Florentina Sâmihăian, profesoară la Universitatea din București, Facultatea de Litere: Profesorii au multe căi de a deschide textul către cititor. Un fragment din „Moromeții” poate deveni un pretext pentru o reflecție despre libertate sau despre criza comunicării în familie

251 de vizualizări
Florentina Sâmihăian / Foto: Teach for Romania
Florentina Sâmihăian, profesoară la Facultatea de Litere, la Universitatea din București remarcă faptul că este foarte important modul în care autorii, chiar și cei canonici, sunt predați la clasă: „A umaniza canonul înseamnă a-l readuce în dialog cu prezentul. O pagină din «Ion» poate deschide o discuție despre statutul social și nevoia de apartenență, despre diferența dintre «a avea» și «a fi»”, spune profesoara, într-un articol publicat în Dilema.
  • De menționat, coordonatoarea grupului celor 30 de profesori care au lucrat la programă este Oana Fotache Dubălaru, decan al Facultății de LItere.

Florentina Sâmihăian, profesoară la Facultatea de Litere, la Universitatea din București, remarcă importanța modului în care textele literare sunt predate.

„Poate că adulții, în loc să se lanseze în reproșuri, ar trebui să se întrebe dacă felul în care le deschidem drumul către lectură e cel mai potrivit: cu liste de autori „canonici”, cu texte „obligatorii” și mult mai puțin cu încercarea de a trezi bucuria lecturii”, spune profesoara.

În articolul din publicația Dilema, profesoara Florentina Sâmihăian de la Facultatea de Litere mai subliniază importanța dialogului la clasă pe marginea unui text:

„«Doamnă, chiar trebuie să-l citim pe Rebreanu? E așa… despre pământ și moarte.» Întrebarea vine de undeva din spatele clasei, cu un amestec de revoltă și sinceritate. În jur, câteva zâmbete complice, câțiva ochi aruncați spre mobil sau spre fereastră. Oare în câte clase de liceu s-au auzit întrebări asemănătoare? În felul ei, întrebarea e onestă: elevii întreabă pentru că nu înțeleg de ce să citească ceva ce li se pare atât de puțin legat de preocupările lor.

Toți am auzit profesori și părinți oftând când vorbesc despre „noile generații”, acești „nativi digitali”, care nu mai citesc. „N-au răbdare”, „nu pot urmări un text”, „nu mai înțeleg subtilitățile limbajului” – sunt refrene bine-cunoscute. Dar poate că problema nu e doar la ei. Poate că adulții, în loc să se lanseze în reproșuri, ar trebui să se întrebe dacă felul în care le deschidem drumul către lectură e cel mai potrivit: cu liste de autori „canonici”, cu texte „obligatorii” și mult mai puțin cu încercarea de a trezi bucuria lecturii.

Unii profesori, convinși că se luptă cu morile de vânt, că acești elevi sunt „irecuperabili”,  abandonează lupta. Bifează conținuturile din programă, livrează comentarii, pun note, îi pregătesc pe elevi pentru Bac, într-un cuvânt consideră că își fac treaba și totul pare sub control. Dar sunt și profesorii ceilalți – poate nu încă la fel de mulți, dar din ce în ce mai vizibili –, pentru care literatura nu e o listă de nume, ci, cum spune Kundera în Arta romanului, un tărâm divers al existenței și al posibilităților umane. Pentru ei, ora de literatură este un spațiu al dialogului, în care construiesc punți între text și lumea cititorului de azi, ajutându-i, astfel, să ajungă la o înțelegere mai profundă, mai nuanțată a omului și a lumii.  

Aceste idei devin vii și autentice atunci când profesorul le traduce în gesturi mici, concrete, care aduc operele canonice în orizontul de înțelegere și de interes al elevilor. De fapt, a umaniza canonul înseamnă a-l readuce în dialog cu prezentul. O pagină din Ion poate deschide o discuție despre statutul social și nevoia de apartenență, despre diferența dintre „a avea” și „a fi”. Un fragment din Moromeții poate deveni un pretext pentru o reflecție despre libertate sau despre criza comunicării în familie. Baltagul poate fi citit prin lentile critice diverse: morală, feministă, spirituală, arhetipală. Profesorii au multe căi de a deschide textul către cititor: adnotarea textului, realizarea de conexiuni text-text, text-sine, text-lume, pătrunderea gradată în miezul/esența textului, prin întrebări bine gândite, punerea operelor literare în dialog cu alte arte (muzică, cinematografie, teatru, pictură etc.)”.

Citește articolul integral în Dilema


2 comments
  1. ,,Umanizarea canonului” … Se rostogoleste in fiecare an aceasi discutie: Cum sa facem sa scapam de ,,autorii canonici”. Discutia-i dusa permanent in aceasta directie cand de fapt este despre ce scoala sa mai face astazi. Cine mai citeste astazi, fiind in epoca vitezei? Cand evaluarile la clasa si-n examene se fac pe tocit ,,comentarii de pe net”. Pe nimeni nu mai intereseaza ce mai inteleg elevii si ne trezim cu ei la terminarea liceului majoritari analfabeti functional. Si cum sunt cu bac-ul luat, fac si o facultate in care se intra pe baza notelor de la bac si se iese fara examene de licenta.

  2. ”Moromeții” avea 3 volume în versiunea pe care am citit-o eu, să scoți un fragment de acolo ca să deschizi discuții psihologice e ca și cum eu ar trebui să le explic elevilor cum arată oceanul bazându-mă pe un bol în care se află un peștișor.

    Contextul duce la discuții critice, nu doar textul.

    Iar ”Moromeții”, ”Ion”, ”Baltagul” etc încă sunt oarecum accesibile – cine ”umanizează” Letopisețul? – să fim serioși! Oamenii aceia nu scriau literatură, ei scriau despre istorie.

    PS Să discuți despre iubire și pământ, totuși, în epoca în care practic generațiile ce vin vor trăi de pe o zi pe alta, închiriind și nefiind niciodată proprietari pe o locuință a lor, mereu în fugă pentru un ban în plus, într-o lume în care nimeni, dar practic nimeni nu va mai face agricultură ca acum 100 de ani… deja e ridicol. Nu se leagă de nimic din experiența lor de viață și nici în viitor nu va mai avea relevanță. Dar de, orgoliile sunt orgolii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca și rectorul SNSPA, Remus Pricopie, au fost decorați de Klaus Iohannis cu Ordinul „Steaua României” / Alți 13 profesori, directori, o inspectoare și 5 universități – decorate de președinte pe final de mandat

Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler i-a fost acordat rectorului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, prin decret prezidențial, în data de 29 noiembrie, „în semn de apreciere…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu vorbește despre aceleași 5 componente necesare pentru învăţământul digitalizat pe care le menționează de peste un an: conectivitate generalizată la internet, echipamente, profesori pregătiţi pentru predarea online și platforme securizate

La peste un an distanță de când vorbea despre nevoia de digitalizare și un sistem de educație online, Sorin Cîmpeanu folosește aproape aceleași cuvinte când vine vorba despre digitalizarea învățămânțului:…
Vezi articolul

GRAFIC România atinge platoul valului 4 săptămâna aceasta / Asistăm la o stagnare sau chiar la o ușoară scădere a numărului cazurilor zilnice față de săptămâna trecută – cercetători de la Universitatea Babeș-Bolyai

România ajunge săptămâna aceasta pe platoul valului 4, asistând la o stagnare sau chiar la o ușoară scădere a numărului cazurilor zilnice față de săptămâna trecut, potrivit cercetătorilor de la…
Vezi articolul