Eliminarea probei de limbă română de la examene, pentru elevii maghiari – propunere legislativă anunțată de Partidul Popular Maghiar

2.294 de vizualizări
FOTO: Flickr/UFV

Partidul Popular Maghiar a anunțat joi, într-o conferință de presă, că va înainta un proiect de lege în Parlament prin care dorește să elimine “această formă de discriminare”. Este vorba despre un proiect care să modifice legea educației.

Unul dintre obiectivele proiectului de modificare a legii educației naționale este schimbarea sistemului de examinare, prezent de mult timp, “discriminatoriu” față de elevii aparținând minorităților naționale, respectiv se dorește ca elevii maghiari sau germani să susțină tot atâtea examene câte susțin elevii români – a declarat Mezei Janos, președintele PPM.

Propunerile de modificare legislativă au fost prezentate de deputatul Kulcsár-Terza József și constau în:
  • la Evaluarea Națională de la sfârșitul clasei a VI-a, respectiv la finalul clasei a VIII-a, fiecare elev să susțină un examen din limba sa maternă, “astfel încât să înceteze diferențierea constând în obligația față de elevul maghiar de a susține examen atât la limba maghiară (limba maternă), cât și la limba română, în comparație cu elevul român care susține examen doar la limba română, limba sa maternă”;
  • la Bacalaureat, fiecare elev să susțină același număr de examene, ceea ce în cazul elevilor maghiari înseamnă că nu ar mai avea obligația să susțină examenul la limba și literatura română.

O altă modificare privește situația elevilor din diasporă, astfel încât în unitățile școlare în care funcționează clase cu predare în limba minorităților naționale, să se înființeze o unitate de învățământ cu personalitate juridică, indiferent de numărul elevilor. Președintele executiv al PPM, Salamon Laszlo, arată că propunerea se fundamentează pe principiul interzicerii discriminării, întrucât regula aceasta se aplică în cazul elevilor români din Ținutul Secuiesc, ca atare, ea trebuie să se aplice și elevilor maghiari din diasporă.

Salamon Zoltan a susținut că propunerile cu privire la ridicarea obligativității susținerii examenului la limba oficială a statului nu este o inițiativă unică. De exemplu în Serbia, elevii sunt obligați să susțină examen de bacalaureat la limba și literatura sârbă, doar dacă au absolvit o clasă cu predare în limba sârbă. Elevii care au absolvit o clasă cu predare în limba maternă a minorităților naționale, au obligația să susțină examenul de bacalaureat la limba minoritară respectivă. Astfel, elevii maghiari nu susțin în mod obligatoriu un examen și la limba și literatura sârbă, spune Salamon Zoltan. În Croația, minoritățile naționale (maghiară, sârbă și italiană) pot alege să susțină examenul în limba maternă, în locul limbii croate.

Președintele PPM, Mezei Janos, a susținut că prin modificări nu se urmărește ca elevii din clasele cu predare în limbile minorităților naționale să nu învețe limba oficială a statului. Modificările ar conține în viitor și obligația ca elevii din clasele cu predare în limba minorităților naționale să obțină un atestat de limbă română de nivel mediu, pe parcursul studiilor preuniversitare.

PPM vrea să modifice și O.G. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin scurtarea termenelor de soluționare a plângerilor și prin eliminarea unei căi de atac împotriva hotărârilor CNCD. Astfel, s-ar introduce obligația ca CNCD să adopte o soluție la o plângere în maxim 90 de zile, iar hotărârea instituție să poată fi atacată doar la Curtea de Apel București, decizia instanței devenind irevocabilă și definitivă, potrivit Szekelyhon.ro.

Citește și:

 


2 comments
  1. Bai baiatule traiesti in Romania respectati odata tara in care traiti. Daca nu granitele sunt deschise in Ungaria nu trebuie sa dai ecamen din romana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproximativ 600 persoane din Harghita și Covasna, care au abandonat școala au revenit la cursuri printr-un proiect european / Merg la școală părinți și copii din aceeași familie sau părinți, bunici și nepoți

Un proiect al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Harghita finanțat din fonduri europene a readus la cursuri 602 persoane care abandonaseră școala sau nu terminaseră educația obligatorie, scrie Agerpres. Unii dintre…
Vezi articolul