Festivalul de trailere după cărți “Boovie” se va desfășura la Focșani weekendul acesta. Sunt așteptați aproape 1.300 de elevi și profesori care participă la concurs, dar și la ateliere despre poezie și arta actorului

480 de vizualizări
Foto: Boovie 2021
Festivalul de book-trailere Boovie, un concurs naţional care apropie copiii de lectură, se desfășoară la Focșani la finalul acestei săptămâni, în perioada 15-17 iulie 2022, potrivit unui comunicat de presă preluat de Agerpres. Sunt așteptați circa 1.300 de elevi și profesori.

Vineri, 15 iulie, va avea loc în Piaţa Unirii din Focşani festivitatea de deschidere a acestui eveniment la care vor participa circa 1.300 de elevi şi profesori din mai multe licee din ţară şi străinătate. „Aceste cifre menţin evenimentul pe primul loc în rândul concursurilor extraşcolare din întreaga ţară, Boovie făcând parte şi din calendarul oficial al Ministerului Educaţiei”, se mai arată în comunicat.

Festivalul cuprinde mai multe evenimente, în care se îmbină cartea, lectura, filmul, muzica, ateliere şi întâlniri cu personalităţi din lumea teatrului, filmului şi multimedia, workshopuri despre poezie şi filosofie, arta actorului.

200 de echipe din toată ţara şi din Republica Moldova vor fi prezente la Focşani cu creaţiile lor video, pe baza lecturării unei cărţi, în secţiunile Boovie:

  • Boovie Kids (clasele V-VI)
  • Boovie Gimnaziu (clasele VII-VIII)
  • Boovie Liceu (clasele IX-XII)
  • Boovie+ (clasele V-XII)
  • Trailerul de Buzunar (clasele V-XII)
  • Extro Boovie (elevi români din diaspora)

„Includerea acestui eveniment pe lista de acţiuni a Consiliului Judeţean Vrancea reprezintă o confirmare a importanţei pe care o dăm acestui tip de evenimente, prin care susţinem şi promovăm educaţia într-un mod atractiv pentru tineri. Urăm mult succes tuturor participanţilor şi o şedere cât mai plăcută în Vrancea!”, a transmis Cătălin Toma, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, mai informează Agerpres.

Potrivit sursei citate, Boovie a ajuns un eveniment de amploare naţională datorită implicării doamnei profesor Carmen Ion, de la Colegiul Pedagogic „Spiru Haret”, care i-a îndrumat şi i-a adunat laolaltă pe elevi în jurul pasiunii pentru lectură, transpusă în mod inedit în video-trailere ale cărţilor. Consiliul Judeţean a fost aproape de Boovie an de an, iar în 2022 ne vom implica şi mai mult, pentru că ne propunem să încurajăm lectura printre tineri, dar şi să promovăm Vrancea în rândul elevilor şi profesorilor care vor sosi în judeţul nostru, din ţară şi străinătate.

Citește aici despre cum s-a desfășurat anul trecut acest festival: VIDEO Festivalul de trailere după cărți “Boovie” 2021, la final, cu peste 90 de premii acordate. Videoclipul și experiența echipei câștigătoare a Marelui Premiu: “Hit List” din Urlați, Prahova


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tinerii din Consiliul World Vision cer președintelui țării  înființarea unui Consiliu Național al Copiilor pe lângă Președinție, participare reală la decizii și șanse egale la educație pentru elevii din mediul rural: Ne dorim o Românie în care să învățăm, să creștem și să rămânem

De 1 iunie, copiii din Consiliul Consultativ World Vision România i-au adresat președintelui Nicușor Dan o scrisoare în care cer înființarea unui Consiliu Național al Copiilor și acțiuni concrete pentru…
Vezi articolul

Nicoleta Amariei, președinta Asociației Sindicale Gheorghe Asachi Iași, către Ministerul Educației: Să nu-mi spuneți că n-o să avem colegi care rămân fără catedră, după aplicarea noilor planuri-cadru, că nu vă cred. Are vreun plan de reconversie profesională pe banii statului român și nu pe banii colegilor, într-un timp scurt ca noi să putem rămâne la catedră?

Profesoara Nicoleta Amariei, președinta Asociației Sindicale Gheorghe Asachi Iași, i-a întrebat pe reprezentanții ministerului Educației, dacă există un plan de reconversie profesională pe banii statului român pentru ca profesorii să…
Vezi articolul

Calendarul pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul liceal tehnologic și dual pentru anul școlar 2026-2027 / Până pe 9 decembrie, liceele și operatorii economici trimit solicitările pentru locuri

Ministerul Educației și Cercetării a transmis către inspectoratele școlare ordinul privind aprobarea Calendarului etapelor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul liceal tehnologic dual și învățământul liceal tehnologic, de stat,…
Vezi articolul

Cum alegi profesorul de engleză potrivit pentru copilul tău / Fiecare elev are propriul stil de învățare, caracter și interese, iar capacitatea de a asimila o nouă limbă este influențată de emoții (P)

Vrei ca fiul sau fiica ta sa învețe engleză? Ei bine, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să găsești un profesor bun. Acesta poate face diferența între sentimentele…
Vezi articolul

OFICIAL Înscrierea, examenele de certificare și afișarea rezultatelor pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic au loc în perioada 29 mai-23 iunie / Astăzi ar fi fost ultima zi de înscriere, potrivit ordinului de ministru din mai

Fiecare liceu cu filieră tehnologică își va planifica înscrierea, examenele de certificare și afișarea rezultatelor pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic în perioada 29 mai-23 iunie, potrivit unui ordin…
Vezi articolul