Felul în care funcționează școala în pandemie, decis pe baza unui algoritm cu mai mulți indicatori, de la vaccinare la mărimea claselor – idee “agreată” de ministrul Educației și un secretar de stat de la Sănătate, spune Consiliul Elevilor

1.105 vizualizări
Manifestația Consiliului National al Elevilor din 14 decembrie / Foto: Facebook – CNE
Modul de funcționare a unei unități de învățământ în condiții de pandemie ar putea fi decis pe baza unui algoritm care să țină cont de mai mulți indicatori: ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, au agreat această idee în urma unor consultări cu reprezentanți ai elevilor, anunță Consiliul Național al Elevilor într-un comunicat de presă.

Organizația face anunțul după ce, marți, reprezentanții săi au manifestat în fața celor două instituții și au obținut audiențe cu cei doi oficiali. Manifestația a avut drept scop să susțină petiția “Nu mai jucați ping-pong cu educația!”, despre care CNE spune că a fost semnată de aproximativ 50.000 de persoane în ultimele trei săptămâni. Evenimentul de acum două zile a fost menit să tragă “un semnal de alarmă asupra nevoii de predictibilitate în sistemul educațional”, spun organizatorii.

Aceștia arată că, la discuțiile desfășurate marți, ministrul Cîmpeanu și secretarul de stat Baciu au agreat ideea unui algoritm pentru decizia privind modul de funcționare a unei școli. În plus, “în ceea ce privește teste non-invazive pe bază de salivă, reprezentanții elevilor au fost asigurați că acestea vor ajunge în școli într-un număr suficient, astfel încât testarea să poate fi realizată cel puțin o dată pe săptămână”.

Algoritmul ar ține cont de mai mulți indicatori, precum: vaccinarea elevilor și a profesorilor, incidența din localitate, supraaglomerarea claselor, posibilitatea testării rapide în școală, infrastructură (măști, dezinfectant, distanțare fizică etc.). 

Comunicatul CNE:

Nu mai jucați ping-pong cu educația! 

Încă de la începutul pandemiei, Consiliul Național al Elevilor a solicitat, în nenumărate rânduri, celor două ministere de resort, respectiv Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, să își asume un plan coerent de măsuri pentru a proteja atât dreptul la educație, cât și dreptul la sănătate al elevilor. Cu toate acestea, deciziile au continuat să fie luate peste noapte, iar consultarea partenerilor de dialog social aproape că nu a existat în acest proces decizional. 

Astfel, în urmă cu trei săptămâni, Consiliul Național al Elevilor a lansat o petiție prin intermediul căreia am solicitat introducerea unui algoritm de calcul care să stea la baza deciziei privind funcționarea școlilor, cu mai mulți indicatori, precum vaccinarea elevilor și a profesorilor, incidența din localitate, supraaglomerarea claselor, posibilitatea testării rapide în școală, infrastructură (măști, dezinfectant, distanțare fizică etc.), precum și clarificarea situației testelor non-invazive. 

Aproximativ 50.000 de actori implicați în sistemul educațional au semnat petiția „Nu mai jucați ping-pong cu educația!”, iar, în cursul zilei de marți, Consiliul Național al Elevilor a manifestat, alături de comunitatea Declic, în fața Ministerului Educației și a Ministerului Sănătății, cu scopul de a trage un semnal de alarmă asupra nevoii de predictibilitate în sistemul educațional. În urma acțiunilor de la cele două instituții, reprezentanții elevilor au intrat în audiențe cu oficiali ai celor două ministere. 

În urma discuțiilor, atât Sorin Cîmpeanu, ministrul educației, cât și Andrei Baciu, secretar de stat al Ministerului Sănătății au agreat ideea de a realiza un algoritm pe baza căruia să se decidă modul de funcționare a unei unități de învățământ, iar, în ceea ce privește teste non-invazive pe bază de salivă, reprezentanții elevilor au fost asigurați că acestea vor ajunge în școli într-un număr suficient, astfel încât testarea să poate fi realizată cel puțin o dată pe săptămână. 

Consiliul Național al Elevilor va continua să analizeze starea de fapt din teritoriu pentru a vedea dacă decidenții vor lua într-un final decizii asumate sau vor continua să adopte măsuri incoerente. De aceea, în perioada următoare, alături de partenerii noștri, vom solicita tuturor instituțiilor responsabile organizarea unei mese rotunde, în cadrul căreia să identificăm cele mai bune măsuri care să fie adoptate în contextul prevenirii valului 5 al pandemiei. 

„Este regretabil că elevii sunt nevoiți să iasă în stradă pentru a trage de mânecă autoritățile atunci când vine vorba de asumarea unui set de măsuri care să prevină un nou haos în sistem. Valul 5 al pandemiei nu e departe de noi, iar instituțiile responsabile par să nu se obosească în a găsi cele mai bune soluții pentru continuarea educației în condiții de siguranță. Solicităm celor implicați în reglementarea activității școlilor în această perioadă să trateze situația cu celeritate și să cheme la dialog toți actorii implicați în proces!”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor. 

Faptul că aproape 50.000 de elevi cer guvernanților să nu se mai joace cu soarta lor ar trebui să le dea de gândit. Așa cum ne-au obișnuit deja, elevii s-au mobilizat exemplar și au folosit instrumentele puse la dispoziție de Declic, pe platforma CampaniaMea, la capacitate maximă. Ne bucurăm că am putut fi alături de ei, sprijinindu-i cu materiale și cu promovarea evenimentului”, a declarat Luminița Dejeu, coordonatoarea platformei CampaniaMea.declic.ro.”

Citește și: Petiție online pentru suspendarea tezelor, pentru testarea non-invazivă a tuturor elevilor și pentru măsuri care să nu mai fie “modificate peste noapte”, lansată de Consiliul Național al Elevilor la adresa miniștrilor Educației și Sănătății

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Recuperarea orelor pierdute în timpul grevei se face până pe 16 iunie pentru elevi și profesori, cu excepția claselor terminale / Cei din învățământul tehnologic pot recupera până pe 23 iunie, transmite Ministerul Educației

Recuperarea orelor pierdute în timpul grevei se face până pe 16 iunie pentru elevii din învățământul preșcolar, primar, gimnazial si liceal, cu excepția claselor a VIII-a, a XII-a zi, a…
Vezi articolul