Fostul șef Antidrog Cătălin Țone, expert TV, acuzat că a plagiat peste 70% din ambele sale teze de doctorat – dovezi prezentate în al doilea episod al anchetei Pressone

555 de vizualizări
Cătălin Țone / Foto: Agerpres
Cele două teze de doctorat ale expertului TV Cătălin Țone, fost șef al serviciului Antidrog din Poliția Capitalei, „includ peste 70% conținut plagiat, nemarcat cu ghilimele”, potrivit episodului 2 din ancheta Pressone.ro pe această temă, publicat marți. În primul episod, publicația arătase că cele două teze, publicate la 36 de zile distanță, erau „identice în proporție de 40%”.

Potrivit anchetei, conținutul plagiat reprezenta „72,78% în teza de la Academia de Poliție (238 de pagini) respectiv 79,66% în teza de la Universitatea Națională de Apărare (239 pagini) – fapt care contravine nu doar normelor oricărei universități din lume, ci și condiției de originalitate a unei lucrări doctorale”.

Investigația, care prezintă dovezi cu text identic cu cel din alte surse, menționează că „ambele lucrări au fost evaluate cu calificativul „foarte bine” de comisiile de referenți care au verificat tezele, formate din cadre didactice afiliate rețelei celor două universități militare”.

Și scrie, între altele, că lucrările „includ multiple alte indicii de plagiat: de exemplu Țone tratează în mod repetat termenul “Apud” din notele de subsol pe care le copie din lucrările plagiate ca fiind prenumele unor autori, deși “Apud” este o convenție academică de citare predată în toate școlile doctorale”.

Citește investigația completă pe Pressone.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Funcția de educator-puericultor a fost introdusă în aplicația de salarizare a personalului din Învățământ, la un an și jumătate de când creșele au putut trece la Ministerul Educației

Funcția de educator-puericultor a fost introdusă în aplicația de salarizare a personalului din sistemul de Învățământ, potrivit unui fișier de instrucțiuni. Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”,…
Vezi articolul

Daniel David anunță posibile modificări ale legii educației, în privința masteratului didactic de un an din Legea Deca-Iohannis: Aștept sugestiile în timpul legal. Voi susține în final o pregătire didactică universitară adecvată / Proiectul e în dezbatere până pe 1 august

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, anunță că ia în calcul să modifice Legea educației Deca-Iohannis, în privința masteratului didactic de un an ale cărui condiții de organizare au fost…
Vezi articolul

Câte clădiri cu risc seismic 2 sunt înregistrate în sistemul școlar? Ministrul Deca: „În jur de 600 de clădiri cu destinație educațională” / „Ne dorim să extindem programul” de consolidare, dar clădirile în risc seismic I sunt „prima urgență”

“Cifrele sunt undeva în jur de 600 de clădiri cu destinație educațională”, a spus, miercuri, ministrul Educației, Ligia Deca, întrebată fiind de jurnaliști câte clădiri cu risc seismic 2 sunt…
Vezi articolul