FOTO Podoabe de aur, sticlă și bronz, două sarcofage cu elemente sculptate și pictate, din calcar și marmură – descoperite de arheologii Muzeului Național de Istorie lângă Mangalia

330 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Muzeul Național de Istorie a României
Artefacte arheologice care ar putea fi clasate în patrimoniul cultural naţional – categoria Tezaur, au fost descoperite în „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”, anunţă Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), scrie G4Media.ro.

Acestea sunt: podoabe de aur, sticlă şi bronz, din care se remarcă trei cununi funerare cu frunze din bronz aurit ce imită forma celor de mirt şi iederă, montate pe suport de lemn, cu fructe realizate din ceramică aurită, precum şi două sarcofage cu elemente sculptate şi pictate din calcar şi marmură, anunţă Muzeul Naţional de Istorie a României, transmite News.ro.

Aceste artefacte datate în secolul al III-lea a. Chr., împreună cu numeroase fragmente de lemn antic, unele păstrând încă urmele unor pigmenţi, dar şi oase umane şi ceramică, au fost identificate într-o movilă funerară care a conţinut un cavou din piatră prelucrată acoperit cu boltă semicilindrică. Movila este cea mai mare la ora actuală din sudul Dobrogei, măsurând 12 m înălţime şi 70 m diametru, fiind vizibilă de pe mare, un reper important în peisaj.

Monumentul funerar impozant a aparţinut unei familii bogate şi influente de greci din Callatis, conectaţi la modele religioase şi politice de influenţă macedoneană. Cavoul, foarte bine păstrat, opera unui arhitect experimentat care a proiectat totul cu atenţie, într-un fin joc al proporţiilor, se remarcă de asemenea prin dimensiunile sale. Până în prezent, construcţia de piatră a fost identificată pe 18 m lungime, dar cercetările continuă, mai ales în sectorul coridorului de acces.

Foto: Facebook.com/ Muzeul Național de Istorie a României

Deşi cavoul a fost jefuit la scurt timp după realizare, movila a fost imediat reparată, mărită şi reinvestită simbolic, prin realizarea unor ofrande ce au presupus consum de alcool în cantităţi importante. Oasele umane identificate până în prezent aparţin de la cel puţin doi indivizi diferiţi, unul de 16-18 ani şi cel de-al doilea de 8-11 ani, iar conform anumitor artefacte, cel puţin despre unul dintre indivizi se poate presupune că era de sex feminin.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca anunță că luni, pe 22 mai, în prima zi de grevă generală în școli, va fi o întâlnire la Guvern cu sindicatele din Educație și ministrul Muncii: Noi am făcut tot ceea ce ține de noi (…) sper ca acea întâlnire să oprească acțiunea de protest

„La discuțiile de astăzi cu federațiile sindicale din învățământ s-a agreat că va mai exista o întâlnire luni la Guvern, unde să poată participa și ministrul Muncii, Marius Budăi. Eu…
Vezi articolul
Foto: Facebook.com/Liceul Tehnologic Felix Sanmartin

Sute de copii din Oradea merg la școală într-o comună vecină: „Şcoala este mai nouă, mai renovată şi mai distractivă” / Primarul Cristian Laza, vara trecută: Pentru a evita funcționarea în două schimburi, am construit o nouă școală. Sunt recunoscător conducerii școlii și profesorilor din comuna noastră

O comună din Bihor demonstrează că poate readuce oamenii din oraşe, înapoi la sat. Mulţi părinţi din Oradea îşi înscriu copiii la şcoala din Sânmartin, deşi aceştia locuiesc şi muncesc…
Vezi articolul

Calendarul simulărilor naționale de Bacalaureat 2021 și Evaluare Națională 2021. Ministerul Educației anunță publicarea testelor de antrenament

Simulările examenelor naționale vor avea loc la finalul lunii martie, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Educației marți seara. De asemenea, pentru pregătirea examenelor naționale (Evaluare Naţională…
Vezi articolul