G4Media: Ministrul Carmen Dan le cere demisia șefilor Academiei de Poliție urmăriți penal pentru că ar fi amenințat-o pe jurnalista Emilia Șercan. Prorectorul a demisionat

174 de vizualizări

UPDATE: G4Media transmite că Prorectorul Petrică-Mihail Marcoci a anunțat la plecarea de la Ministerul de Interne că a demisionat din funcție: „Mi-am dat deja demisia, raportul meu de demisie a fost scris. Mi-am dat demisia acum, am avut o ultimă discuție cu doamna ministru (n.red. Carmen Dan), în care mi-am exprimat regretul pentru cele întâmplate. Este o anchetă în curs”.

Ministerul Afacerilor Interne a solicitat, vineri, demisia Rectorului și a prorectorului Academiei de Poliție, după ce procurorii DNA i-au pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile pe Adrian Iacob și Mihail-Petrică Marcoci, care ar fi pus la cale intimidarea jurnalistei Emilia Șercan, scrie G4Media. Potrivit anchetatorilor, cei doi s-au folosit de un subordonat (inclupat și el), care a trimis mesajul de amenințare și căruia i-au promis imunitate în fața legii pentru acțiunile sale.

„În aceste condiții, comanda Academiei de Poliție va fi asigurată până la împuternicirea unui nou rector și a unui nou prorector de către prorectorul Veronica Stoica”, se arată în informarea trimisă de MAI.

Având în vedere „gravitatea faptelor pentru care sunt cercetați” și „prejudiciul de imagine adus instituției, precum și la calitatea și conduita impuse de lege pentru polițiști”, conducerea MAI a solicitat demisiile lui Adrian Iacob și lui Mihail-Petrică Marcoci din funcțiile de Rector, respectiv prorector ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

„Având în vedere principiul autonomiei universitare, procedura demiterii de către ministru nu este posibilă în acest context, însă o decizie de eliberare din funcție se poate lua prin vot de către Senatul universității. O analiză a situației create la nivelul Academiei de Poliție este așteptată și din partea Senatului universității”, mai este precizat în informare.

Jurnalista Emilia Șercan a scris pe 17 aprilie, într-o postare pe Facebook, că a sesizat poliția după ce luni seara a primit un mesaj de amenințare cu moartea. Șercan precizează că a primit amenințarea ”în contextul în care de trei săptămâni public în mod constant informații despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție”.

Citește pe G4Media.ro cum descriu procurorii DNA operațiunea de intimidare

Pe 24 Aprilie conducerea Academiei, adică exact oamenii care acum sunt în vizorul DNA, semnau un comunicat de presă în care vorbeau despre cum au „luat act, cu surprindere, despre regretabilul incident petrecut cu foarte puțin timp în urmă, în care un angajat al instituției noastre a amenințat o cunoscută jurnalistă de investigații.”

”Pe această cale, conducerea instituției se delimitează de astfel de acțiuni și afirmă faptul că nu va tolera niciodată comportamente de acest tip din partea niciunui membru al comunității academice”, mai arăta documentul.

Sursă Foto: Gov.ro

Citește și:
Rectorul și prorectorul Academiei de Poliție, sub control judiciar. Comunicat DNA: Cum au pus în scenă intimidarea jurnalistei Emilia Șercan
Jurnalista Emilia Șercan: Am primit un mesaj de amenințare cu moartea. De trei săptămâni public în mod constant informații despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Poliție


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cătălin Ciupală, profesor de Matematică: Dacă vrei să iei BAC-ul, faci până nu mai poți exercițiile din ultimii ani și iei minim 8. Prea multe lucruri deștepte n-o să găsești în anul acesta, mai ales că e an electoral / Bogdan Rațiu, profesor de Limba Română: Dacă începi să lucrezi cu baremul în față, nu ai nevoie de profesor în privat

Cătălin Ciupală, profesor de Matematică la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, le transmite liceenilor că pot lua Bacalaureatul, la vară, cu minimum nota 8 dacă „iei exercițiile din ultimii…
Vezi articolul
Rezolvarea subiectelor la Istorie, simulare BAC 2025

INTERVIU Semnificația zilelor de 9 și 10 mai, pe înțelesul tuturor. Profesoara de istorie Nicoleta Zărnescu, despre regalitate, alegeri și ziua Europei: Tinerii se regăsesc într-un discurs echilibrat. Este necesar ca tocmai aceștia să fie mai implicați, să contrabalanseze tendințele ultranaționaliste

Nu mai puțin de șase evenimente s-au petrecut în istorie pe 9 și 10 mai, importante atât pentru istoria României, cât și la nivel internațional: de la Ziua Monarhiei, Independență…
Vezi articolul

EXCLUSIV Adrian Ivan, conducătorul de doctorat al ministrului Bode și rector al Academiei SRI, nu va mai avea alocate timp de 2 ani locuri de doctorat la UBB, după plagiatul constatat în teza ministrului de Interne – anunță Universitatea Babeș-Bolyai

Adrian Ivan, coordonatorul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode și rector al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” a SRI, nu va mai coordona în următorii 2 ani lucrări…
Vezi articolul