Examenele pentru admiterea la Medicină – București vor avea loc la Romexpo. Universitatea Carol Davila anunță un număr record de candidați

13.658 de vizualizări
Examenele pentru admiterea la Medicină Carol Davila
Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București / Foto: Facebook.com
Trei candidați pe loc s-au înscris la concursul de admitere la Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. În premieră, examenele se vor ține la Centrul Expozițional Romexpo, în contextul epidemiei de Covid-19. Instituția anunță, într-un comunicat emis la sfârșitul săptămânii trecute, că pentru examenele la Medicină, Medicină dentară și Farmacie și la Faculatea de Moașe și Asistență Medicală s-au înscris 3.326 de candidați, “un număr record”.

Aceștia vor concura pe cele 1.114 locuri scoase la concurs, din totalul de 1.160 finanțate de la bugetul de stat, plus 292 locuri cu taxă scoase la concurs. Potrivit UMFCD, dintre candidați, 28 sunt absolvenți de liceu care au obținut 10 la bacalaureat. 46 de olimpici naționali și internaționali sunt declarați deja admiși.

Concursul are loc duminica, 26 iulie, începând cu ora 9.00, în mai multe locații din complexul Romexpo.

Examenele pentru admiterea la Medicină – Număr de locuri și candidați înscriși / facultate:
  • Medicină (360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu) – 660 locuri finanţate de la buget şi 150 locuri cu taxă – 2.246 de candidați înscriși
  • Medicină dentară (360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu) – 180 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă – 541 de candidați înscriși
  • Farmacie (300 de credite pentru 5 ani de studiu) – 150 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă – 134 de candidați înscriși
  • FMAM, pe segmentul Asistenţă Medicală Generală (4 ani de studiu, 240 de credite) – 95 locuri finanţate de la buget şi 4 locuri cu taxă; alte specializări FMAM (3 ani de studiu şi 180 de credite) – 75 de locuri finanţate de la buget şi 18 de locuri cu taxă, alte 4 locuri fiind scoase la concurs pentru absolvenții din centrele de plasament – 405 candidați înscriși.

Rectorul Viorel Jinga, citat în comunicat:

  • “Din perspectiva numărului candidaților înscriși în cursa pentru admiterea în Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, asistăm anul acesta la o creștere semnificativă, cu aproximativ 300 de concurenți față de anul precedent, fapt ce demonstrează implicit, un interes amplificat al absolvenților de liceu față de profesia de medic și cred că, în următorii ani, acest trend va fi unul ascendent în condițiile în care vor continua să se dezvolte politicile din domeniul sănătății prin care statutul de medic va fi foarte bine poziționat în ierarhia socio-profesională și superpozabil sistemelor sanitare occidentale”.
Istoric admitere UMFCD:
  • în 2019, la UMF „Carol Davila” au fost scoase la concurs 1.154 de locuri, finanţate de la bugetul de stat și 310 locuri cu taxă pentru care au candidat 3.058 de absolvenți de liceu dintre care 2.002 la Medicină și 448 la Medicină Dentară;
  • în 2018 – 1.402 locuri, dintre care 302 locuri cu taxă, (nr total candidați – 2.976, 1.823-Medicină și 485-Medicină Dentară);
  • în 2017 -1.468 de locuri, dintre care 440 de locuri cu taxă (nr total candidați-2.996, 1.811-Medicină și 547 Medicină Dentară);
  • în 2016 – 1.420 de locuri, dintre care 470 de locuri cu taxă (nr total candidați-3.168, 1.942-Medicină și 583-Medicină Dentară).

1 comment
  1. Daca sunt 3 326 de candidati rezulta ca in tota tara vor participa la examen in jur de 7000 daca punem ca vor avea insotitori se ajunge la 10000 oameni care vor fi in toata tara in ziua de 26 iulie in contextul cresteri exponenetiale a infectarii cine va raspunde daca se produce o infectare a acestora in loc sa se recurga la selectia pe baza notei bacalaureat cum sa facut la celelante facultati , presupun ca nimeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Protecția mediului, dezvoltarea sustenabilă și esențializarea culturii în Europa post-pandemică, ideile proiectelor premiate de Universitatea din București în cadrul Local CIVIS Days 2021

Protecția mediului, dezvoltarea sustenabilă și esențializarea culturii în Europa post-pandemică, sunt câteva dintre ideile proiectelor premiate de Universitatea din București în cadrul Local CIVIS Days 2021, anunță instituția. Seria de…
Vezi articolul

Plagiatul – o normalitate pentru rectorii care se pregătesc să îl reprimească pe Sorin Cîmpeanu la șefia CNR. Diana Moș, președinta interimară a Consiliului Rectorilor: Cîmpeanu “este normal să revină în această funcție” de conducere a forului / Doar 3 rectori din 73 au anunțat că nu îl susțin

Plagiatul a devenit o normalitate pentru mediul academic românesc și un prilej pentru afirmarea publică de către rectori a susținerii imposturii și încălcării etice. “Procedura este clară: după emiterea ordinului…
Vezi articolul

Admitere 2022 Universitatea din Craiova, parte din elita educaţiei academice antreprenoriale – 12 facultăți, 80 de programe de licență și 71 de programe de master. Înscrierile se fac în perioada 4 – 15 iulie exclusiv online (P)

Cel mai mare centru universitar din sud-vestul României, Universitatea din Craiova pune la dispoziţia absolvenților de liceu 2.900 locuri bugetate la licență și 1.750 locuri bugetate la master. La forma…
Vezi articolul