Funeriu: Ar trebui lungit anul școlar, vacanța de vară să aibă două luni. Copiii ar putea recupera astfel din materia pierdută

4.422 de vizualizări
Anul școlar în România ar trebui lungit, adică vacanța de vară să nu mai țină trei luni, ci două, a declarat fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, la B1TV. Măsura ar fi benefică nu doar în actualul context, pentru recuperarea lecțiilor ce au fost pierdute prin învățământul online, ci și pe termen lung. Mai exact, el a explicat că materia predată în școlile românești nu e mai grea, ci e predată într-un timp mult mai scurt, iar această problemă se poate rezolva prin lungirea anului școlar.

„Cred că e oportună o lungire a anului școlar. S-a pierdut foarte mult timp. Nu e nicio catastrofă dacă în loc de trei luni am avea doar două luni vacanță în acest an. Oricum, România are cel mai scurt an școlar din Europa. De aceea se spune fals că materia e prea îngrămădită. Materia nu e mai grea decât în alte țări, e chiar mai ușoară, dar ea trebuie livrată de profesori într-un timp mult prea scurt. Deci ar fi un bun moment să lungim anul școlar și, eventual, să rămână mai lung decât e acum”, a declarat Funeriu.

Fostul ministru al Educației a mai spus că, din păcate, în contextul pandemiei se va vedea și o diferență între copiii ai căror părinți se ocupă de pregătirea lor și copiii ai căror părinți nu au vrut sau nu au putut să le acorde mai multă atenție în perioada școlii online.

„Redeschiderea școlilor este cea mai bună decizie”

El a lansat și un apel către ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, să dea ordin inspectoratelor școlare „să pregătească revenirea la școală impecabil din punct de vedere al incendiilor. Nu ne putem permite o catastrofă în școli. Ar fi tragic!”.

Fostul ministru al Educației a mai spus că elevii ar fi avut foarte mult de suferit dacă școlile nu s-ar fi deschis acum.

„Cred că e important să fim cât mai calmi, să lăsăm deoparte disputele politice, cred că ar fi foarte bine ca toată lumea să înțeleagă urgența revenirii la școală. E, din punctul meu de vedere, cea mai bună decizie dintre deciziile proaste pe care pandemia ne obligă să le luăm. Nimeni nu e fericit să închidă școlile, dar e limpede că trebuie redeschise altminteri copiii vor avea foarte mult de suferit”, a spus Funeriu.

El mai este de părere că autoritățile locale ar trebui să-și asume un rol mai consistent în ceea ce privește funcționarea școlilor. „Mă refer aici mai ales la municipii. Pentru că acum se fac planurile cum să cheltuiască România fondurile europene care vor veni, e foarte, foarte important ca autoritățile locale să preia anumite decizii și acest test al redeschiderii școlilor e un test și pentru autoritățile locale”.

„Nu vă îmbulziți la poarta școlii”

Fostul ministru i-a rugat pe părinți să nu se îmbulzească la poarta școlii. „Al patrulea lucru care mi se pare esențial: Oameni buni, totul ține de noi și de cum respectăm regulile! Dacă nu ne mai îmbulzim la poarta școlilor, dacă avem o înțelepciune să le spunem de acasă copiilor cum să respecte lucrurile, evident vă totul se va petrece mai bine. Iau exemplul Republicii Moldova, unde activez de ceva vreme: școlile funcționează, ele sunt deschise, foarte puține sunt închise, oamenii s-au adaptat, numărul de cazuri din cauza școlilor nu e mai mare decât în general în societate. Deci se poate, trebuie să înțelegem că schimbarea vine din noi”, a declarat fostul ministru al Educației.

Funeriu a mai spus că ar trebui încurajate meditațiile făcute într-un sistem corect: „Aș vrea să mai spun ceva care cu siguranță merge contracurentului, dar cred că e corect: autoritățile să încurajeze meditațiile. Lupta acum e să livrăm cât mai multe conținuturi copiilor. Că acestea sunt livrate de școală, prin meditații, printr-un sistem corect, e important ca prin toate mijloacele să ne asigurăm că ajung la copii cât mai multe conținuturi”.

Sursă foto: Facebook/Daniel Funeriu

Citește și:
VIDEO Cîmpeanu: Trebuie organizate concursuri pentru inspectorii școlari generali și adjuncți, în luna martie-aprilie maximum, pentru ca mai apoi să putem organiza concursuri și pentru directorii de școli
VIDEO Dialog Robert Cazanciuc (PSD) – Daniel Funeriu: Deschiderea școlilor e un proiect național, ar trebui un dialog și cu opoziția
Daniel Funeriu: Există o minciună gogonată referitoare la performanța ‘liceelor bune’. Principala sursă de dezvoltare a IQ-ului național stă în ridicarea nivelului elevilor cu performanțe slabe

12 comments
  1. Materia nu a fost “pierduta”, despot al educației din România!
    Materia a fost predata de către profesorii care și-au asumat din mers predarea online.
    Din ura pe care o simți fata de profesori, ai pune și ghilotina la grumazul acestora.
    Nu putem uita cum au trimis Politia sa sta cu dubele în curtea liceelor în care se dădea bacul, ca să ii ridice pe profesorii suspecți ca ar fi lăsat elevii sa copieze.
    Și dacă se dovedea ca nu s-a copiat, ce făceai după ce toată lumea a văzut profesorul urcat în duba Politiei?
    In jud Mureș parca, toată noaptea care a urmat probei de lb romana de la bac,mai mulți profesori au fost luați de acasă, direct din pat, și dusi la sediu cu dubita Politiei sa fie anchetați dacă au inlesnit copierea.
    Cum sa fi inlesnit careva copierea, din moment ca tocmai ai introdus în sălile de examen, camerele de luat vederi?
    Iar Comisia de examen statea într-o sala și supraveghea camerele pe un monitor.
    Ai făcut circul cu Politia numai ca să ii batjocoresti pe profesori, sa ii umilești și sa ii intimidezi.
    Tu nu gandesti pentru elevi, ci gândești împotriva profesorilor.

  2. Initiatorul celei mai distrugatoare “reforme” din sistemul educational romanesc, si specialistul in calcularea vitezei pumnului lui Basescu “Petrov,… ne lumineaza din nou. “Ar trebui sa”, “e important sa” etc.

  3. Individul in cauza, pe vremea cand era ministru, propusese ca vacanta de vara sa fie iarna si cea de iarna sa fie vara. Cica asa se facea economie la buget. Un astfel de om nu poate decat decat sa persevereze in… Si sa calculeze viteza pumnului cu care un fost presedinte al tarii a lovit un copil. Va mai amintiti, nu-i asa?

  4. Si profesorii si elevii care au depus efort sa fie cu materia la zi, ce vina au?
    La școală copilului meu chiar s-au făcut toate orele, multi profesori au predat de pe tablete grafice (personale), au făcut proiecte cu grupe de elevi, au dat teste, au fost ascultați.
    Sa se prelungească scoala acolo unde nu s-a făcut!

  5. Pai sunt deja elevi care au doar 2 luni de vacanta (liceele tehnologice incheie scoala in 9 iulie)
    S-a gandit minunatul domn Funeriu la conditiile in care ne desfasuram activitatea vara ?
    In majoritatea scolilor nu exista climatizare. salile de clasa se transforma in saune, nu cred ca exista elev sau profesor care sa fie apti de a munci/invata in astfel de conditii !

  6. Dl Funeriu sa propuna scurtarea vacantelor parlamentare, fie si numai pentru ca nu exista o corelare justa intre cantitatea si calitatea muncii alesilor si veniturile lor. Pe de alta parte, scurtarea vacantei de vara intr-un sistem traditionalist nu va avea succes. Vreti sa vedeti cum va creste absenteismul? Ca oricum nu va intereseaza cat inteleg elevii din ceea ce li se preda si nu sunt interesati de orele anoste (majoritatea!) si de cantitatea si calitatea notiunilor pe care trebuie sa le retina!@

  7. Poate că mai întâi ar trebui să-i lungim dlui Funeriu nasul, ca să-l recunoască toată lumea drept un mare mincinos. Nu mai poate sireacu’ de grija școlii!

  8. Aleluia!Numai gânditori, niciunul nu e muncitor.Sa spună ce a facut el ,spune doar ce ar trebui sa faca alții. Păi atunci sa intram in vacanță si facem la vara ore!Si nu o sa vina nimeni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape toți coordonatorii județeni ai programului de ore remediale cu finanțare europeană de 30 de milioane de euro sunt angajați ai inspectoratelor școlare județene și au fost singurii candidați pe post – document

Aproape toți coordonatorii județeni (41 din 42) din cadrul Programului național de educație remedială sunt angajați ai inspectoratelor școlare județene, potrivit unui document publicat de Romaniacurata.ro. Potrivit sursei citate, în…
Vezi articolul
protest studenti UBB

Studenții facultăților din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au protestat, nemulțimiți de decizia ministerului Educației de a reveni la cursuri cu prezență fizică în plin semestru II / Mesaje de pe pancarte: ”2 luni de chirie, cât 2 ani de pandemie”, ”Fizic în teorie, dar fără bani de chirie”

În jur de 250 de studenți ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au protestat azi în fața sediului instituției, din cauza deciziei ministerului Educației de a renunța la cursurile online, ca…
Vezi articolul

DOCUMENT A fost lansat apelul de proiecte pentru școli prin care pot accesa până la 1 miliard de euro din PNRR pentru dotarea laboratoarelor de informatică și a claselor cu mobilier sau înlocuirea mobilierului mai vechi de 5 ani / Primăriile pot aplica până în data de 19 martie 2023

Ministerul Educației a lansat apelul competitiv de proiecte „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe” (palatele și cluburile copiilor, cluburile sportive,…
Vezi articolul