Elevii, studenții și consiliul tineretului îi solicită lui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legea privind educația sexuală, care condiționează orele de acordul părinților

2.360 de vizualizări
Sursă foto: Rares Voicu/CNE

Trei asociații ale tinerilor îi solicită lui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legea privind educația sexuală. „Consiliul Național al Elevilor (CNE), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Tineretului din România (CTR) își exprimă dezamăgirea față de decizia Curții Constituționale a României, care stipulează faptul că legea de modificare a Legii 272/2004, care prevede faptul că educația sexuală este înlocuită de educație sanitară, (realizată doar cu acordul părintelui) se încadrează în limitele constituționalității”, anunță organizațiile, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

Tinerii spun că „în luna mai, odată cu adoptarea acestei legi, societatea civilă a atras atenția asupra necesității introducerii educației sexuale în școli, în sensul propriu al termenului. Încercarea decidenților de a limita accesul elevilor la educație sexuală reprezintă un act iresponsabil, având în vedere faptul că România se află la coada clasamentului în ceea ce privește sănătatea sexuală a tinerilor și numărul mamelor adolescente”.

Comunicatul integral:

„Tinerii solicită Președintelui României retrimiterea în Parlament a Legii privind educația sexuală!

Consiliul Național al Elevilor (CNE), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Tineretului din România (CTR) își exprimă dezamăgirea față de decizia Curții Constituționale a României, care stipulează faptul că legea de modificare a Legii 272/2004, care prevede faptul că educația sexuală este înlocuită de educație sanitară, (realizată doar cu acordul părintelui) se încadrează în limitele constituționalității. 

În luna mai, odată cu adoptarea acestei legi, societatea civilă a atras atenția asupra necesității introducerii educației sexuale în școli, în sensul propriu al termenului. Încercarea decidenților de a limita accesul elevilor la educație sexuală reprezintă un act iresponsabil, având în vedere faptul că România se află la coada clasamentului în ceea ce privește sănătatea sexuală a tinerilor și numărul mamelor adolescente. 

Conform datelor INS Tempo, în anul 2018, în România au devenit mame 727 de adolescente cu vârsta sub 15 ani și 18.753 cu vârsta între 15-19 ani. Dintre mamele adolescente sub 15 ani, 19 sunt la a doua naștere și una la a treia. Cât ține de mamele adolescente cu vârsta între 15-19 ani, 3.929 sunt la a doua, 731 la a treia, 72 la a patra, 8 la a cincea și una la a șasea. Totodată, 7,5% din totalul cazurilor de cancer de col uterin diagnosticate anual în Europa provin din România, incidență de 3 ori mai mare decât media la nivelul Uniunii Europene. România se află pe primul loc din țările Uniunii Europene în ceea privește mortalitatea prin cancer de col uterin (14.2 la 100.000 de femei). 

Conform notei Policies for Sexuality Education in the European Union, bunele practici în ceea ce privește educația sexuală includ intervenția profesioniștilor în domeniu, bazată pe o abordare holistică. Acest aspect presupune faptul că educația sexuală ar trebui să livreze cunoștințe comprehensive, variate și oneste, reunind atât informații fiziologice, cât și de natură relațională. Conform aceleiași note, educația sexuală de calitate depinde de includerea acesteia în curriculumul obligatoriu. Actorii esențiali în acest context sunt ministerele de resort (sănătate și educație), ONG-urile, cadrele didactice, părinții și profesioniștii, întrucât ei sunt cei care livrează aceste informații tinerilor. 

În multe familii din România, sănătatea reproducerii nu constituie un subiect de discuție liberă, iar mai mulți elevi nu au părinți care să le poată răspunde la informații privind educația sexuală care ar trebui să fie livrate de specialiști în domeniu, astfel că informațiile pe care elevii le primesc pe această temă în cadrul unității de învățământ reprezintă unica oportunitate de a înțelege aspecte de bază adiacente educației sexuale, precum contracepția, planificarea familială ș.a. 

Din aceste motive, solicităm Președintelui României retrimiterea în Parlamentul României, spre reexaminare, a Legii pentru modificarea Legii nr. 272/2004.” 


2 comments
  1. :)))) Sa râdem cu… elevii și studenții care… Manipulați, manipulați, că tot iese ceva!

  2. Ce reprezentativitate aveţi pentru a formula această solicitare?

    Consideraţi oportun să emiteţi astfel de solicitări în lipsa unei reprezentativităţi minimale?

    Consideraţi că motivele pe care le invocaţi în acest comunicat sunt infirmate de contra-argumentele contenciosului constituţional şi cele din procedura de legiferare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere la liceu 2025. 19 clase în plus pentru elevii care intră în toamnă în clasa a IX-a, în județul Cluj / Inspectoratul anunță că școlile private vor înființa 53 de clase în plus față de acest an școlar, pe toate ciclurile

Inspectoratul Școlar Județean Cluj anunță că a aprobat planul de școlarizare pentru anul 2025-2026, cu o creștere a numărului de clase pentru clasa a IX-a. Această decizie vine în contextul…
Vezi articolul
Echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I

Indemnizația de hrană, pentru profesorii și angajații din Învățământ, se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază, potrivit unui ordin semnat de Ligia Deca. Liderul sindical Marius Nistor: Atât timp cât salariul net aferent funcției de bază este până la 8000 lei net inclusiv, salariatul trebuie să primească indemnizația de hrană

Pentru profesorii și angajații din sistemul de învățământ, indemnizația de hrană se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază, potrivit unui ordin semnat de Ligia Deca. Este…
Vezi articolul

Demisia ministrei educației este cerută de către decanul Facultății de Științe Politice de la Universitatea din București, Cristian Preda: Ligia Deca e complet depășită de funcție. Se poate întoarce consilieră la Cotroceni, să-i pună „muzică veselă” sultanului

Decanul Facultății de Științe Politice de la Universitatea din București, Cristian Preda, îi cere demisia ministrei Educației, Ligia Deca, după ce sindicatele din educație au respins oferta guvernului girată de…
Vezi articolul

Plățile salariale sunt permise pentru profesorii și cadrele didactice auxiliare care operează mecanismul MATE în PNRAS, conform unei instrucțiuni a ministerului / Cataloagele electronice și platformele de management școlar pot fi achiziționate în aceste proiecte

Profesorii sau cadrele didactice auxiliare care au calificarea să aplice mecanismul MATE vor putea fi plătiți în proiectele PNRAS de către școli, potrivit unei instrucțiuni emise marți de Ministerul Educației,…
Vezi articolul