Elevii ucraineni se vor putea înscrie în clasa a IX-a, în liceele românești, fără susținerea evaluării naționale, pe locuri speciale și peste numărul maxim de elevi în clasă – proiect de ordonanță

2.530 de vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Copiii ucraineni cu statut de elev în sistemul național de învățământ din România vor putea să se înscrie în clasa a IX-a, pentru următorii doi ani școlari, fără să susțină Evaluarea Națională, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență. Ei se vor putea înscrie pe locuri speciale, peste numărul maxim de elevi cuprins în clasă, potrivit unei proceduri aprobate prin ordin al ministrului Educației, precizează proiectul de ordonanță pentru modificarea și completarea Legii educației naționale, pus în dezbatere de Ministerul Educației.

Proiectul de OUG arată la Art. II:

  • “(1) Prin derogare de la prevederile art. 63 alin.(1) lit.e) din Legea educației naționale nr.1/2011, pentru anii școlari 2022-2023 și 2023-2024, cetățenii ucraineni cu statut de elev în sistemul național de învățământ românesc au dreptul să se înscrie în clasa a IX-a, fără susținerea evaluării naționale, pe locuri speciale, și peste numărul maxim de elevi cuprins în acea formațiune/clasă, în conformitate cu prevederile unei proceduri aprobată prin ordin al ministrului educației, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonante de urgență”.

Potrivit documentului, măsura este luată “luând în considerare faptul că în România dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional şi reprezintă un drept fundamental statuat de prevederile art. 32 din Constituţia României, republicată, precum şi faptul că nu există un cadru legal apt să asigure acordarea dreptului de educaţie în această situaţie specială pentru refugiații proveniţi din Ucraina, care au dobândit statut de elev în România”, fapt pentru care “se impun modificările şi completările necesare pentru acordarea dreptului la educaţie şi pentru aceştia”.

Proiectul de OUG, integral:

Foto © Pressmaster | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Cate locuri o sa aveti peste numarul maxim de elevi din clasa, din moment ce si rromii, si mai nou si elevii cu CES, isi pot alege unde sa se inscrie peste numarul maxim de locuri, indiferent de rezultatul de la Evaluarea Nationala?

  2. Câte școli cu predare in limba romană mai erau in Ucraina înainte de Ianuarie 2022.Având in vedere ceea ce trebuiau sa învețe copii urmașilor romani din zona despre România. Va rog puțină decenta și pentru noi ce locuim aici. Nu a zis nimeni ca lor nu le este greu acum dar când le-a fost bine la cei ca noi ei sau gândit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like