Fostul ministru Daniel Funeriu, reacție dură la decizia CCR privind titlurile de doctor obținute prin plagiat: Curtea Constituțională a definitivat disoluția morală a statului român. Cine e de vină? Cei care au obligația să medieze între stat și societate

576 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Daniel Funeriu
Fostul ministrul al Educației, Daniel Funeriu, vine cu explicații privind decizia CCR legată de retragerea titlului de doctor. Potrivit deciziei, acesta poate fi retras doar dacă ”nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice”, invocându-se un articol din Legea Educației, a cărui autor este Daniel Funeriu. Într-o postare pe Facebook, el spune: „știind câtă fraudă a fost în educația din România, eu am creat prin Legea educației excepții de la acest principiu, tocmai pentru a putea sancționa fraudatorii”.

CCR a admis o excepție de neconstituționalitate invocată de fosta judecătoare de la Înalta Curte de Casație și Justiție Corina Michaela Jîjîie, care a atacat articolul 170, alin. 1, lit. b din Legea Educației:

(1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:

a) retragerea calităţii de conducător de doctorat;

b) retragerea titlului de doctor;

c) retragerea acreditării şcolii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului şcolii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenţi-doctoranzi.

Fostul ministrul al Educației, Daniel Funeriu a reacționat într-o postare pe Facebook, explicând decizia Curții Constituționale privind retragerea titlului de doctor. Redăm textul integral:

„Având în vedere că eu sunt autorul legii al cărei articol a fost declarat „constituțional în măsura în care…” aș vrea să vă invit să citiți explicațiile de mai jos, în loc să vă lăsați aburiți de tot felul de exaltați într-o direcție sau alta.

1) CCR ne va spune (implicit sau explicit), cel mai probabil, că se bazează pe decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3068/2012 din dosarul nr. 75889/3/2011. Pe scurt această decizie a ÎCCJ spune că, inclusiv în domeniul educației, odată ce a produs efecte juridice, un act emis de o autoritate publică nu mai poate fi revocat de emitent, ci doar anulat de judecător, în urma unui proces. Acest argument este fals, fie și pentru că CCR poate, orcând, să decidă invers unei decizii a ÎCCJ. A mai făcut-o. În acel proces ÎCCJ permitea unor medici cu diplome frauduloase, anulate de universități, să își reprimească diplomele cu argumente aberante*.

2) Acest principiu este în legea contenciosului administrativ, 554, şi e corect, dar aberant în cazul plagiatelor. Știind acest lucru, dar știind și câtă fraudă a fost în educația din România, eu am creat prin Legea educației excepții de la acest principiu, tocmai pentru a putea sancționa fraudatorii. Am fost primul și singurul care a făcut asta. Am stabilit două lucruri :

a) în urma constatării unor nereguli grave, pot fi anulate diplome (art. 146) și retrase titluri (art. 170), judecat de CCR acum)

b) Legea educației bate alte legi, când e vorba de educație (art. 5). Practic am inversat raportul de forțe între fraudator și autoritatea publică pentru că, în domeniul educației, legea 554 producea efecte strâmbe, plasând fraudatorul deasupra autorității.

Am pus lucrurile pe făgașul bunului simț: în urma unor investigații serioase autoritatea lasă fraudatorul fără diplome și titluri, acesta putând să ceară instanței să judece dacă autoritatea are dreptate sau nu. Ponta exact asta a făcut și a pierdut în instanță, care a constatat că e un plagiator. Aș vrea ca dl. Augustin Zegrean să ne spună ce crede.

3) Unde este șpilul și, în opinia mea, mizeria: astăzi CCR pune fraudatorul deasupra interesului public, încălcând propria decizie**. Niciun argument legalist nu poate învinge argumente morale. Nici nu vreau să intrăm în discuția de detaliu, care ar dovedi că legea 554 nu se aplică retragerii unui titlu universitar sau că CCR își încalcă propria jurisprudență din 2016**. O vor face juriști. E această decizie surprinzătoare? Nu, nu e. Elenina Nicuț vă atrage atenția de luni de zile. Nimeni nu a acționat.

Pe mine mă interesează esența: astăzi CCR a definitivat disoluția morală a statului român. Pentru că despre asta e vorba, dragii mei. CCR ne spune, astăzi, că statul român este de partea celor care, de decenii, distrug ce are o națiune mai de preț: fibra morală, care atunci când este anulată se anulează însăși ideea de națiune. Mlaștina intelectuală în care ne scăldăm, și care vă înghite zilnic câte puțin, în miros de mici și aromă de bere, își are originea în exact aceste decizii. Cine e de vină? În acest moment nu mai am niciun dubiu: cei care, potrivit Constituției, au şi au avut obligația să medieze între stat și societate. Care e soluția? Nu știu dacă nu cumva suntem dincolo de reparabil. Cert este că singura soluție este ca în următorul ciclu electoral să avem un președinte care să aibă principii morale solide și dovedite, să fi avut rezultate măsurabile când a ocupat funcții guvernamentale, care să se fi dovedit puternic în raport cu grupurile de interese care înghit România, învingându-le, să aibă o pregătire profesională recunoscută internațional și să aibă o remarcabilă experiență internațională, pe mai multe continente, care să îi permită să discute de pe poziții de superioritate intelectuală și cognitivă cu decidenții marilor state. Eu nu cunosc decât o persoană care să corespundă și care să aibă potențialul de a schimba România așa cum o vreți cu toții. Şi o cunosc bine.”

Citește și: CCR a decis că titlul de doctor poate fi retras doar dacă ”nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice” / Premierul Nicolae Ciucă este și el acuzat de plagiat la teza de doctorat


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș Bolyai va implementa ghidul antidiscriminare, după ce o studentă a semnalat afirmații rasiste și misogine dintr-un manual: „Victime care precipită declanșarea acțiunii răufăcătorului – femeia care umblă seara prin locuri puțin frecventate și are o costumație provocatoare (…) în aceste cazuri, o parte din vină aparține victimei”

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a transmis într-un comunicat de presă că a luat notă de comentariile critice ajunse în spațiul public în legătură cu limbajul utilizat într-un suport de…
Vezi articolul
repartizare liceu 2020

Funcționari și oficiali din Ministerul Educației au semnat pentru acordarea ilegală de burse elevilor de liceu, iar acum trimit școlilor adrese că elevii “renunță” la bani și trebuie scoși din listele de beneficiari

Liceenii beneficiari ai bursei „Bani de liceu” sunt nevoiți să renunțe la sprijinul financiar dacă se află în imposibilitatea cumulării cu alte burse. Mai mulți elevi deja au făcut solicitări…
Vezi articolul

Accesul la rețele sociale – interzis copiilor sub 15 ani, iar telefoanele vor fi și ele interzise în liceele din Franța, potrivit unui proiect votat de Adunarea Națională / Senatul are vot decisiv

Adunarea Națională din Franța a votat luni seară, 26 ianuarie, proiectul care va interzice rețelele sociale sub 15 ani, potrivit Reuters. Legislația franceză extinde, de asemenea, interdicția existentă privind utilizarea…
Vezi articolul