Evaluarea Națională la cinci materii, propusă de sindicate, este respinsă de Consiliul Elevilor și Federația Părinților: „Primul lucru care ne vine în minte când abordăm acest subiect sunt meditațiile”

1.744 de vizualizări
Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com
Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților anunță, joi, că ”se opun cu fermitate” abordării propuse de sindicatele profesorilor, ca Evaluarea Națională să se desfășoare la cinci materii, ca soluție pentru eliminarea concursului de admitere la liceu.

Cele două organizații apreciază, într-un comunicat de presă, că, în fața unei astfel de propuneri, „primul lucru care ne vine în minte când abordăm acest subiect sunt meditațiile”:

  • „Ce ar putea implica EN la 5 materii? Planurile-cadru ar trebui să aibă prevăzut un nou trunchi comun care să corespundă nevoilor acestui de examen. Automat, primul lucru care ne vine în minte când abordăm acest subiect sunt meditațiile. Cum ne vom putea asigura că elevii sunt pregătiți? Consiliul Național Elevilor și Federația Națională a Părinților se opun cu fermitate acestei abordări asupra examenului de evaluare națională, luând în calcul modul în care aceasta încurajează meditațiile plătite prin complexitatea ei”.

Cele două organizații mai spun că propunerea sindicatelor profesorilor nu a venit „ca rezultat al unei consultări cu elevii sau cu părinții”, deși „calitatea de partener de dialog social implică și o colaborare strânsă, care există deja”.

  • Edupedu.ro a scris, miercuri, că, potrivit amendamentelor trimise Ministerului Educației de către sindicatele din învățământ, varianta alternativă pentru admiterea separată la liceu ar putea fi ca elevii de clasa a VIII-a să susțină 5 probe la examenul de Evaluare Națională. Propunerea vine de la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, cele două federații sindicale din învățământul preuniversitar. Proiectul legii învățământului preuniversitar prevede că admiterea separată la liceu poate fi organizată pentru cel mult 60% din locuri.
Comunicatul comun al CNE-Federația Părinților:

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Propunere pentru eliminarea concursului de admitere la liceu, trimisă de sindicatele profesorilor ca amendament la proiectul legii Educației: Elevii să susțină 5 probe la Evaluarea Națională, iar liceele să stabilească, cu un an înainte, pentru fiecare filieră, coeficienții pentru fiecare probă


1 comment
  1. A fost o propunere făcută special cu scopul de a fi 100% respinsă, și pentru a rămâne în continuare ceea ce s-a hotărât la început. E doar jocul de glezne dizgrațios al sindicatelor. Sunt buni la dat bonuri de 50 de lei de două ori pe an. În rest, aduc numai deservicii cadrelor didactice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Rectorul Universității București, Marian Preda, despre amnistierea plagiatorilor de Parlament: Un demers complet ilegitim. Nu au fost consultate marile universități, Consiliul Rectorilor, CNATDCU / Parlamentarul inițiator nu are nicio legătură sau experiență cu domeniul

Rectorul Universității din București, profesorul și sociologul Marian Preda, a declarat pentru Edupedu.ro că amendamentul care îi amnistiază pe plagiatorii care și-au obținut titlul de doctor înainte de 2011 „nu…
Vezi articolul

Structura Evaluării Naționale nu evaluează raționamentul matematic. Evaluează norocul sau șansele, spune Sorin Haiduc, profesor de matematică / Sistemul actual este în defavoarea copiilor buni

Profesorul de Matematică și directorul Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” din Arad, Sorin Haiduc a vorbit marți, 9 iulie, despre structura deficitară a subiectelor de la Matematică. Profesorul a…
Vezi articolul

Sunt foarte puține cabinete medicale și stomatologice școlare sau dacă există cabinet, nu există medic, susține Alexandru Rafila, ministrul Sănătății / INS raporta că sunt 515 cabinete stomatologice școlare în toată țara, dintre care unul singur în mediul rural

„A existat pe vremuri o rețea de cabinete de medicină școlară, cabinete stomatologice. În momentul de față sunt foarte puține sau dacă există cabinet, nu există medic în multe dintre…
Vezi articolul

Daniel David: Niciun profesor, sindicalist sau nesindicalist, nu-și va permite să nu primească elevii în școală și în clasă. Părinții trebuie să știe că își pot duce copiii la școală

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, pentru TVR Info, că „niciun profesor, sindicalist sau nesindicalist, nu-și va permite să nu primească elevii în școală și în clasă”. Cursurile încep, oficial,…
Vezi articolul