UPDATE Evaluarea Națională 2021. Baremul de corectare pentru simularea la Limba română de clasa a VIII-a, care conținea o greșeală, a fost corectat la 20 ore de la publicare

49.505 vizualizări
Foto: captură barem
Baremul de corectare pentru simularea Evaluării naționale, proba scrisă la Limba și literatura română pentru clasa a VIII-a conținea o greșeală chiar în primul enunț de pe pagină, iar instituția care publică subiectele de examen a corectat acel barem abia după ce Edupedu.ro a semnalat acea eroare, la peste 20 de ore de la publicarea inițială.

Formularea, care inițial conținea cuvântul „copii”, nearticulat, cu doi „i”, în loc de trei, cum ar fi trebuit, este acum corectată.

Baremul corectat poate fi descărcat de aici:

Redăm știrea inițială:

Baremul de corectare a fost publicat pe 29 martie la ora 15:00, iar pe 30 martie la ora 09:00 greșeala era în același loc.

Este vorba despre cuvântul „copii”, scris cu doi „i”, în loc de trei, cum ar fi corect, în formularea „câte 1 punct pentru notarea oricăror două alimente pe care le aveau la masă copii, așa cum reiese din textul 2”.

Subiectele și baremele sunt realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, instituție din subordinea Ministerului Educației.

În mod aproape ironic, în nota subiectelor autorii precizează că „În evaluarea răspunsului se va ține cont de scrierea corectă a enunțului dat, întrucât în rescrierea acestuia elevul poate face și alte greșeli”.

Descarcă baremul cu greșeală de aici:

Potrivit calendarului simulării, marți a avut loc proba scrisă la matematică. Vezi aici regulile pentru simularea Evaluării Naționale 2021.

Foto: captură barem



3 comments
  1. Cum poate gresi cadrele didactice si copii nu ? Cadrele didactice ne invata copii gresit . Rusine!!!!

  2. Buna ziua! Din text reiese ca Danut este fratele mai mic al autoarei din secventa “În primele două clase, mama mă urmărise atent, cu ochi cărora nu le scăpa niciodată nimic, […] Acum făcea același lucru cu Dănuț.” Consider ca nu este nevoie sa se precizeze gradul de rudenie, deoarece il putem deduce.
    Naratoarea este aceeasi persoana cu autoarea, deoarece nu este un text fictional, mi se pare foarte clar acest lucru.
    Nu sunt un cadru didactic, am participat la aceasta simulare si nu cred ca ce ati evidentiat dumneavoastra poate fi interpretat ca greseala.

  3. Cu referire la subiectul I, A, 5, la care se cere sa se spuna daca afirmatia ” Danut este fratele mai mic al autoarei”:
    1. nu reiese din fragmentul prezentat ca Danut este fratele personei care face relatarea, intrucat nu se spune nicaieri “mama noastra, tatal nostru, familia noastra”, deci Danut este un copil mai mic din familia naratorului, putand fi in orice grad de rudenie cu naratoarea.
    2. Nu reiese de nicaieri ca naratoarea ( exprimarea textului este la persoana I) este una si aceeasi persoana cu autoarea cartii, iar copiii nu au de unde sa stie ca textul este unul de memorialistica, nici aceasta informatie nu reiese din fragmentul prezentat.
    3. Consider ca acest subpunct/cerinta este fortat considerara si punctata ca si CORECT, iar notarea din barem lasa loc de interpretari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Liviu Papadima, despre subiectele la limba română de la simularea Evaluării Naționale 2024: Verifică algoritmi pe care copiii îi deprind cu ajutorul meditatorilor, decât să intre în esența problemei, să fie capabili să înțeleagă ce citesc și să se exprime logic

Profesorul Liviu Papadima, pe al cărui text „Pisica mea în sala de lectură” l-au avut de analizat elevii la proba de limba română la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, crede…
Vezi articolul

Profesorul Radu Gologan, apel pentru corectarea digitală la BAC și Evaluarea Națională: lucrările de examen să fie scanate și transferate printr-o platformă simplu de făcut la corectare profesorilor în țară / Angajații pe pile din ministere vor pleca cu miile, dacă nu se modernizează, așa cum funcționează și sistemul bancar

Profesorul Radu Gologan acuză Ministerul Educației de practici învechite în asigurarea corectării lucrărilor de la Evaluarea Națională și Bacalaureat și face apel la digitalizarea procesului. După ce a organizat prima…
Vezi articolul

Sorin Ion, Ministerul Educației: Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a și-a cam pierdut sensul. În fiecare an, în mediul educațional, aud „admiterea era bună, că noi am dat admitere pe vremea noastră“

Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion a spus în comisia de învățământ din Senat, vineri, că Evaluarea Națională și-a pierdut din sens și asta a dus la “derapaje…
Vezi articolul