privire la situația burselor școlare și ne asigură de întreaga lor apreciere față de implicarea și interesul manifestat”. O săptămână mai târziu de la trimiterea acestor solicitări, am invitat, într-o manieră diplomată și dornică de dialog structurat, aceeași responsabili la o întrevedere virtuală, găzduită de noi, pentru a discuta subiectul anterior amintit și viitoarele proiecte ce vizează soluționarea dificultăților elevilor din Capitală-aici, singurul care a răspuns pozitiv invitației noastre a fost domnul Radu Mihaiu, primar al sectorului 2. De menționat este că sectorul 2 este singurul care a acordat bursele elevilor în timp util și a respectat cuantumurile acestora din punct de vedere legal, în conformitate cu ultima hotărâre a Guvernului, amintită la început. Câteva zile mai târziu, sectoarele 3 și 5 i-au urmat exemplul, deblocând fondurile necesare”, explică reprezentanții elevilor din București în comunicatul de presă.

„Nu este un secret că la nivelul fiecărei structuri procesele sunt complexe și dificile, mai ales la intersecția a două mandate în vreme de pandemie, însă este inacceptabil ca nici până în prezent, după finalizarea unui an calendaristic, unii dintre elevii bucureșteni, cu excepția celor din sectoarele 2, 3 și 5, să nu fi văzut nici măcar un leu din aprilie chiar și până acum. Refuzul autorităților de a ne comunica cert situația este un prim semnal de alarmă ce ne stimulează întreaga activitate, ba mai mult, ne face să nu lăsăm nicio secundă loc de și mai multe potențiale intervenții desfășurate pe ascuns. Dacă până la finalul perioadei admise de lege, respectiv de 30 de zile, Consiliul Municipal al Elevilor București nu va primi un răspuns pertinent urmat de o soluție relevantă pentru problemele sesizate, acesta își asumă public realizarea unor demersuri pe un palier juridic, urmând să deschidă un proces menit să-i tragă la răspundere pe funcționarii publici”, a declarat Biroul executiv al Consiliului Municipal al Elevilor București.

Mai exact, este vorba de:

Sectorul 2:

Burse de merit

  • 8,50-8,99- 100 de lei/lună
  • 9,00-9,49-155 de lei/ lună
  • 9,50-9,99- 300 de lei/lună
  • 10- 600 de lei/lună

Burse sociale

  • elevi orfani sau bolnavi- 350 de lei/lună
  • elevi care provin din mediul rural- 150 de lei/lună
  • elevi care provin din familii cu venituri mici- 350 de lei/lună

Burse de studiu- 200 de lei/lună

Burse de performanță

  • Locul 1 la etapele naționale- 1200 de lei/lună
  • Locul 2 la etapele naționale- 1100 de lei/lună
  • Locul 3 la etapele naționale- 1000 de lei/lună

Sectorul 3:

Pentru ciclul primar:

Burse de performanță – 200 de lei/lună;

Burse de merit – 100 de lei lună;

Burse de ajutor social 150 de lei/lună;

Burse de ajutor social – ocazional – 150 de lei;

Pentru ciclul gimnazial:

Burse de performanță – 200 de lei/lună;

Burse de merit:

  • 8.50-8.99 – 100 de lei lună;
  • 9.00- 9.49 – 120 de lei lună;
  • 9.50-10.00 – 140 de lei lună;

Burse de merit – etape județene-olimpiade/concursuri și competiții/concursuri cultural-artistice – 100 de lei lunar;

Burse de studiu – 150 de lei lunar;

Burse de ajutor social – 150 de lei lunar;

Burse de ajutor social – ocazional -150 de lei;

Pentru elevii din ciclul liceal:

Burse de performanță – 400 de lei lunar;

Burse de merit

  • 8.50-8.99 – 200 de lei lunar;
  • 9.00- 9.49 – 220 de lei lunar;
  • 9.50-9.99 – 240 de lei lunar;

Burse de merit -etape județene-olimpiade/concursuri și competiții/concursuri
cultural-artistice – 200 de lei lunar;

Burse de merit pentru media generală 10 – 1000 de lei lunar;

Burse de studiu – 300 de lei lunar;

Burse de ajutor social – 300 de lei lunar.

Sectorul 5

Cuantumuri generale:

Burse de performanță – 500 lei/lună

Burse de merit

  • 9.50-10 – 500 lei/lună
  • 9.99-9.50 – 300 lei/lună
  • 9,49-9,00 – 250 lei/lună
  • 8,99-8,50 – 200 lei/lună

Burse de studiu – 150 lei/lună

Burse de ajutor social -150lei/lună

Burse de ajutor ocazional 150 lei/lună

Burse de merit -etape județene-olimpiade/concursuri și competiții/concursuri
cultural-artistice 250 lei/lună

Sectorul 6

Burse de performanță – 100-320 lei/lună

Burse de merit

  • 8.50 – 9.49 – 140 lei/lună
  • 9.50 – 9.99 – 180 lei/lună
  • 10 – 220 lei/lună

Burse de merit -etape județene-olimpiade/concursuri și competiții/concursuri
cultural-artistice 120-200 lei/lună

Burse de studiu – 100 de lei/lună

Burse de ajutor social 260-348 lei/lună

Burse de ajutor ocazional – 260 lei/lună

Cuantum minim de 100 de lei pentru bursele elevilor, aprobat în premieră în ședința de Guvern din 4 decembrie

În data de 4 decembrie 2020, Guvernul României a adoptat în cadrul unei ședințe, în premieră, un cuantum minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, ce pot fi acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, în anul școlar 2020-2021. Astfel, valoarea minimă a cuantumului fiecărui tip de bursă este de 100 de lei, iar complementar acestui plafon, autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților / subdiviziunilor administrativ-teritoriale.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


8 comments
  1. In sectorul 5 nu s-au dat burse in semestrul 1 2021, asa cum scrie in articol. Ultima bursa acordata se refera la luna iunie a anului scolar trecut.

  2. Minciuna! In sectorul 2, la o medie de 9,82 la ciclul gimnazial, nu s au dat bursele de la inceputul anului. Mint cu nerusinare cand spun ca doar sectorul 2 am dat bursele! Sa le fie rusine!

  3. Da ce se intampla cu bursele copiilor din sec 4 domnul primar nu se mai satură să le ia bani copiilor de 1 an de zile nu sau mai dat cele de studiu și cele de merit noi avem bursa socială nu sa dat deloc sem 1 de ce nea mai pus sa depunem si pe sem 2 își bate joc de copii nostri asa primar mai bine deloc dati bursele copiilor nu o mai lungiti chiar asa ani de cat va batetî joc de noi neam saturat de dumneavoastra sunteti singurul care nu respectati nimic dati bursele ca iesim in strada si venim la primărie la dumneavaostra .

  4. Edu Pedu, ce se intampla in sectorul 5 cu bursele sociale si de merit pe ultimele doua luni? Nu am primit nimic si nu stie nimeni nimic. Poate aflati voi.

  5. Se zvonește că în Craiova bursele se vor acorda începând cu luna ianuarie 2021. Din septembrie până în ianuarie copiii au fost în vacanță iar profesorii au predat la pereți:)

  6. Felicitări pentru inițiativa consiliului elevilor! Nu uitați sa trageți la răspundere și sectorul 1, nici aici nu s-au primit burse de la începutul anului școlar. Personal am scris în repetate rânduri oe pagina de Fb a d-nei Clotilde Armand despre acest subiect, dar nu mi s-a răspuns.

  7. In sectorul 4,bursele nu s-au luat de anul trecut din martie. Nici macar un răspuns, nu am primit

  8. Amuzant, sectorul 4 e cel mai corupt. In clasele 5-8 am avut o medie de peste 9,70 in fiecare an si nu am primit bursa. Acum la liceu, elevii sunt norocosi daca primesc 11 sau 20 de lei, iar cei cu medie peste 9 au primit 50-60 de lei. O gluma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ipoteze privind declinul Imperiului Roman, contestate de câteva dovezi arheologice dintr-un oraș italian care ar fi început să regreseze cu 300 de ani mai târziu decât s-a crezut inițial – studiu al Universității Cambridge

Arheologii au dezgropat rămăşiţele unui teatru acoperit, ale unei pieţe şi ale unui port fluvial în situl unui oraş roman situat în centrul Italiei, descoperiri care contestă ipotezele privind declinul…
Vezi articolul

Resurse didactice pentru educație financiară, propuse de ministerul Educației învățătorilor și profesorilor / Luni, 11 aprilie, este Ziua educației financiare

Ministerul Educației a transmis către Inspectoratele județene școlare, într-o notă, informații și resurse didactice despre Ziua Educaţiei financiare, în care profesorii din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal sunt încurajați…
Vezi articolul