Estimări ale Universității Babeș-Bolyai: PIB-ul a scăzut cu 14,6% în trimestrul al doilea, față de primul trimestru / Revenirea pare mai rapidă decât în criza din 2008-2009

1.611 vizualizări
Bilant 100 de zile de criză Covid-19 / Sursa: UBB
PIB-ul României a scăzut cu 14,6% în trimestrul al doilea comparatic cu primul trimestru al anului, pe fondul crizei provocate de pandemia Covid-19, potrivit estimărilor făcute de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, estimări făcute în cadrul proiectului de cercetare cu tema COVID-19: Romanian Economic Impact Monitor. Comparând datele actuale cu situația de criză din 2008-2009, aceeași sursă apreciază că „deși tensiunile financiare și reacțiile piețelor au fost similare în perioada imediat următoare izbucnirii crizei, revenirea în situația actuală pare a fi mai rapidă și mai constantă”.
  • UBB prezintă, într-un comunicat, „efectele asupra economiei după primele 100 de zile de la apariția primului caz de infectare cu coronavirus în România”, pe baza monitorizărilor realizate de specialiștii FSEGA.

Principalele observații:

  • Impactul pandemiei asupra economiei românești a fost resimțit pe deplin începând din a doua jumătate a lunii martie, când ritmul anual de creștere a economiei a încetinit semnificativ, de la 4.3% în trimestrul 4 al anului 2019 la 2.4% în primul trimestru al anului 2020.
  • Economia românească înregistrase o performanță deosebit de puternică în primele două luni ale acestui an, dar câștigurile cumulate în lunile ianuarie și februarie au fost anulate în luna martie din cauza izbucnirii pandemiei.
  • Pentru trimestrul 2 al anului 2020, analizele FSEGA la nivel sectorial indică o scădere a PIB cu 14,6% față de primul trimestru al anului, acesta fiind cel mai puternic declin din ultimele decenii.
  • „Pe de altă parte, este important de menționat că vârful crizei pare să fie depășit deja, ca urmare a relaxării treptate a restricțiilor anunțate de către autorități începând din luna mai. În consecință, după recordurile negative din luna aprilie, indicii de încredere economică ai antreprenorilor din România au înregistrat ușoare creșteri în luna mai, iar indicii de mobilitate, de asemenea, au arătat semne pozitive în ultima perioadă”.

Efecte după 100 de zile de pandemie, în cifre:

  • 1 milion de angajați (aprox. 15% din totalul forței de muncă) și-au pierdut temporar sau definitiv locul de muncă,
  • 3,02 miliarde de lei (aproximativ 1,5% din PIB) au fost cheltuiți de guvern pentru măsuri care ajută companiile și angajații.

În același timp, potrivit comunicatului UBB, studiul arată că, după scăderi de până la 20% în câteva săptămâni, principalii indicatori financiari au manifestat o revenire graduală susținută.

  • „Comparând datele din această perioadă cu cele din perioada similară a crizei din 2008-2009, specialiștii UBB apreciază că, deși tensiunile financiare și reacțiile piețelor au fost similare în perioada imediat următoare izbucnirii crizei, revenirea în situația actuală pare a fi mai rapidă și mai constantă.
  • În primele 100 de zile de pandemie, cele mai mari 50 de companii din România (după cifra de afaceri) au implementat diverse măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19. Pe lângă măsurile de prevenție și de informare, realizatorii studiului au remarcat solidaritatea socială a firmelor.”

Rezultatele proiectului de cercetare pot fi consultate pe platforma online COVID-19 RoEIM


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SNSPA marchează 26 de ani de când a fost lansat Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, de către președinții Emil Constantinescu și Bill Clinton, în Piața Universității / Peste 3600 de tineri români au beneficiat până în prezent de sprijin prin bursele Fulbright

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) marchează 26 de ani de la momentul lansării Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, „un reper esenţial al reformării…
Vezi articolul

Registrul național al calificărilor profesionale din România, prevăzut de Legea învățământului preuniversitar, a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației – proiect / Tiberiu Dobrescu, președintele ANC: Toate calificările vor fi cuprinse în RNCPR, până acum erau calificări și la Ministerul Muncii

Calificările profesionale gestionate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale trec în subordinea Ministerului Educației și vor fi incluse într-un registru unic, prevăzut în noua lege a Educației, se arată în…
Vezi articolul

Protest în fața Inspectoratului Școlar din Botoșani pe fondul numirilor politice din pix a directorilor de școli: „Nu putem accepta directori înregimentați politic, străini de cultura organizațională a școlii, în locul actualilor manageri a căror activitate s-a dovedit a fi performantă în ultimii 10 ani”

Valul de proteste față de numirile politice din pix a directorilor de școli înaintea alegerilor interne din PNL continuă. 20 de profesori de la Colegiul „Laurian” din Botoșani s-au prezentat…
Vezi articolul

Publicitatea de stat, proprietatea asupra organizațiilor de presă și alte instrumente de presiune politică sau economică asupra media, care afectează drepturile și interesele publicului, vor fi transparentizate prin lege europeană / Noile norme au intrat în vigoare acum și trebuie asumate prin legislația națională

Protejarea unuia dintre pilonii democrației, presa, în fața unor presiuni adesea invizibile pentru public, de la influențele patronale la amestecul politic sau condiționarea economică face obiectul unei noi legi europene,…
Vezi articolul