EXCLUSIV Rezultatele evaluării institutelor de cercetare, prima rundă de clasificare, sunt anunțate de președintele Comisiei Naționale de Evaluare, Mădălin Bunoiu: 18 institute și organizații de cercetare sunt în categoria I cu nivel ridicat de excelență științifică, 7 sunt în categoria a II-a, iar 2 evaluări vor fi reluate / „Clasificarea pe clase de performanță permite corelarea finanțării cu rezultatele”

Rezultatele primei evaluări pe clase de performanță a 27 de institute de cercetare și organizații de cercetare din România arată că 18 organizații de cercetare sunt în categoria I cu nivel ridicat de excelență științifică, 7 institute de cercetare sunt în categoria a II-a (adică sunt clasificate ca organizații de cercetare cu performanță medie), iar 2 evaluări vor fi reluate. Rezultatele au fost anunțate de Mădălin Bunoiu, președintele Comisiei Naționale de Evaluare a performanței pentru integrarea organizațiilor de cercetare. Într-un interviu acordat Edupedu.ro, Bunoiu a declarat că „clasificarea pe clase de performanță permite corelarea finanțării cu rezultatele”.

În urma clasificării institutelor de cercetare „politica de finanțare devine mai predictibilă, competitivă și orientată spre performanță”, a explicat Mădălin Bunoiu, pentru Edupedu.ro. Oficialul a anunțat că evaluarea urmărește „explicit” stimularea „integrării / fuzionării organizațiilor de cercetare”.

Niciun institut de cercetare sau organizație de cercetare dintre cele 27 evaluate în această primă rundă nu s-a clasificat în categoria a III-a. Vor urma alte runde de evaluări, pentru a putea fi analizate toate institutele naționale de cercetare, institutele Academiei Române, institutele agricole și institutele de cercetare private.

În interviul acordat Edupedu.ro, președintele Comisiei Naționale de Evaluare, Mădălin Bunoiu, a avertizat că „un neajuns al metodologiei de evaluare aceste este legat de punctajul care duce o organizație de cercetare în a III-a clasă de clasificare. 60 de puncte, dintr-un total de 200 de puncte, este un punctaj foarte mic ceea ce face destul de dificilă încadrarea unor organizații de cercetare în a III-a clasă, dar o să vedem ce ne rezervă realitatea din teren când vom continua procesul de evaluare”. 

„Alegerea primelor 27 organizații de cercetare a avut la baza două criterii: evaluarea INCD-urilor cărora le expira acreditarea în această perioadă și evaluarea organizațiilor de cercetare care au solicitat primele acest lucru”, a precizat Bunoiu.

Categoria I: Institutele de cercetare și celelalte organizații de cercetare clasificate în categoria de excelență științifică:

• Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH)
• Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie Și Geoecologie Marină (GeoEcoMar)
• Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”
• Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Materialelor
• Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului
• Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei Și Radiației
• Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”
• Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române
• Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni
• Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare Cluj-Napoca
• Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală Balotești
• Institutul Național de Cercetare -Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000
• Institutul de Cercetare – Dezvoltare Pentru Cinegetică și Resurse Montane Miercurea Ciuc
• Asociația Transylvanian Institute Of Neuroscience
• Institutul Național De Cercetare -Dezvoltare pentru Textile și Pielărie București
• Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală București
• Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială „Mihai Drăgănescu”
• Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Turbomotoare – COMOTI

Categoria a II-a: Institutele de cercetare și celelalte organizații de cercetare clasificate în categoria de performanță medie:

• Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale
• Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării
• Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău
• Centrul Internațional de Biodinamică
• Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului
• Institutul de Cercetări Juridice
• Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța

„Pentru organizațiile din clasa a III-a (unde sunt clasificate institutele de cercetare și celelalte organizații de cercetare cu „performanță insuficientă”), sunt prevăzute măsuri de integrare sau implementare a unui plan de transformare, ceea ce face din evaluare un instrument de restructurare și eficientizare sistemică. Prin utilizarea unor criterii cantitative și calitative clare, organizațiile sunt stimulate să își coreleze strategia, managementul și rezultatele cu standarde măsurabile și comparabile. Evaluarea introduce astfel o logică de responsabilitate publică în utilizarea fondurilor”, a explicat pentru Edupedu.ro profesorul Mădălin Bunoiu, președintele comisiei de evaluare naționale.

Mădălin Bunoiu a subliniat, în interviul pentru Edupedu.ro, că alocarea de resurse practicată de România până acum în Cercetare, „necorelată cu performanța – finanțarea istorică sau relativ uniformă, insuficient legată de rezultate și impact, este înlocuită printr-un mecanism de clasificare pe clase de performanță (I, II, III), cu consecințe directe asupra accesului la resurse publice și la integrare”.

INTERVIUL Integral acordat Edupedu.ro de către Mădălin Bunoiu, Președinte al Comisiei Naționale de Evaluare a performanței pentru integrarea organizațiilor de cercetare:

Rep: De ce a fost necesar acest proces de evaluare la nivel național?

Mădălin Bunoiu: Permiteți-mi să vă ofer câteva elemente de context. În iulie 2020 a fost solicitată de România, prin ministerul de resort, printr-o adresă către Comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, realizarea Policy Support Facility (PSF) în vederea unei evaluări independente a sistemului național de cercetare și inovare, evaluare desfășurată în perioada iunie 2021 – februarie 2022 de către un panel internațional de experți. Evaluarea, extrem de riguroasă, afirm asta în condițiile în care am fost implicat în două interviuri cu membrii panelului, a dus la conturarea unui raport consistent ce poate fi folosit ca plan strategic pentru reconfigurarea sistemului CDI [Sistemul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare] din România. Concluziile acestui raport au evidențiat necesitatea unei evaluări sistemice și aprofundate a organizațiilor de cercetare, întrucât sistemul CDI din România este puternic fragmentat, caracterizat prin suprapuneri instituționale, subfinanțare, lipsă de coordonare strategică și mecanisme insuficiente de monitorizare și evaluare bazate pe performanță, ceea ce afectează eficiența, coerența și capacitatea de a genera impact la nivel național și european.

Astfel, România avea nevoie de un instrument strategic de calibrare a sistemului său de cercetare. Integrarea în Spațiul European de Cercetare presupune standarde comparabile, mecanisme transparente și alocări de resurse fundamentate pe performanță. Evaluarea nu este un exercițiu administrativ, ci un mecanism de politică publică menit să consolideze performanța și să reducă fragmentarea sistemului.

Rep: Care este fundamentul legal și strategic al evaluării?

Mădălin Bunoiu: Fundamentul legal al evaluării se regăsește în Legea nr. 25/2023, care instituie obligația evaluării performanței organizațiilor de cercetare în vederea integrării în Spațiul European de Cercetare, precum și în HG nr. 138/2024, care aprobă Normele metodologice privind cadrul procedural, criteriile și mecanismele instituționale de implementare, operaționalizate ulterior prin Ordinul ministrului nr. 20.488/29.02.2024 privind organizarea și funcționarea Comisiei de evaluare. Din perspectiva politicilor publice în domeniul CDI, evaluarea reprezintă un instrument de reformă structurală a sistemului CDI, orientat spre reducerea fragmentării, creșterea coerenței instituționale, alocarea competitivă și diferențiată a resurselor publice și stimularea excelenței și a relevanței socio-economice. Chiar dacă limbajul pare unul standard și scorțos, esența este aceea de a genera un sistem CDI în care resursele să se folosească eficient și să ducă la rezultate care să se regăsească și în elemente de transfer tehnologic, de cuplaj al acestor rezultate cu economia reală. Desigur, fără a neglija cercetarea fundamentală care însă trebuie concentrată și ea pe zone unde putem să fim relevanți internațional. 

În continuarea acestui cadru normativ și strategic, propunerea ministrului Daniel David a vizat abordarea procesului de evaluare în spiritul principiilor CoARA (Coalition for Advancing Research Assessment) – o inițiativă europeană care promovează reforma evaluării cercetării prin depășirea dependenței exclusive de indicatori scientometrici, valorizarea evaluării calitative și a impactului real al cercetării, recunoașterea diversității misiunilor instituționale și consolidarea unei culturi a responsabilității, transparenței și excelenței sustenabile. Filosofia centrală a CoARA este orientarea evaluării către calitate și conținut, nu doar către metrici cantitative, încurajând practici de evaluare echilibrate, responsabile și aliniate standardelor europene.

Rep: Ce disfuncționalități structurale încearcă să corecteze această evaluare?

Mădălin Bunoiu: Evaluarea performanței pentru integrare încearcă să corecteze o serie de disfuncționalități structurale ale sistemului CDI din România, identificate atât în documentele strategice, cât și în analizele independente (inclusiv PSF, așa cum am menționat deja). Printre acestea aș menționa:

• fragmentarea excesivă a sistemului
• existența unui număr mare de organizații cu dimensiuni reduse, profiluri suprapuse și masă critică insuficientă, ceea ce conduce la dispersia resurselor și la lipsa de coerență instituțională (normele metodologice menționează explicit obiectivul reducerii fragmentării și al stimulării integrării);
• alocarea de resurse necorelată cu performanța – finanțarea istorică sau relativ uniformă, insuficient legată de rezultate și impact, este înlocuită printr-un mecanism de clasificare pe clase de performanță (I, II, III), cu consecințe directe asupra accesului la resurse publice și la integrare;
• lipsa unor mecanisme robuste de evaluare instituțională periodică – anterior, evaluările erau fragmentare sau predominant orientate spre proiecte, nu spre performanța organizațională pe termen mediu, noul cadru instituie o evaluare structurată, cantitativă și calitativă, cu criterii clare și raport final public;
• slaba corelare între misiune, strategie și rezultate – introducerea criteriilor privind managementul, capacitatea instituțională și calitatea programului strategic urmărește alinierea obiectivelor instituționale cu performanța demonstrabilă și cu nevoile societale (aici identificăm o altă inițiativă a ministrului David care a solicitat explicit universităților declararea misiunilor sale – de cercetare, de educație și cercetare sau de educație);
• integrare insuficientă în Spațiul European de Cercetare (ERA).

Per ansamblu, evaluarea funcționează ca un instrument de politică publică orientat spre consolidare, diferențiere pe criterii de performanță și modernizare instituțională, cu scopul de a crește eficiența utilizării fondurilor publice, masa critică științifică și competitivitatea internațională a sistemului CDI.

Rep: Cum se aliniază acest proces la bunele practici internaționale?

Mădălin Bunoiu: Procesul de evaluare se aliniază la bunele practici internaționale prin mai multe mecanisme structurale și metodologice, și voi descrie câteva dintre ele. Evaluarea instituțională este periodică (la 5 ani) și este realizată de experți independenți, inclusiv internaționali. Modelul comisiei independente și al echipelor de evaluatori externi (cu participare obligatorie a cel puțin unui expert afiliat unei organizații din străinătate) reflectă standardele utilizate în majoritatea sistemelor europene de evaluare instituțională. Această abordare este în linie cu practicile ERA și OECD privind peer-review internațional. Un alt argument este cel al criteriilor combinate – cantitative și calitative. Evaluarea este structurată pe două etape – evaluare cantitativă și evaluare calitativă – ceea ce o apropie de modelele utilizate în exerciții precum Research Excellence Framework (UK) sau evaluările instituționale din Țările Nordice, unde indicatorii scientometrici sunt integrați cu analiza calitativă a managementului, impactului și strategiei. Pentru a răspunde nevoilor economice se pune accent pe impactul și relevanța socio-economică fiind incluse explicit criterii ce privesc impactul socio-economic și contribuția la interesul public. Clasificarea în clase de performanță și corelarea acesteia cu accesul diferențiat la finanțare publică reflectă practica utilizării evaluării ca instrument de finanțare competitivă bazată pe performanță (performance-based funding systems), iar convergența cu principiile CoARA, deja menționate, combină evaluarea cantitativă cu analiza calitativă care permite reducerea dependenței exclusive de indicatori scientometrici, evaluarea contextualizată și bazată pe conținut, dar și recunoașterea diversității misiunilor instituționale (și implicit a domeniilor de știință)

Rep: Cum a fost asigurată independența și credibilitatea evaluării?

Mădălin Bunoiu: Independența și credibilitatea evaluării sunt asigurate printr-un ansamblu coerent de garanții instituționale, procedurale și profesionale. Evaluarea este coordonată de o comisie independentă, fără personalitate juridică, aflată în coordonarea MCID [fostul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării], ai cărei membri au fost selectați prin concurs pentru un mandat de 5 ani. Membrii sunt independenți în activitatea de evaluare, ceea ce reduce riscul influențelor politice sau administrative directe. Fiecare echipă de evaluare include 3 experți evaluatori independenți, dintre care cel puțin unul afiliat unei organizații de cercetare din străinătate. Această deschidere internațională crește obiectivitatea și alinierea la standardele europene și pot să vă spun, acum la încheierea primei etape de evaluare, că acest lucru se vede. Experții, atât cei ai comisiei centrale, cât și cei cooptați în echipele de evaluare, trebuie să îndeplinească standarde academice ridicate (experiență managerială, publicații în reviste Q1, experiență în evaluări internaționale și proiecte câștigate prin competiție). Regulamentul interzice participarea la evaluare în situații de conflict de interese (raporturi de muncă recente, relații contractuale, interese patrimoniale etc.) și impune obligații stricte de confidențialitate și integritate. Suntem la început de proces, încă reglăm mecanismele de funcționare, din cele 27 de evaluări realizate două au fost anulate, una după identificarea unor conflicte de interese și o alta din cauza diferențelor mari de punctaje între membrii comisiei de evaluare. Evaluarea se desfășoară în două etape (cantitativă și calitativă), pe baza unor criterii și descriptori publici, iar raportul final este întocmit de experți, aprobat de Comisie și publicat pe site-ul MCID, ceea ce asigură transparență și responsabilitate publică. Fiecare punctaj acordat în etapa calitativă trebuie justificat cu argumente relevante, exclusiv în raport cu descriptorii de evaluare (pentru care am generat la nivelul comisiei un ghid al evaluatorilor), ceea ce limitează arbitrarul și consolidează rigoarea procesului.

Rep: Care sunt rezultatele după încheierea primei etape?

Mădălin Bunoiu: Prima etapă a procesului de evaluare a vizat 27 de organizații de cercetare, în principal din categoria INCD-urilor (Institute Naționale de Cercetare – Dezvoltare), unora dintre ele expirându-le în perioada următoare acreditarea, iar acest proces de evaluare ține loc și de proces de evaluare periodică / re-acreditare, dar și institute ale Academiei Române sau ale Academiei de Științe Agricole și Silvice. Am avut înspre evaluare inclusiv un institut de cercetare privat (Asociația Transylvanian Institute Of Neuroscience). 

Statistic vorbind, din 27 de evaluări realizate 18 organizații de cercetare se regăsesc în categoria I:

• Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”;
• Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie Și Geoecologie Marină;
• Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”,
• Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Materialelor,
• Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului,
• Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei Și Radiației,
• Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu”,
• Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române,
• Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni,
• Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare Cluj Napoca,
• Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală Balotești,
• Institutul Național de Cercetare -Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE 2000,
• Institutul de Cercetare – Dezvoltare Pentru Cinegetică și Resurse Montane Miercurea Ciuc,
• Asociația Transylvanian Institute Of Neuroscience,
• Institutul Național De Cercetare -Dezvoltare pentru Textile și Pielărie București,
• Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală București,
• Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială ,„Mihai Drăgănescu”
• Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Turbomotoare – COMOTI)

7 organizații de cercetare se regăsesc în categoria a II-a:

• Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale,
• Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării,
• Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău,
• Centrul Internațional de Biodinamică,
• Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului,
• Institutul de Cercetări Juridice,
• Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța)

Iar 2 evaluări vor fi reluate. 

Am putut constata că avem organizații de cercetare puternice, în jurul cărora sunt dezvoltate teme și subiecte de cercetare mature, care produc rezultate relevante, specifice tipul de organizație de cercetare respectiv. 

Dacă ar fi ca aici să menționez și un neajuns al metodologiei de evaluare aceste este legat de punctajul care duce o organizație de cercetare în a III-a clasă de clasificare. 60 de puncte, dintr-un total de 200 de puncte, este un punctaj foarte mic ceea ce face destul de dificilă încadrarea unor organizații de cercetare în a III-a clasă dar o să vedem ce ne rezervă realitatea din teren când vom continua procesul de evaluare. 

Rep: Ce înseamnă concret clasificarea în clasele I, II și III?

Mădălin Bunoiu: Înainte de a vorbi punctual de cele trei clase, aș vrea să fac o precizare de tip conceptual. Spre deosebire de o ierarhizare, care presupune ordonarea strictă a organizațiilor într-un clasament comparativ de tip „de la cea mai bună la cea mai slabă”, clasificarea utilizată în acest proces reprezintă o încadrare pe niveluri de performanță (clase), pe baza unor praguri de punctaj predefinite, fără a genera un top competitiv între instituții din domenii diferite. Insist asupra acestui lucru pentru că acest proces nu va face niciun fel de ierarhizare în cadrul unei clase de clasificare. Concluzia procesului de evaluare este aceiași și pentru o organizație de cercetare cu 190 de puncte și cu 160 de puncte. Cea cu 190 de puncte nu este mai bună decât cea cu 160 de puncte. Discutăm de organizații de cercetare cu misiuni diferite, cu specificități aparte, așadar dezavuez din start orice tentativă de a folosi rezultatele acestei evaluări ca element de ierarhizare. Avem suficiente topuri și rankinguri internaționale care fac astfel de ierarhizări, le putem folosi pe acelea pentru marketing, promovare sau comunicare. 

Revenind, clasificarea în clasele I, II și III reprezintă astfel încadrarea organizațiilor de cercetare într-o categorie de performanță instituțională, pe baza punctajului obținut (maximum 200 puncte), rezultat din evaluarea cantitativă și calitativă, astfel:

• clasa I (peste 150 puncte) indică organizații cu nivel ridicat de excelență științifică, capacitate instituțională solidă, impact internațional și relevanță socio-economică demonstrată, beneficiind de acces prioritar la anumite mecanisme de finanțare competitivă;
• clasa a II-a (60 – 150 puncte) reflectă organizații funcționale și relevante, dar cu performanță medie sau cu necesar de consolidare strategică;
• clasa a III-a (sub 60 puncte) semnalează performanță insuficientă, implicând obligația adoptării unor măsuri de creștere a performanței prin integrare sau plan de transformare instituțională.

Rep: Ce implicații are acest proces pentru politicile publice?

Mădălin Bunoiu: Procesul de evaluare și clasificare are implicații sistemice pentru arhitectura politicilor publice în domeniul cercetării, dezvoltării și inovării, deoarece transformă evaluarea dintr-un exercițiu administrativ într-un instrument de guvernanță strategică. De exemplu, clasificarea pe clase de performanță permite corelarea finanțării cu rezultatele și capacitatea instituțională, inclusiv prin mecanisme dedicate organizațiilor din clasa I. Astfel, politica de finanțare devine mai predictibilă, competitivă și orientată spre performanță. Mai mult, evaluarea urmărește explicit reducerea fragmentării sistemului CDI și stimularea integrării / fuzionării organizațiilor de cercetare. Pentru organizațiile din clasa a III-a, sunt prevăzute măsuri de integrare sau implementare a unui plan de transformare, ceea ce face din evaluare un instrument de restructurare și eficientizare sistemică. Prin utilizarea unor criterii cantitative și calitative clare, organizațiile sunt stimulate să își coreleze strategia, managementul și rezultatele cu standarde măsurabile și comparabile. Evaluarea introduce astfel o logică de responsabilitate publică în utilizarea fondurilor. Îmi doresc ca acest proces să se perpetueze, să se facă periodic, fiecare etapă beneficiind de o îmbunătățire a procesului inclusiv prin modificarea și adaptarea indicatorilor la politicile publice și strategia națională în domeniul CDI. Includerea, printre indicatori, a evaluării programului strategic instituțional și a capacității manageriale în criteriile de analiză transformă evaluarea într-un mecanism de planificare strategică și modernizare instituțională, nu doar de măsurare a performanței trecute.

Rep: Cum va influența acest proces relația dintre universități și institutele de cercetare?

Mădălin Bunoiu: Permiteți-mi ca pentru această întrebare să ies din cheia responsabilității președintelui comisiei de evaluare naționale și să exprim un punct de vedere personal. Sunt format la două școli conceptuale, mai mult sau mai puțin apropiate, cea românească și cea franceză. Sunt multe lucruri pe care le-am văzut, învățat și asimilat în Franța și pe care le-am transpus și adaptat realităților naționale atât în domeniul educației cât și al cercetării, în diversele calități pe care le-am deținut sau pe care le dețin (președinte ARACIS, președinte CCCDI etc.). Este însă unul la care încă mai visez… Din punctul meu de vedere, miza reală a acestui proces de evaluare nu este doar clasificarea organizațiilor, ci depășirea „granițelor” artificiale dintre universități și institutele de cercetare care au fragmentat sistemul CDI din România. Dacă evaluarea este utilizată ca instrument de politică publică pentru integrare și consolidare, ea poate orienta sistemul spre un model similar celui din Franța, unde nu există separații funcționale rigide între universități și organismele naționale de cercetare (precum CNRS, CEA etc.), ci unități mixte de cercetare, infrastructură comună, echipe integrate și evaluare unitară. În acel model, cercetătorii pot avea afiliere dublă, doctoranzii sunt formați în structuri comune, iar colaborarea cu industria este parte organică a ecosistemului. Cred că tocmai aceasta ar trebui să fie direcția: transformarea competiției instituționale într-o complementaritate strategică, în care universitățile aduc masa critică academică și formarea resursei umane, institutele contribuie cu expertiză și infrastructură specializată, iar industria devine partener natural al cercetării. Dacă procesul este aplicat coerent, el poate estompa „granițele” administrative și poate favoriza apariția unor ecosisteme integrate de cercetare, în care performanța colectivă și impactul societal primează în fața identității instituționale separate.

Rep: Există riscul unor tensiuni în sistem?

Mădălin Bunoiu: Da, există în mod realist riscul apariției unor tensiuni în sistem, mai ales într-o etapă de tranziție de la un model fragmentat și relativ stabil administrativ la unul diferențiat, competitiv și orientat spre integrare. În primul rând, clasificarea pe clase de performanță poate genera percepții de stigmatizare, în special pentru organizațiile încadrate în clasa a III-a, mai ales dacă procesul este interpretat ca o ierarhizare lucru care trebuie eliminat din start, așa cum am precizat. Diferențierea accesului la resurse poate alimenta temeri privind pierderea finanțării sau a autonomiei instituționale. În al doilea rând, pot apărea tensiuni între universități și institute, dacă integrarea este percepută ca absorbție unilaterală, nu ca parteneriat simbiotic. În lipsa unei culturi a colaborării, există riscul ca „granițele” administrative să se transforme în linii de rezistență instituțională. În al treilea rând, există o posibilă rezistență la schimbare din partea unor actori care au funcționat mult timp într-un model de finanțare relativ uniform și de evaluare mai degrabă formală. Introducerea unei logici de responsabilitate și performanță poate fi percepută ca presiune suplimentară.

Totuși, aceste tensiuni nu sunt neapărat un semn negativ. În orice reformă structurală, apar fricțiuni inițiale. Diferența esențială constă în modul de gestionare a procesului, și asta îmi doresc să facă această comisie: evaluare transparentă și echitabilă, integrări / fuziuni construite pe complementaritate, comunicare adecvată și anume că obiectivul evaluării este consolidarea sistemului, nu eliminarea vreunei structuri. Experiența franceză arată că estomparea „granițelor” instituționale nu s-a produs prin desființarea identităților organizaționale, ci prin crearea unor structuri comune (unități mixte, școli doctorale integrate, platforme comune cu industria) care au generat încredere și beneficii reciproce.

Rep: Care este viziunea dumneavoastră pentru următorii 5–10 ani?

Mădălin Bunoiu: Îmi doresc ca evaluarea să devină ciclică și predictibilă, integrată în cultura instituțională. Să construim un sistem în care performanța este anticipată și asumată, nu demonstrată doar în momente de evaluare. România poate avea centre de performanță recunoscute internațional, dacă investim strategic și evaluăm riguros.

A vorbi de viziune e prea mult… Pe 10 ani, de-a dreptul imposibil, văzând dinamica oricărui domeniu, cu atât mai mult cel al cercetării. Totuși, punctul meu de vedere pe ce poate să se întâmple în următorii 5–10 ani este ca acest proces de evaluare să nu rămână un exercițiu punctual de clasificare, ci să devină fundamentul unei reforme reale și coerente a sistemului CDI. Evaluarea trebuie urmată de analize consistente, bazate pe date și evidențe, care să conducă la politici publice mature, diferențiate și orientate strategic – nu la ajustări cosmetice sau intervenții conjuncturale. Rezultatele evaluării ar trebui să alimenteze decizii privind arhitectura instituțională, finanțarea, prioritățile tematice și mecanismele de guvernanță, într-o logică de consolidare și integrare a ecosistemului.

Îmi doresc, de asemenea, ca acest proces să creeze legături reale și complementarități între universități, institute, industrie, autorități de finanțare și structuri decizionale la nivel național și regional, astfel încât sistemul CDI să funcționeze ca un ecosistem integrat, nu ca o sumă de entități izolate. Evaluarea trebuie să furnizeze argumente solide pentru o finanțare decentă și predictibilă a cercetării, fundamentată pe performanță și impact, nu pe compromisuri politice sau pe abordări mediocre, fragmentare și reactive, așa cum, din păcate, au practicat majoritatea guvernelor de până acum. Fără o asumare serioasă a investiției în cercetare ca prioritate strategică națională, orice mecanism de evaluare riscă să rămână fără efect transformator.

Rep: În final, doriți să le transmiteți un mesaj celor implicați în acest proces?

Mădălin Bunoiu: Da, și este un mesaj de profundă recunoștință. Le mulțumesc colegilor din Comisia Națională de Evaluare pentru profesionalism, echilibru și dedicare. A fost un efort de echipă major, desfășurat cu responsabilitate și integritate. Aș vrea să fim cu toții conștienți că am pornit în acest proces de la zero – fără structură de suport constituită înainte, fără roluri clare, fără proceduri, fără ghiduri… totul a fost construit de această comisie într-un efort colectiv admirabil. Și totul va fi reglat, îmbunătățit, ajustat după fiecare experiență.

Mulțumesc domnului ministru Daniel David care în vâltoarea unui mandat complicat a fixat acest proces de evaluare a organizațiilor de cercetare ca unul important pentru ecosistem și nu doar că l-a susținut, dar l-a și accelerat. Îi mulțumesc domnului Andrei Alexandru, președintele ANC [Autoritatea Națională pentru Cercetare], pentru sprijinul administrativ și coordonarea eficientă a mecanismelor operaționale, pentru prezența în mijlocul comisiei naționale de oricâte ori a fost nevoie și pentru repetarea continuă a faptului că această comisie are autonomie totală.

Dar, suntem abia la început… vorbim de evaluarea a 27 de organizații de cercetare dintr-un total de peste 300.