UPDATE Ministerul Educaţiei a recunoscut şi corectat o eroare în cifrele oficiale de la Evaluarea Naţională: numărul elevilor cu medii peste 5 era cu 12.900 mai mic

11.522 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Numărul elevilor care au luat peste media 5 la Evaluarea Naţională, comunicat luni de Ministerul Educaţiei a fost greşit. Instituţia a susţinut în comunicatul oficial trimis presei, precum şi în cel publicat pe site-ul edu.ro, că „Situația statistică generală relevă că, dintre cei 160.468 candidați prezenți, 135.101 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,10%”.

UPDATE, ora 17:55: Reprezentanții Ministerului Educației au precizat presei că această eroare semnalată de Eduepdu.ro este una materială şi că procentul este 76,1%. Numărul scris greşit a fost corectat în comunicatul oficial de pe site-ul edu.ro. Este vorba despre 22.158 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,10%.

Ştirea iniţială:

Numărul elevilor care au luat peste media 5 la Evaluarea Naţională, comunicat luni de Ministerul Educaţiei este greşit. Instituţia susţine în comunicatul oficial trimis presei, precum şi în cel publicat pe site-ul edu.ro, că „Situația statistică generală relevă că, dintre cei 160.468 candidați prezenți, 135.101 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76,10%”.

La un calcul simplu, care poate fi făcut de un elev de clasa a V-a care a învăţat să calculeze procentele, se poate vedea că 135.101 nu reprezintă 76,1% din elevii prezenţi la Evaluarea Naţională 2020, ci 84,19, adică mult mai mult.

Procentul de 76,1% calculat din numărul celor prezenţi înseamnă de fapt un număr de 122.158 de elevi. Acesta este în realitate numărul celor cu medii peste 5 şi nu cel prezentat de minsiter.

Numărul real este aşadar cu 12.943 mai mic decât cel comunicat de minister.

Proba poate fi făcută la fel de simplu, scăzând din numărul celor prezenţi, pe cei care au avut medii sub 5.

  • 160.468 – 38.310 = 122.158 de elevi cu medii peste 5

Eroarea face parte dintr-un şir de asemenea greşeli şi inexactităţi pe care Ministerul Educaţiei le-a făcut în ultima perioadă şi pe care Edupedu.ro le-a semnalat de fiecare dată.

Foto: Pixabay.com


1 comment
  1. Ei, eroare….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Programa de religie – clasele IX-XII: Escape room cu simboluri religioase, expoziții și tururi virtuale, articole de presă pentru pace între oameni, folosirea AI – propuneri în proiectul de programă pentru Cultul Ortodox / Aceasta susține „reflecția critică”, dar critica doctrinei, valorilor și practicilor religioase e limitată

Jocuri de tip „escape room”, realizarea de articole de presă,  expoziții virtuale sau fizice, apelul la inteligența artificială – toate sunt instrumente care ar urma să fie integrate în predarea…
Vezi articolul

Șerban Iosifescu, cercetător și expert educațional: Afirmația domnului ministru, cum că „lipsa de pregătire a profesorilor este cauza principală a analfabetismului funcțional în rândul elevilor”, îmi pare un autodenunț. Statul, prin ministerul de profil, a eșuat în aplicarea pârghiilor de care dispune – analiză

Afirmația domnului Ministru, cum că „lipsa de pregătire a profesorilor este cauza principală a analfabetismului funcțional în rândul elevilor”, îmi pare un autodenunț, în condițiile în care Ministerul are cele…
Vezi articolul