G4Media.ro: Cum se vinde presa – știri fără marcaj publicitar despre realizările primarului Robert Negoiță, multe legate de școli sau de premierea unor elevi de top / Ofertele mai multor redacții către primăria Sectorului 3 / Dan Marinescu, redactor-șef Adevărul: ”Ne faultăm între noi!?”

323 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ Robert Negoita
G4Media.ro publică, în exclusivitate, mai multe oferte făcute în luna iulie de către redacții mari către Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, din care rezultă că unele redacții sunt dispuse să-și vândă conținutul editorial, adică articole sau interviuri fără a fi marcate ca materiale publicitare, fapt care s-a și întâmplat ulterior semnării contractelor. Această practică reprezintă publicitate mascată și o încălcare a eticii jurnalistice, după cum au explicat pentru G4Media.ro experți media. Multe dintre materialele difuzate aveau legătură cu școala: fie modernizarea sau funcționarea unităților de învățământ, fie despre premierea unor elevi de top.

O monitorizare G4Media.ro despre aparițiile primarului Robert Negoiță în publicațiile și televiziunile cu care primăria Sector 3 a încheiat contracte arată că o mare parte dintre articole au fost publicate fără marcajul publicitar P, Advertorial sau orice alt indiciu că este vorba de publicitate. Altfel spus, cititorul nu este avertizat că apariția materialului a fost plătită. Publicul crede că citește un articol redactat după rigori pur redacționale, nu un material propagandistic.

Contactați de G4Media.ro, reprezentanții trusturilor media au avut poziții oscilante sau au declarat că nu știu despre ce este vorba. G4Media.ro a dezvăluit, luni, că  în luna iulie Primăria Sectorului 3 a atribuit, fără licitație, unei firme subordonate, un contract de aproape 6 milioane de euro pentru servicii de promovare a realizărilor acestei primării.

În scurt timp, această firmă a cerut oferte în valoare de circa 4 milioane de lei de la trei posturi de televiziune, unul de radio și trei societăți din domeniul presei scrise. Verificările G4Media.ro în arhivele canalelor media arată că publicarea articolelor publicitare despre Sectorul 3 și primarul Robert Negoiță începe odată cu perioada semnării contractelor.

Zilele trecute, aproape toate beneficiarele contractelor de promovare încheiate cu Algorithm Constructii S3 SRL, interpusă a Primăriei Sectorului 3 în această afacere, au prezentat sub formă de știre faptul că primarul Robert Negoiță a premiat elevii de top din Sector.  Alte evenimente popularizate au fost legate de modernizarea sau funcționarea școlilor din sector.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Profesorii care conduc doctorate scapă de orice răspundere în cazul plagiatelor: doctoranzii rămân singurii responsabili prin noul Regulament al studiilor doctorale / Prevederile inițiale din Regulamentul pus în consultare au fost modificate netransparent de Ministerul Educației

„Studentul doctorand răspunde pentru originalitatea tezei de doctorat”, spune noul Regulament-cadru privind studiile universitare de doctorat, adoptat la începutul acestui an și publicat luni în Monitorul Oficial. Din normele oficiale…
Vezi articolul

Tinerii care au absolvit „universități de top” din străinătate și care vor să predea în școlile din România cu „cele mai bune rezultate” ar putea primi granturi de 15.000 de lei pe lună, timp de 5 ani – proiect inițiat de șeful PNL, Nicolae Ciucă, în dezbatere la Camera Deputaților, for decizional

Un proiect de lege adoptat deja de Senat și aflat în dezbatere în Camera Deputaților, for decizional, prevede ca absolvenții „universităților de top” din străinătate, cu diplomă recunoscută în România,…
Vezi articolul

După 12 ani de școală, elevii au probleme cu lexicul, cu localizarea informației, spune Bogdan Rațiu, profesor de limba română, despre rezultatele simulării la BAC: La liceu se simte că stagnăm de foarte mulți ani, iar standardele s-au diminuat – în anii 2000 se cereau 3-4 pagini de eseu, acum 400 de cuvinte

Bogdan Rațiu, profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureș, spune că „rezultatele simulării de la BAC 2024 nu sunt foarte bune per ansamblu”,…
Vezi articolul