Erasmus+: Comisia Europeană a lansat cererile de propuneri, cu un buget de aproape 3,9 miliarde de euro în 2022 pentru mobilitate și cooperare în domeniile educației, formării, tineretului și sportului

660 de vizualizări
Noul program Erasmus+ pentru 2021-2027
Foto: Comisia Europeană
Comisia Europeană a lansat miercuri cererile de propuneri în cadrul cererii Erasmus+ pentru 2022, în urma adoptării programului anual de lucru pentru 2022, anunță executivul comunitar. Potrivit comunicatului de presă, cu un buget majorat de aproape 3,9 miliarde EUR pentru anul următor, Erasmus+ va continua să ofere oportunități pentru perioade de studiu în străinătate, stagii, ucenicii, schimburi de personal și proiecte de cooperare transfrontalieră în diferite domenii ale educației și formării, tineretului și sportului.

Pe lângă cererea generală, programul anual de lucru include și alte acțiuni care urmează să fie lansate separat, cum ar fi inițiativa privind universitățile europene, menționează comunicatul. 

Noutățile introduse în cererile de propuneri lansate astăzi sunt:

  • Proiecte orientate spre viitor: Noile proiecte la scară largă vor sprijini o educație digitală de înaltă calitate și incluzivă și adaptarea sistemelor de educație și formare la tranziția verde. Aceste proiecte ambițioase vor beneficia de un buget mai mare și se vor derula pe o perioadă de cel puțin trei ani. Scopul lor este de a implica un mix de organizații publice și private. Obiectivul general este de a obține rezultate inovatoare, capabile să producă un impact asupra educației la scară europeană.
  • Mai multe schimburi cu țările terțe: Datorită fondurilor provenite de la instrumentele externe ale UE, țările terțe vor avea posibilitatea de a participa la proiecte și schimburi specifice, în special în domeniul educației și formării profesionale și al sportului.
  • Un DiscoverEU mai incluziv: DiscoverEU le oferă tinerilor în vârstă de 18 ani posibilitatea de a călători prin Europa. În fiecare an au loc două runde de candidaturi pentru a distribui permise de călătorie gratuite. Începând din 2022, vor fi organizate runde specifice pentru organizații, pentru a ajuta și mai mulți tineri cu oportunități reduse să participe la DiscoverEU. Aceștia vor beneficia de un sprijin și de o finanțare mai bine orientate.
  • Crearea unei mai mari aproprieri între UE și școli: Dobândirea de cunoștințe despre obiectivele și funcționarea Uniunii Europene este o parte importantă a promovării cetățeniei active și a valorilor comune ale libertății, toleranței și nediscriminării. Acțiunile Jean Monnet, care promovează educația în UE, vor fi puse la dispoziția școlilor și elevilor de toate vârstele, atât în învățământul general, cât și în cel profesional, cu diverse activități, inclusiv vizite de studiu.
  • O finanțarea mai simplă a proiectelor de cooperare: Erasmus+ introduce posibilitatea ca beneficiarii proiectelor din cadrul parteneriatelor de cooperare să solicite o sumă forfetară pentru implementarea proiectelor lor. Acest fapt reduce în mare măsură sarcina administrativă la depunerea cererii, în cursul gestionării proiectului și la îndeplinirea sarcinilor de raportare.

Orice organism public sau privat activ în domeniile educației, formării, tineretului și sportului poate solicita finanțare, cu ajutorul agențiilor naționale Erasmus+ cu sedii în toate statele membre ale UE și în țările terțe asociate programului, precum și cu ajutorul Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură.

Comisia precizează că detaliile privind acțiunile specifice și termenele de depunere a cererilor aferente sunt disponibile în documentele publicate pe site-ul dedicat.

Bugetul total disponibil pentru Erasmus+ în perioada 2021-2027 se ridică la 26,2 miliarde de euro, la care se adaugă aproximativ 2,2 miliarde de euro de la instrumentele externe ale UE. Proiectele de mobilitate și cooperare Erasmus+ sprijină dubla tranziție verde și digitală, promovând în același timp cetățenia activă și o mai mare participare la viața democratică.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Federația Părinților cere public ministrului Educației să prezinte școlile cu clase supra-aglomerate care încalcă legea numărului maxim de elevi, după ce nu a primit niciun răspuns timp de peste o lună: Tăcerea reprezintă un refuz tacit de a dispune măsurile

„Să ne comunicați dacă ați sesizat organele de cercetare penală, conform obligațiilor legale, precum și autoritățile implicate în activitate de evaluare și acreditare a acelor unități de învățământ care încalcă…
Vezi articolul
Mircea Miclea / Sursa foto: Ciprian Hord

Mircea Miclea: E o presiune uriașă pe profesori din partea părinților care cred că dacă citesc două propoziții pe internet, deja se pricep la educație. Trebuie stabilit un regulament foarte clar ce are dreptul să facă un părinte

Mircea Miclea, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, spune că părinții „le cer socoteală profesorilor pentru cum se predă, cum evaluează elevul”, ceea ce pune mare presiune pe cadrele didactice…
Vezi articolul

Numărul școlilor care organizează programul Masă caldă crește de la 300 la 350, anunță ministrul Educației, fără să fie publicată și lista celor 50 de școli în plus / Măsura a fost adoptată prin ordonanță de urgență, iar proiectul este tot unul pilot, pentru al șaptelea an la rând

„Este vorba de ordonanța de urgență prin care creștem numărul școlilor beneficiare în programul Masă Caldă, de la 300 la 350, după ce într-una dintre ședințele de guvern de luna…
Vezi articolul