Elevii vor susține luni, 29 iunie, proba scrisă la Limba română a examenului de Bacalaureat 2026 într-una dintre cele mai călduroase zile ale anului, conform datelor transmise de Administrația Națională de Meteorologie la solicitarea Edupedu.ro.
Vor fi temperaturi de până la 40 de grade Celsius în 9 orașe reședințe de județ și 39 de grade în București și alte 15 municipii, cu disconfort termic deosebit de accentuat și nopți tropicale.
Edupedu.ro publică lista temperaturilor estimate în toate reședințele de județ și prognoza pentru zilele examenelor.
- În contextul temperaturilor extreme, Ministerul Educației și Cercetării a solicitat inspectoratelor școlare să asigure apă potabilă, să utilizeze cu prioritate sălile dotate cu aer condiționat și să ia toate măsurile necesare pentru protejarea sănătății elevilor, profesorilor evaluatori și membrilor comisiilor de examen.
Primele două probe scrise de la Bacalaureat 2026 se desfășoară pe fondul unui val de căldură extremă
Pe 29 iunie, când elevii susțin proba la Limba și literatura română și pe 30 iunie cand susțin proba scrisă la Matematică sau Istorie, valul de căldură și canicula se vor intensifica în întreaga țară, conform ANM.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi comparabile, pe arii extinse, cu recordurile absolute ale lunii iunie.
Maximele vor varia între 32 de grade pe litoral și aproximativ 40 de grade în vestul, nord-vestul, centrul și sudul țării.
Noaptea va fi tropicală în majoritatea regiunilor, cu temperaturi minime cuprinse, în general, între 17 și 25 de grade.
În București sunt prognozate:
- 38-39°C luni;
- 39°C marți;
- nopți tropicale, cu temperaturi minime între 19 și 23°C.
Orașele în care sunt prognozate temperaturi extreme
Cele mai ridicate temperaturi sunt estimate în următoarele orașe, reședință de județ:
- Arad – 40°C
- Baia Mare – 40°C
- Oradea – 40°C
- Râmnicu Vâlcea – 40°C
- Satu Mare – 40°C
- Slatina – 40°C
- Târgu Mureș – 40°C
- Timișoara – 40°C
- Zalău – 40°C
Temperaturi de 39°C sunt prognozate în numeroase alte municipii reședință de județ:
- București
- Cluj-Napoca
- Craiova
- Ploiești
- Pitești
- Alexandria
- Alba Iulia
- Bacău
- Bistrița
- Botoșani
- Brăila
- Deva
- Focșani
- Giurgiu
- Reșița
- Vaslui.
Lista orașelor sub caniculă extremă la Bacalaureat 2026
| Reședințe județ | Maxime 29 iunie | Minime 29/30 iunie | Precipitații |
| Arad | 40 | 20 | NU |
| Baia Mare | 40 | 21 | NU |
| Oradea | 40 | 21 | NU |
| Râmnicu Vâlcea | 40 | 20 | NU |
| Satu Mare | 40 | 20 | NU |
| Slatina | 40 | 21 | NU |
| Târgu Mureș | 40 | 18 | NU |
| Timișoara | 40 | 21 | NU |
| Zalău | 40 | 22 | NU |
| Alba Iulia | 39 | 19 | NU |
| Alexandria | 39 | 21 | NU |
| Bacău | 39 | 20 | NU |
| Bistrița | 39 | 17 | NU |
| Botoșani | 39 | 23 | NU |
| Brăila | 39 | 21 | NU |
| București | 39 | 22 | NU |
| Cluj-Napoca | 39 | 19 | NU |
| Craiova | 39 | 22 | NU |
| Deva | 39 | 17 | NU |
| Focșani | 39 | 22 | NU |
| Giurgiu | 39 | 21 | NU |
| Pitești | 39 | 20 | NU |
| Ploiești | 39 | 21 | NU |
| Reșița | 39 | 20 | NU |
| Vaslui | 39 | 19 | NU |
| Buzău | 38 | 23 | NU |
| Drobeta Turnu-Severin | 38 | 22 | NU |
| Galați | 38 | 23 | NU |
| Iași | 38 | 22 | NU |
| Sibiu | 38 | 18 | NU |
| Târgu Jiu | 38 | 17 | NU |
| Călărași | 37 | 21 | NU |
| Piatra Neamț | 37 | 22 | NU |
| Sfântu Gheorghe | 37 | 15 | NU |
| Slobozia | 37 | 21 | NU |
| Suceava | 37 | 20 | NU |
| Târgoviște | 37 | 19 | NU |
| Tulcea | 37 | 22 | NU |
| Brașov | 36 | 15 | NU |
| Constanța | 35 | 23 | NU |
| Miercurea Ciuc | 35 | 11 | NU |
Sursa: Administrația Națională de Meteorologie
Vremea se schimbă din 1 iulie
Începând de miercuri, 1 iulie, temperaturile vor începe să scadă.
ANM estimează că:
- vremea va rămâne călduroasă în cea mai mare parte a țării;
- pe alocuri va mai fi caniculă în prima zi;
- probabilitatea pentru fenomene de instabilitate atmosferică va deveni ridicată în majoritatea regiunilor.
Informațiile transmise de Administrația Națională de Meteorologie la solicitarea Edupedu.ro
Prognoză meteorologică pentru intervalul 29.06.2026, ora 09:00 – 30.06.2026, ora 09:00
În țară: Valul de căldură și canicula se vor intensifica în toată țara, iar disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat și indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Pe arii relativ extinse se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, astfel că acestea se vor încadra între 32 de grade pe litoral și în jurul a 40 de grade în vest, nord-vest, centru și sud.
Cerul va fi mai mult senin, exceptând în orele amiezii și ale serii zona montană, unde temporar vor fi înnorări și pe alocuri averse slabe (în jurul a 5 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor (40…45 km/h). Noaptea va fi tropicală în majoritatea regiunilor, astfel că minimele se vor încadra în general între 17 și 25 de grade.
București
Valul de căldură va continua să se intensifice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar noaptea va fi tropicală. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 38…39 de grade, iar cea minimă va fi de 19…22 grade.
Prognoză meteorologică pentru intervalul 30.06.2026, ora 09:00 – 01.07.2026, ora 09:00
În țară: Valul de căldură și canicula vor persista, iar disconfortul termic va rămâne deosebit de accentuat și indicele temperatură umezeală (ITU) va continua să depășească pragul critic de 80 de unități. Pe arii relativ extinse se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, astfel că acestea se vor încadra între 32 de grade pe litoral și în jurul a 40 de grade în majoritatea regiunilor.
Cerul va fi mai mult senin, exceptând în orele amiezii și ale serii îndeosebi zona montană și submontană, unde temporar vor fi înnorări și pe alocuri averse slabe (în general de 5…10 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor (40…45 km/h). Noaptea va fi tropicală în majoritatea regiunilor, astfel că minimele se vor încadra în general între 17 și 25 de grade.
București
Valul de căldură intens va persista, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități și noaptea va fi tropicală. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 39 de grade, iar cea minimă va fi de 21…23 de grade.
Tendința evoluției vremii pentru intervalul 01.07.2026, ora 09:00 – 04.07.2026, ora 09:00
În țară: Valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior, însă vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor, pe alocuri caniculară în prima zi. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată în cea mai mare parte a țării.
București
Valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior, însă vremea va fi călduroasă, posibil caniculară în prima zi. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi ridicată
Notă ANM: Informațiile detaliate sunt disponibile pentru zilele de 29 și 30 iunie, iar pentru intervalul 1-3 iulie sunt prezentate tendințele de evoluție ale vremii, urmând ca acestea să fie detaliate și actualizate zilnic pe măsura apropierii intervalului de prognoză.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ, transmisă de ANM pe 27 iunie
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 29 iunie, ora 10 – 1 iulie, ora 10
Fenomene vizate: val de căldură intens, caniculă, nopți tropicale, disconfort termic accentuat
Zone afectate: Dobrogea și jumătatea estică a Munteniei
În Dobrogea și jumătatea estică a Munteniei valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa de la 32 de grade în Delta Dunării și până la 38 de grade în restul zonelor. Nopțile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa între 20 și 24 de grade.
COD ROȘU
Interval de valabilitate: 29 iunie, ora 10 – 1 iulie, ora 10
Fenomene vizate: temperaturi extreme, nopți tropicale și disconfort termic deosebit de accentuat
Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei
În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale lunii iunie, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 41 de grade, cu cele mai ridicate valori în Banat și Crișana.
Nopțile vor fi tropicale, cu minime ce se vor situa în general între 17 și 25 de grade.