Elevii unui liceu privat au simulat rolul de lideri ai statelor implicate în conflict, în cadrul unui eveniment dedicat diplomației în vreme de război 

925 de vizualizări
Foto: Complexul Educațional Laude-Reut
Elevii de la un liceu privat și-au asumat rolul de lideri ai statelor implicate în conflict, dar și ai susținătorilor acestora, și au dezbătut, au negociat și au simulat demersuri diplomatice pentru a evita războiul, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Activitatea a avut loc în cadrul unui eveniment online dedicat diplomației în vreme de război: 2Day Ambassador During the War.
  • La acest eveniment au participat peste 300 de elevi ai Complexului Educațional Laude-Reut, dar și ai altor 20 de școli din țară.

Invitații elevilor au fost ambasadori și jurnaliști de marcă, de la care au aflat cum este tratat războiul din punct de vedere diplomatic și mediatic, cum se poartă războiul la nivelul declarațiilor oficiale și cât de periculos este fenomenul fake news în cazul unui conflict armat, se arată în comunicat.

„Tema acestei sesiuni a fost una delicată în contextul conflictului armat de la granița cu România. Un subiect fierbinte, dureros și îndelung dezbătut în ultimele două săptămâni. Diplomație în vreme de război. Cum se face comunicarea diplomatică în contextul unui conflict armat, cât de devastatoare sunt nu numai bombele, ci și știrile false, cum acestea din urmă pot influența masele și chiar soarta unui război”, spune Tova Ben Nun-Cherbis, președinte și fondator al Complexului Educațional Laude-Reut. 

Ambasadorul Israelului, David Saranga le-a vorbit elevilor despre cât de importantă este implicarea diplomatică în situații dramatice precum cea de acum, de la granița de nord a României. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

264 de elevi ucraineni de clase primare învață la Colegiul „Mihai Viteazul” din București, în clase speciale unde predau profesori ucraineni / Ministrul Educației vrea să extindă acest model de predare

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a vizitat luni, pentru a doua oară Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Capitală, unde a crescut numărul elevilor ucraineni care învață cu profesori din țara lor…
Vezi articolul

Ministrul Muncii, despre majorarea salariilor profesorilor: Avem un plan, dar nu putem face legea salarizării unitare pe bucăţi, acum pentru profesori, săptămâna viitoare pentru altă categorie salarială. Din păcate, nu se poate peste noapte

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că Guvernul are deschidere spre dialog, referindu-se la nemulţumirile angajaților din învățământ privind salariile, şi există un plan în acest sens, însă legea salarizării…
Vezi articolul

După un an în Parlament, a fost promulgată legea prin care se acorda o masă la școală, elevilor din 450 de școli, cu 15 lei pe zi / Între timp, Guvernul a majorat numărul de școli incluse în programul „masă sănătoasă”, însă nu cât prevede legea Educației

Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 77/2023 prin care continuă „Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 450 de unități de învățământ preuniversitar de…
Vezi articolul