Franța dorește să impună la nivel european verificarea vârstei adolescenților care folosesc rețele sociale. Ministrul pentru tehnologii digitale susține interzicerea utilizării rețelelor până la 15 ani

277 de vizualizări
Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com
Franța și-a propus ca în trei luni să își „mobilizeze partenerii europeni” în privința unui acord care ar urma să oblige rețelele sociale să verifice vârsta adolescenților care le folosesc, potrivit unor declarații date de ministrul delegat pentru tehnologii digitale în guvernul de la Paris, Clara Chappaz, pentru La Tribune Dimanche, preluată de Le Monde

Potrivit sursei citate, ea a reluat ideea interzicerii utilizării rețelelor sociale până la vârsta de 15 ani. Le Monde amintește că, în iunie anul trecut, președintele Emmanuel Macron și-a exprimat sprijinul pentru interzicerea telefoanelor inteligente înaintea vârstei de 11 ani și a rețelelor sociale înaintea vârstei de 15 ani, după analizele experților cu privire la efectele expunerii tinerilor la ecrane.

  • Acum, ministra Clara Chappaz presează pentru reguli la nivelul Uniunii Europene, pornind de la legislația comunitară privind serviciile digitale, care să forțeze platformele social media să nu accepte crearea de conturi fără verificarea vârstei utilizatorilor, ele riscând, în caz contrar, sancțiuni. 

Ea a menționat că va face eforturi pentru a mobiliza o coaliție de state – Spania, Grecia, Irlanda – pentru a convinge Comisia Europeană să ia astfel de măsuri. Ea este citată spunând că, dacă până la începutul noului an școlar această acțiune nu va da rezultate la nivel comunitar, Franța își va asuma răspunderea și va aplica măsura la nivel național.

Citește și:
Fără ecrane înainte de 6 ani – avertismentul lansat de societatea pediatrică din Franța și alte patru asociații medicale: Nici tehnologia, nici conținuturile chiar dacă educative, nu sunt adaptate unui creier în dezvoltare
„Pauză digitală”. Elevii – „separați” complet de telefoanele mobile pe tot parcursul zilei de școală, în gimnaziile din Franța, începând din septembrie / Un program-pilot în acest sens va fi extins în întreaga țară
Franța lansează un sondaj național online pentru a evalua impactul psihologic al utilizării TikTok asupra tinerilor

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesori în reducere de activitate. Lider sindical: Situația este una destul de gravă la nivelul învățământului din Botoșani. Avem situații de reducere a normelor la limba română, la franceză, la fizică, biologie și chimie, în special

Liderul Ligii Învățământului Preuniversitar din Botoșani, Liviu Axinte, a vorbit despre profesorii aflați în reducere de activitate și a afirmat că „situația este una destul de gravă la nivelul învățământului…
Vezi articolul

Părintele al cărui soț muncește în străinătate nu primește zile libere plătite pentru a sta cu copiii în școala online – cazul semnalat la o școală din București / Situația părinților cu venituri impozitate în afara țării

Un părinte nu poate primi zile libere și indemnizație pentru a sta acasă cu copiii, când aceștia învață online, atât timp cât celălalt părinte lucrează în străinătate, semnalează un cititor…
Vezi articolul

Rectorul Universității din București, Marian Preda – schimbare de poziție: Anunță că se solidarizează cu profesorii din preuniversitar, după ce, pe 18 mai, afirma că “nu ne solidarizăm cu nimeni” / Schimbarea vine după mesaje similare din partea unor facultăți și a unor profesori din universitate

Rectorul Universității din București, Marian Preda, “își exprimă solidaritatea cu solicitările menite să asigure condiții decente de educație” și cu “colegii din învățământul preuniversitar”, potrivit unui comunicat transmis miercuri seară…
Vezi articolul