Emmanuel Macron: Musulmanii pot fi ‘şocaţi’ de caricaturile cu profetul Mohamed, dar ele nu justifică violenţa. Libertăţile noastre, drepturile noastre, consider că este vocaţia noastră să le protejăm

218 vizualizări
Emmanuel Macron / Foto: Elysee.fr
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat într-un interviu pentru Al-Jazeera, difuzat sâmbătă, că a înţeles că musulmanii pot fi ‘şocaţi’ de caricaturile cu profetul Mohamed, dar că ele nu justifică violenţa, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Înţeleg că cineva poate fi şocat de caricaturi, dar nu voi accepta niciodată că se poate justifica violenţa. Libertăţile noastre, drepturile noastre, consider că este vocaţia noastră să le protejăm„, declară şeful statului francez în acest interviu.

Macron a spus că poziţia sa a fost interpretată greşit: el nu a susţinut niciodată publicarea de caricaturi considerate jignitoare de către musulmani, ci a apărat dreptul la libertatea de exprimare.

Preşedintele francez subliniază în special, potrivit lui Al-Jazeera, că acele caricaturi nu au fost publicate de guvern, ci de ziare libere şi independente.

Pe 22 octombrie, în timpul omagiului naţional adus lui Samuel Paty, decapitat la 16 octombrie de un islamist radical după ce le arătase elevilor săi caricaturi cu profetul Mahomed în timpul unui curs despre libertatea de expresie, Emmanuel Macron a declarat: „vom apăra libertatea (…) şi vom propaga laicitatea, nu vom renunţa la caricaturi, la desene, chiar dacă alţii bat în retragere„.

Acest angajament a stârnit o avalanşă de critici în multe ţări cu majoritate musulmană, unde au fost lansate apeluri la boicotarea produselor franceze şi la proteste.

Ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian le-a cerut cetăţenilor francezi care locuiesc în străinătate să fie prudenţi, estimând că ameninţarea la adresa intereselor franceze este ‘peste tot’.

După atacul asupra profesorului Samuel Paty, un bărbat care striga ‘Allah Akbar! (Allah este mai mare) a decapitat o femeie şi a ucis alte două persoane în bazilica Notre-Dame-de-l’Assomption din Nisa, în urmă cu trei zile, în ziua în care musulmanii sărbătoreau naşterea profetului Mohamed. Iar sâmbătă, în cel mai recent incident de acest fel, un preot ortodox de naţionalitate greacă a fost împuşcat de două ori în timp ce îşi închidea biserica, la Lyon.


1 comment
  1. Târziu ! Doar Marine LePen mai poate eventual repara dezastrul creat in Franța de Globaliștii neo-Comuniști !
    KWI ar avea de învățat, dar…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, după viralizarea imaginilor cu profesorul agresat de un elev pentru ca i-ar fi luat telefonul: Monitorizăm atent cazurile de violență din școli și vom introduce măsuri suplimentare acolo unde este nevoie

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a transmis că monitorizează atent cazurile de violență din școli și că vor fi introduse măsuri suplimentare acolo unde este nevoie, pe baza feedbackului…
Vezi articolul
creșe noi

VIDEO Cum vor arăta creșele pe care promite să le construiască, de la finalul acestui an, Ministerul Dezvoltării. Cseke Attila: Dacă terenul va fi mai mic, în orașele mari, vom folosi și acoperișul pentru a amenaja spații verzi și locuri de joacă

Ministerul Dezvoltării prezintă machetele noilor creșe pe care vrea să le construiască în orașele mari și mici, din fonduri alocate prin PNRR, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. „Vom demara…
Vezi articolul