Există specialişti care doresc să se angajeze în universităţi, însă procedura birocratică este stufoasă, atrage atenția rectorul Universității Politehnica din Timișoara/ Vom avea o criză atât în sistemul universitar, cât şi în piaţa muncii, dacă nu se iau măsuri

715 vizualizări
Sursă foto: Pixabay
La Universitatea Politehnica Timişoara, în ultimii ani a scăzut cu 10% gradul de ocupare a posturilor de cadre didactice titulare, pentru că din sistem au ieşit foarte mulţi profesori, atrage atenția rectorul UPT, Florin Drăgan: „Săptămânal ne întâlnim la universitate cu un nou investitor, însă nu putem produce mai mulţi absolvenţi pentru că nu mai avem cadre didactice,” spune rectorul, potrivit Agerpres.
  • Potrivit unei analize a rectorului Universităţii Politehnica Timişoara, Florin Drăgan, populaţia şcolară între 19-23 de ani va scădea în următorii 15 ani cu 12% la nivel naţional, iar în bazinul de recrutare din zona de sud şi vest, va fi o scădere de aproximativ 20%, potrivit Agerpres

Universităţile din România se confruntă cu cel mai scăzut grad de ocupare a posturilor de cadre didactice titulare, iar la Universitatea Politehnica Timişoara „vorbim despre o scădere de zece procente în ultimii ani pentru că din sistem au ieşit foarte mulţi profesori”, spune rectorul Universității.

Acesta reclamă și faptul că în prezent există specialişti care doresc să se angajeze în universităţi, însă procedura birocratică este stufoasă şi uneori greu de îndeplinit, astfel că ulterior renunţă, potrivit Agerpres.

Rectorul Universităţii Politehnica Timişoara susţine că dacă nu sunt luate măsuri într-un timp scurt, atunci vom avea o criză atât în sistemul universitar, cât şi în piaţa muncii.

„De multă vreme discutăm cu specialişti din anumite domenii, sunt oameni care au ajuns la 45-50 de ani şi vor să dea ceva înapoi universităţii, doresc să se angajeze la noi, însă nu putem să îi aducem decât prin plata cu ora. Nu putem să îi angajăm pentru că nu au publicate anumite articole ştiinţifice, deşi experienţa lor din piaţă – în opinia mea – este la fel de importantă. În prezent, dacă Bill Gates vine să îl angajăm la Universitatea Politehnica Timişoara, nu putem să o facem pentru că nu îndeplineşte grila de concurs sau nu are un îndrumător de laborator. În ultimii zece ani, doar în doi ani am avut uşoare creşteri de cadre didactice titulare, în schimb, în restul anilor am avut scăderi, în medie câte 15 pe an”, susţine Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara.

O soluţie poate fi legiferarea doctoratelor industriale, astfel încât atât oamenii din companii, cât şi companiile să fie interesate ca angajaţii lor să facă studii de doctorat. Asta ar însemna ca persoane cu experienţă în mediul privat să vină să poată ţine cursuri în universitate, scrie Agerpres.

„În trecut, investitorii mergeau prima dată către administraţiile locale, acum merg prima dată la universităţi pentru a afla ce oameni pot recruta. Săptămânal avem întâlniri la universitate cu noi investitori sau cu oameni din conducerea unor companii care sunt deja prezente în regiune şi vor să se extindă.

La aceste discuţii principalul subiect este legat de resursa umană, de numărul de absolvenţi din zonele tehnice din anii următori. În trecut, primele discuţii ale investitorilor erau de obicei cu autorităţile locale, acum vin prima dată la universitate pentru a afla dacă au pe cine să recruteze sau nu. Mai mult, am avut un investitor din zona de vest care ne-a solicitat conectarea cu rectorii din trei oraşe din zona de est a ţării pentru a avea discuţii cu aceştia, după care să aleagă unde să facă investiţia. De altfel, din zona studenţească am aflat că multe companii recrutează studenţii încă din anul I, lucru ce este atât în dezavantajul universităţii, cât şi în dezavantajul studentului pentru că nu mai are timp să acumuleze un bagaj important de cunoştinţe. Având în vedere necesitatea din piaţa muncii, modificările din acest an ale cifrelor de şcolarizare, în scădere doar pe zona inginerească, sunt cel puţin ciudate. Noi căutăm soluţii împreună cu companiile să creştem numărul de cadre didactice şi, implicit, al cifrelor de şcolarizare, nu să reducem în timp numărul de absolvenţi’, a declarat rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Florin Drăgan subliniază că universitățile au nevoie de ajutor pentru a crește numărul absolvenților, de exemplu, taxe mai mici pentru studenții din alte țări.

„Se impune implementarea unor politici publice în zona demografică pentru că deja avem o scădere importantă a numărului de studenţi comparativ cu 2010. O altă scădere, în timp ce piaţa muncii are nevoie de mai mulţi oameni, va crea o criză în companii. Este nevoie şi de un ajutor dat universităţilor de a atrage studenţi străini. Asta ar însemna şi taxe mai mici pentru studenţii extracomunitari, pentru că la noi acestea depăşesc 2000 de euro pe zona de inginerie, în timp ce în ţări precum Germania sau Danemarca, studentul stăin nu plăteşte nicio taxă. Normal că acel tânăr va alege să meargă acolo, în detrimentul României. Această ultimă soluţie poate crea un efect într-un viitor apropiat, de 2-3 ani. De asemenea, se vorbeşte despre o nouă lege a educaţiei. Din start aceasta trebuie să conţină posibilitatea obţinerii unor microcredite şi posibilitatea obţinerii unei duble diplome europene”, a încheiat Florin Drăgan.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Forumul Democrat al Germanilor din România: Am luat la cunoștință scrisoarea deschisă a profesorilor de la Colegiul Goethe adresată Președintelui României și luăm în serios îngrijorările acestora / „Nu este temă de discuție schimbarea statutului Colegiului German”, în sensul renunțării la predarea limbii germane ca limbă maternă

Președintele Forumului Democrat al Germanilor din România anunță că a „urmărit evoluția din ultimul timp a situației de la Colegiul German Goethe din București”, că a „luat la cunoștință și…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, către profesori: „Spuneți-mi exact ce documente doriți să amânăm, unde doriți să digitalizăm lucrurile” / De patru luni, ministerul cere propuneri pentru debirocratizare, dar nu a anunțat nicio schimbare practică

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat din nou că va reduce birocrația pentru profesori. „De fiecare dată când vorbesc cu profesorii mi se spune că birocrația este foarte…
Vezi articolul

Cine este Marcel Boloș, propus ministru la Cercetare-Digitalizare: fost ministru al Fondurilor Europene și autor al primei variante de PNRR, în care majoritatea banilor pentru Educație ajungeau la Colegiile Centenare / „Tehnocrat” și preot, doctor în contabilitate și management, unul dintre doctorate – omis în cel mai recent CV

Marcel Boloș, om cu 20 de ani de activitate în administrația locală și centrală și cu experiență în domeniul fondurilor europene, fost ministru aflat chiar în cărți, acum doi ani,…
Vezi articolul
Școli particulare - copii cu aviz psihosomatic favorabil să meargă la școală

Structura anului școlar 2019-2020: Școala debutează pe 9 septembrie, cu o săptămână mai devreme decât propusese ministerul, iar semestrul al II-lea începe după vacanța de iarnă – Președintele Asociației Elevilor din Constanța

Structura anului școlar 2019-2020 vine cu modificări importante față de modul în care au fost proiectate până acum perioadele de vacanțe și cursuri. Următorul an școlar ar putea începe în…
Vezi articolul
Postlicealele Ministerului de Interne

Încadrare profesori. Titularii care și-au făcut completare de normă într-o altă școală, începând cu anul școlar 2025-2026, nu sunt cuprinși în procedura Ministerului Educației – proiect

Ministerul Educației și Cercetării nu i-a cuprins pe profesorii titulari care și-au făcut completare de normă într-o altă școală pe perioadă nedeterminată, începând cu anul școlar 2025-2026, în stabilirea ordinii…
Vezi articolul