Extinderea programului de masă caldă pentru creșe, grădinițe, centre de zi, școli, cu finanțare din bugetele locale – propunere legislativă

588 de vizualizări
Foto: Buenosia Carol – Pexels.com
O nouă propunere legislativă pentru modificarea şi completarea „Legii educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011, care urmărește extinderea programului-pilot Masă caldă în școli, a fost depusă în Parlament. „Inițiativa nu are niciun fel de impact financiar asupra bugetului de stat sau a Ministerului Educației, fiind un program complementar celui deja existent, astfel încât să se ofere o masă în creșele, centrele de zi, grădinițele și şcolile pentru care autoritățile locale au posibilitate financiară, dar nu au putut oferi acest lucru în lipsa cadrului legal”, a declarat Alin Chirilă, deputat PSD și inițiatorul propunerii legislative, potrivit unui comunicat de presă primit de Edupedu.ro.

„Practic, se acordă posibilitatea legală consiliilor locale și consiliilor județene care doresc asigurarea meselor gratuite în creșe, grădinițe, centre de zi, școli, în cantinele şcolare, în sălile de mese sau prin servicii de catering, din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau ale judeţelor, prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale acestora, în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinaţie. Avem în vedere asigurarea necesarului de hrană pentru fiecare copil, astfel încât să nu fie afectată sănătatea acestora, precum și accesul la educație”, a declarat deputatul PSD de Mehedinți, Alin Chirilă.

În urma acestei modificări legislative, programul „Masă Caldă în școli” poate fi implementat și la nivelul unităților de învățământ, atât cu program normal, cât și în cele cu program prelungit sau cele în care se organizează programe „Școală după școală” pe de-o parte, iar pe de altă parte pot fi incluse toate școlile care în prezent nu au fost selectate în programul „Masă Caldă în școli”, acolo unde autoritățile locale au resursele bugetare necesare și decid acest lucru prin hotărâri de consiliu, dar și creșele, centrele de zi și grădinițele, se precizează în expunerea de motive.

Având în vedere necesitatea continuării eforturilor pentru diminuarea ratei părăsirii timpurii a şcolii, în condiţiile în care valoarea acestui indicator se plasează încă peste media Uniunii Europene, fiind de 18,1% în 2017, 16,4% în 2018 şi 15,3% în 2019, conform datelor oficiale Eurostat, este nevoie de extinderea programului-pilot, „Masă caldă în școli”, care a debutat în anul școlar 2016-2017, în toate școlile în care autoritățile locale pot acoperi aceste cheltuieli, până când va exista posibilitatea de aplicare la nivelul tuturor unităților de învățământ din mediul preuniversitar.

Informații de context


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noul Regulament de organizare și funcționare a Consiliului Elevilor: Organizația este obligată să dea raportul anual Ministerului Educației și, în premieră, își creează organizații de juniori în toate gimnaziile

Noul regulament de organizare și funcționare a Consiliul Național al Elevilor a fost publicat în Monitorul Oficial în data 8 iulie și prevede printre altele, faptul că organizația trebuie să…
Vezi articolul

Premierul Ilie Bolojan, mesaj pentru profesorii care boicotează simulările examenelor: Sigur că măsurile de creștere a normei didactice anul trecut n-au fost populare, dar una este acest lucru și alta este să generezi acțiuni care afectează copiii

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj profesorilor care boicotează organizarea simulărilor pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, după ce a vizitat o școală din Aleșd, județul Bihor. Șeful Executivului a…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă a unei directoare de școală rurală către premierul Ilie Bolojan: Nu e normal ca un director să fie și gestionar, și administrator, și informatician, și consilier, și director adjunct

Ionela Georgiana Florescu, directoarea Școlii Gimnaziale „Dragoș Marin” din comuna Ștefan cel Mare, județul Călărași, îi scrie prim-ministrului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă, transmisă și redacției Edupedu.ro, în care descrie…
Vezi articolul

Șeful PNL Argeș, urmărit penal de DNA și pentru că și-ar fi folosit influența pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea sau numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid / Surse: Înaltul demnitar ar fi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu

Adrian Gheorghe Miuțescu, șeful PNL Argeș, este urmărit penal de DNA pentru că ar fi intervenit pentru numirea unui șef la Protecţia Consumatorilor, au anunțat procurorii Anticorupție vineri dimineață, scrie…
Vezi articolul