Exclusiv G4Media.ro: „Să nu furi”. Sancționat de Consiliul Național de Etică pentru autoplagiat, preotul-decan de la Facultatea de Teologie a Universității Valahia din Târgoviște a fost avansat prorector: „Am dat dovadă de smerenie și am corectat”

918 vizualizări
Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com
Marian Vîlciu, un preot-profesor universitar-conducător de doctorat-decan timp de 11 ani la Facultatea de Teologie a Universității Valahia din Târgoviște, sancționat, anul trecut, de Consiliul Național de Etică, pentru autoplagiat, a fost numit, patru luni mai târziu, prorector al instituției de învățământ superior la care predă, scrie G4Media.ro, în exclusivitate.

Chestiunea autoplagiatului este discutabilă. Am dat dovadă de smerenie și am corectat”, a declarat preotul-profesor pentru G4Media.ro. ”Au fost niște discuții la un moment dat despre acest subiect, dar nu am știut că există o decizie a Consiliului Național de Etică”, a spus rectorul universității, conferențiarul universitar Ioan Corneliu Sălișteanu, cel care l-a numit prorector pe Vîlciu.

Pe data de 23 noiembrie 2023, plenul Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) a decis, cu 20 de voturi ”pentru”, sancționarea profesorului universitar Marian Vîlciu cu ”avertisment scris”. Cadru didactic la Facultatea de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, al cărui decan era din 2012, Vîlciu a mai fost obligat să corecteze, prin inserarea unor erate, două lucrări publicate ”cu încălcarea normelor de bună conduită academică”.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. Wow! S-a găsit reteta perfecta pentru a combate plagiatul: o rugăciune, putina smerenie și gata, ești eliberat de povara unui plagiat.
    Toți plagiatorii, prea multi, din România vor face cozi la biserici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, de la Guvern: Odată cu suspendarea mișcării de protest toate cadrele didactice și toți elevii se întorc în clase / Marius Budăi, ministrul Muncii: Ceea ce s-a agreat în coaliție a fost pornirea de la salariul mediu brut și acordarea acelor 50% din diferență din 1 ianuarie 2024

„Am marea plăcere să mă aflu astăzi în fața dvs, asistăm la o victorie a tuturor celor care au susținut educația”, a declarat Ligia Deca, ministrul Educației, dla Guvern, după…
Vezi articolul

Ministrul Sebastian Burduja: Faci cercetare fundamentală și cercetezi lucruri pe care omenirea le-a inventat acum 10.000 de ani? Nu e în regulă. Faci însă cercetare de avangardă, care are însă și un transfer tehnologic în piață? Iată exemple pe care trebuie să le încurajăm

Obiectivele cercetărilor care merită să fie sprijinite în România și numărul mare de institute de profil, care formează un sistem foarte fragmentat, criticat de Comisia Europeană, au fost invocate de…
Vezi articolul

Mi-ar fi plăcut ca, atunci când Ministerul a acuzat directorii și inspectorii că au devalizat bugetul statului, să precizeze și că ne-a ținut cu salariu mai mic decât cel al unui profesor, a spus Lucian Popa, director la Școala Centrală din București: Îmi datorați cel puțin 15.000 de euro pentru cei 3 ani și jumătate de mandat

Directorii și inspectorii școlari nu au devalizat bugetul statului în contextul în care au câștigat întotdeauna mai puțin decât profesorii, a subliniat Lucian Popa, directorul Școlii Centrale din București, într-un…
Vezi articolul

Integrarea inteligenței artificiale în educație să fie axată pe factorul uman, recomandă organizația British Council / 10 principii pentru predare, învățare și evaluare

O abordare axată pe factorul uman pentru selectarea și utilizarea tehnologiilor ce folosesc inteligența artificială (AI) face parte din recomandările organizației British Council pentru aplicarea „mai responsabilă, mai echitabilă și…
Vezi articolul