EXCLUSIV Calendar Titularizare 2020, partea I. Etapele de mobilitate încep pe 27 mai

51.747 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Etapele de mobilitate pentru personalul didactic încep pe data de 27 mai, potrivit calendarului obţinut în exclusivitate de Edupedu.ro. Ordinul care aprobă calendarul pentru Mobilitate şi Titularizare 2020 este cel cu numărul 4.302 din 21.05.2020. Calendarul a fost modificat de Ministerul Educaţiei, aprobat, dar încă nu a fost publicat în Monitorul Oficial.

Examenul naţional de Titularizare va avea loc miercuri, pe 15 iulie, iar cel pentru Definitivat tot miercuri, pe 22 iulie, potrivit surselor Edupedu.ro.

Subiectele pentru examenul naţional de Titularizare 2020 vor fi făcute de Centrul Naţional pentru Politici şi Evaluarea în Educaţie, fostul CNEE.

Faţă de proiectul de Ordin publicat de Edupedu.ro pe 18 mai, Ordinul arobat, obţinut în exclusivitate, are o serie de modificări şi decalări de termene.

Iată ce prevede prima parte din Anexa nr 3 la Ordonul 4.302/21.05.2020:

1.Transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea rețelei școlare ori prin desființarea unor unități de învățământ:

a) Până la 27 mai 2020: soluționarea contestațiilor la punctajele acordate, în consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea punctajelor finale şi a rezultatelor la probele practice la sediul inspectoratului școlar şi pe pagina web a inspectoratului şcolar;

b) 27-28 mai 2020: soluționarea cererilor de restrângere de activitate în ședință de repartizare şi înregistrarea contestațiilor la inspectoratul școlar privind soluționarea restrângerilor de activitate;

Notă: Contestațiile privind soluționarea restrângerilor de activitate pot fi transmise şi prin poştă electronică până la ora 23:59 în data de 27 mai 2020, situaţie în care cadrul didactic anexează la contestaţia transmisă şi cartea/buletinul/adeverinţa de identitate.

c) 29 mai 2020: Soluționarea contestațiilor în consiliul de administrație al inspectoratului școlar şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate;

d) 29 mai-9 iunie 2020: emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare.

Notă: Cadrele didactice titulare aflate în restrângere de activitate care nu au susţinut probele orale eliminatorii până la data de 13 martie 2020, pot suţine aceste probe în etapa de pretransfer la cerere. Aceste cadre didactice participă la şedinţa pentru soluționarea cererilor de restrângere de activitate, iar în situaţia în care vor fi repartizate pe posturi care necesită probe orale, vor primi decizia de repartizare după evaluarea acestor probe, în condiţiile în care obţin calificativul „Admis”.

Foto: Calendar Titularizare/Mobilitate 2020

2. Modificarea contractului individual de muncă pe durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, pentru cadrele didactice calificate, dacă acestea au promovat examenul de definitivat și concursul național de titularizare cu nota/media de cel puțin 7 (șapte), în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare și dacă postul este vacant:

a) depunerea, înregistrarea cererilor, însoțite de documentele justificative, la secretariatele unităților de învățământ, analizarea cererilor în consiliile de administrație ale unităților de învățământ și comunicarea acordului/refuzului motivat privind modificarea contractului individual de muncă pe durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului;

b) transmiterea listelor cuprinzând cadrele didactice care au primit acordul/refuzul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ privind modificarea contractului individual de muncă pe durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei la inspectoratele școlare;

Până la 27 mai 2020

c) verificarea listelor cuprinzând cadrele didactice care au primit acordul/refuzul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ privind modificarea contractului individual de muncă pe durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei de către comisia de mobilitate constituită la nivelul inspectoratului şcolar şi înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele școlare şi remedierea eventualelor abateri constatate de inspectoratul şcolar;

Până la 28 mai 2020

d) soluționarea contestațiilor de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar şi validarea listelor finale cuprinzând cadrele didactice pentru care se propune modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei;

Termen: 29 mai 2020

e) emiterea și comunicarea deciziilor privind modificarea contractului individual de muncă pe durată determinată de un an, în contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei.

Perioada: 29 mai-9 iunie 2020

3. Pretransferul la cerere al personalului didactic titular. Modificarea repartizării cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare-învăţare-evaluare completă conform deciziilor de repartizare pe post/catedră:

a) 29 mai 2020: reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete;

b) 29 mai-3 iunie 2020: transmiterea prin poşta electronică, la unităţile de învăţământ, a cererilor însoțite de buletin/carte de identitate/adeverinţă de identitate, documente doveditoare privind schimbarea numelui, dacă este cazul, de către cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei, cărora nu li se poate constitui norma didactică de predare-învățare-evaluare completă, conform deciziilor de repartizare pe post/catedră şi solicită modificarea repartizării.”

A doua parte a calendarului va fi publicată la apariţia în Monitorul Oficial a documentului.

Foto: pixabay.com


3 comments
  1. Modificare a mobilitatii cadrelor didactice facuta fara prea multa gandire. Sunt etape care se suprapun, altele sunt omise… S-a ajuns ca un profesor suplinitor dorit de director sa beneficieze de schimbarea contractului pe perioadă nedeterminată si sa ocupe post înaintea unui titular aflat in restrangere fara post. Etapa de pretransfer nu este completa…Cand se depun dosarele la unitatile scolare? Datele sunt ambigue…
    Este o bataie de joc …

  2. Nesimtire fata de profesori! Ne da cu bucatica informatii? Pe siteul ministerului nu au publicat nimic.
    Trebuia anuntat tot, nu sa asteptam publicarea in MO!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Viva Control

Primul an de catalog electronic în școli. Șase directori vorbesc despre cum au pilotat platforma, cum au primit profesorii tehnologia în viața lor profesională și ce influență are schimbarea asupra comunității școlare

A trecut primul an școlar din programul pilot în care 742 de școli au fost aprobate să utilizeze catalogul electronic. Avantajele catalogului electronic au fost explicate de 6 directori de…
Vezi articolul

Peste 12.000 de elevi din România sub coordonarea a 668 de profesori de gimnaziu și de liceu au participat la provocarea mondială de programare creativă BEBRAS / Lista celor 65 de SuperBebra de anul acesta, plus rezultatele pe categorii de vârstă (P)

Cel mai mare eveniment global de programare creativă BEBRAS International Challenge este organizat anual de ECDL/ ICDL în România. Anul acesta, Săptămâna BEBRAS s-a desfășurat la începutul acestei luni în…
Vezi articolul

Viitorul salariu brut al directorilor de școli dat exemplu de Ligia Deca, de peste 11.000 de lei pe lună, fără sporuri – mult sub cele ale directorilor din Europa de Vest, dar considerabil mai mare decât salariile celor din Est

Un director de școală cu gradul I va avea, în iunie 2024, „un salariu brut de 11.484 lei pe lună, fără a lua în calcul alte sporuri”, după creșterile salariale…
Vezi articolul

Un profesor cu 17 ani vechime la catedră îi cere Ligiei Deca să-l primească în audiență, dar ministrul Educației îl ignoră de 5 luni, spune acesta – scrisoare deschisă / Cum a încercat ISJ Gorj să nedreptățească un cadru didactic și cum doar după intervenția unui secretar de stat acesta a primit orele care i se cuveneau

Profesorul de filosofie Alin Negomireanu predă filosofie la liceu și educație socială la gimnaziu, este de 17 ani în învățământul preuniversitar și de 5 luni vrea să ajungă într-o audiență…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, despre concursurile de directori: Aș vrea să punem în dezbatere o metodologie spre sfârșitul anului / Sunt dispus să analizăm cât de mult îi afectează degrevarea, cum ar fi rezonabil să o facem

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat, într-un interviu pentru adevărul.ro, că dorește să organizeze concursul de directori în prima jumătate a anului 2026, în baza unei noi metodologii…
Vezi articolul