EXCLUSIV În materialele de curs trebuie indicată mereu sursa, iar ISBN nu are legătură cu obligația citării – experta în etică Michelle Bergadaà, președintele institutului internațional privind frauda academică IRAFPA, despre argumentele invocate de ministrul Cîmpeanu în fața acuzațiilor că a plagiat

3.305 vizualizări
Michelle Bergadaa / Foto: Captură Youtube – Business Science Institute
În cazul materialelor folosite la curs, în universități, “trebuie indicată mereu sursa”, deoarece materialul de curs este o “operă creativă deschisă” și, drept urmare, i se aplică mereu drepturile de autor, iar ISBN-ul nu are legătură cu obligația citării, indică, la solicitarea Edupedu.ro, Michelle Bergadaà, președintele institutului internațional IRAFPA din Geneva, organizație care se ocupă cu cercetarea plagiatului și fraudei în mediul academic. Edupedu.ro a apelat la aceasta pentru a lămuri aspecte ce țin de argumentația ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit căruia nu ar fi vorba de plagiat în cazul cursului de specialitate pe care jurnalista Emilia Șercan a scris că oficialul și l-a însușit în mare parte. 

Michelle Bergadaà, profesoară în cadrul Școlii de Economie și Management / Universității din Geneva, autoare a peste 150 de articole științifice înainte de a se dedica problemelor dedicate de integritatea academică, este președintele Institutului de Cercetare și Acțiune privind Frauda și Plagiatul în Mediul Academic (IRAFPA), cu sediul în Geneva. Acesta a fost lansat în 2016 ca institut internațional de cercetare, independent, fără afiliere politică și religioasă, menit să medieze discuțiile pe teme de fraudă și plagiat și să desfășoare analize în domeniu.

Întrebată, pe e-mail, dacă un material de curs universitar sau un ghid practic, al cărui conținut semnat inițial de cineva, apoi de altcineva, fără mențiuni privind drepturile de autor, poate fi considerat a nu fi plagiat, deoarece – așa cum invocă ministrul Cîmpeanu, “aceste lucruri se partajează la nivelul colectivului”, Michelle Bergadaà a răspuns succint:

  • “Nu, trebuie indicată mereu sursa. Un material de curs este o ‘operă creativă deschisă’ și trebuie, prin urmare, aplicate mereu drepturile de autor”.

Întrebată dacă absența numărului standard ISBN, alocat lucrărilor publicate, înseamnă că acea lucrare nu poate fi luată în considerare pentru plagiat, deși autorii menționați se schimbă, ea a răspuns:

  • “Obligația citării nu are legătură cu ISBN, ci cu respectul absolut față de cititor, care trebuie de fiecare dată să aibă posibilitatea să revină la sursă și să își realizeze propria analiză”.

Ea a precizat că, în cazul abaterilor de la etică și plagiate, “există diferențe în funcție de severitatea faptei – într-un caz poate fi vorba de fraudă, în altul de neglijență. Analiza și sancțiunile trebuie mereu să fie proporționale” cu fapta.

Amintim că, în fața investigației Pressone.ro privind plagiatul, ministrul Sorin Cîmpeanu a argumentat că materiale legate de lucrări practice “se partajează la nivelul colectivului” în “colective de mai multe cadre didactice care predau aceeași disciplină”. Oficialul a spus, în mod repetat, că este vorba despre un material “fără ISBN” – Pe larg aici.


1 comment
  1. Rușine! Și eu pentru lucrarea de licență și gradul 1 am știut de la început ca trebuie sa indic mereu sursa… Darămite un ministru… Demisia!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fost primar din Suceava, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fraudarea tezelor fiului său la Evaluarea Naţională / Le-a cerut profesorilor să-i rescrie lucrările fiului / În dosar au mai fost condamnați directoarea școlii și profesorul de matematică

Ilie Lungu, fost primar în comuna Salcea, din județul Suceava, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fraudarea examenului Evaluării Naţionale în cazul fiului său, relatează News…
Vezi articolul

EXCLUSIV Profesor universitar din Ucraina: Și eu și toți colegii mei suntem bine, suntem în viață. Eu am plecat din Kiev, cursurile sunt complet suspendate pentru 2 săptămâni / Avem un sistem în care verificăm zilnic dacă toată lumea e în siguranță

Profesorul universitar Igor Zaitsev de la Universitatea Națională Taras Shevchenko din Kiev, despre care am scris săptămâna trecută, a părăsit Kievul și se adăpostește acum într-un sat din apropiere. Când…
Vezi articolul