Gerontocrația amenință universitățile, prin securizarea posturilor de conducere pentru „dinozauri“: Orice grad universitar va putea rămâne titular în facultăți până la 70 de ani, după care cu prelungire anuală poate preda „fără limită de vârstă“, prevede proiectul Legii educației Deca

6.818 vizualizări
Photo 118704504 © Thitiwat Dutsadeewirot | Dreamstime.com
Legea educației prezentată public de ministrul Ligia Deca pe 27 februarie 2023 transformă universitățile în moșii ale clicilor universitare la putere acum: profesorii și cercetătorii vor putea să rămână titulari pe posturi în universități până la 70 de ani, nu doar până la 65 de ani când este vârsta de pensionare, fără evaluarea anuală a performanțelor academice pe care o prevede legea educației în vigoare astăzi. Iar după ce împlinesc 70 de ani, ei pot în continuare să predea prin decizie de „prelungire anuală conform cartei universitare, fără limită de vârstă“. Prevederea face parte din proiectul Legii învățământului superior prezentat ieri, 27 februarie, de Ligia Deca.

Potrivit surselor noastre, de prelungirea pe 5 ani a titularizării, fără evaluare anuală, ar urma să beneficieze și rectorii și ceilalți universitari cu vârste apropiate celei de pensionare, 65 de ani, care doresc un nou mandat (de 5 ani) de rector sau de conducere în universitate.

„Se toarnă asfalt peste universități. Proiectul actual preconizează că orice grad universitar va putea rămâne până la 70, iar apoi, din an în an, fără limită de vârstă. Nicio lege a învățământului superior nu și-a permis asta până acum. Asta gerontocratizează definitiv învățământul superior românesc, pe de o parte; pe de alta, blochează pentru un număr mare de ani orice intrare nouă în sistem, de vreme ce toate posturile vor rămâne ocupate cât va dori fiecare universitate. Cei care pleacă și vor face doctorate nu mai au la ce să se întoarcă, nu va mai fi loc“, a explicat un profesor universitar pentru Edupedu.ro, sub protecția anonimatului.

Concret, posibilitatea ca orice apropiat al rectorului și al membrilor Senatului universitar să rămână titular în universitate până la 70 de ani este prevăzută, în proiectul Legii învățământului superior publicat pe 27 februarie 2023 de ministrul Ligia Deca, la articolul 218, aliniatul (3):

„CAPITOLUL VII – PENSIONAREA

Art. 218
(1) Personalul didactic și de cercetare se pensionează la sfârșitul anului universitar în cursul căruia împlinește vârsta de 65 de ani.
(2) Senatul universitar din universitățile de stat, particulare și confesionale, în baza criteriilor de performanță profesională și a situației financiare, poate decide continuarea activității unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare, în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire anuală conform cartei universitare, fără limită de vârstă.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1), la solicitarea angajatului, acestuia poate sa îi fie menținută calitatea de titular până la împlinirea vârstei de 70 ani, cu aprobarea Senatului universitar, pe baza unei metodologii specifice.“

FOTO Articolul care le dă posibilitatea pensionarilor să rămână titulari până la 70 de ani, în Legea învățământului superior „România educată“:
Legea învățământului superior „România educată“ publicată în dezbatere de Ligia Deca / Foto: edu.ro

Același proiect de lege le permite actualilor rectori să candideze pentru încă două mandate (10 ani) în alegerile pentru conducerea universităților, indiferent dacă au deja la activ 3 mandate (care totalizează 12 ani de șefie a universitarilor) sau mai puține. Pentru comparație, Legea educației în vigoare din 2011 a stopat posibilitatea rectorilor în funcții atunci să candideze, stipulând că „o persoană nu poate fi rector al aceleiași instituții de învățământ superior pentru mai mult de 8 ani, indiferent de perioada în care s-au derulat mandatele și de întreruperile acestora“.

De remarcat că prevederea care le dă posibilitatea profesorilor să rămână titulari în universități până la 70 de ani este preluată de Ligia Deca din proiectul legii realizat de predecesorul său, Sorin Cîmpeanu.

FOTO Cum a propus Sorin Cîmpeanu prelungirea activității ca titular până la 70 de ani, în universități:
Foto: Proiectul legii învățământului superior publicat de Sorin Cîmpeanu / Sursa: edu.ro
FOTO Actuala Lege a educației permite, printr-o modificare adusă în 2014 prin OUG promovată de premierul Victor Ponta în timpul ministeriatului asigurat de Remus Pricopie, menținerea ca titular în universitate peste vârsta pensionării, dar printr-o decizie care trebuie dată anual și care să se bazeze pe evaluare anuală a performanțelor academice:
Legea educației în vigoare / Foto: legislatie.just.ro

Amintim că sociologul Lazăr Vlăsceanu a atras atenția încă din vară asupra prevederilor din proiectul promovat atunci de Sorin Cîmpeanu: „Citind actualul proiect, devine clară sursa incompatibilităților dintre centralismul etatist adoptat de proiect și universitatea autonomă care constituțional a fost consacrată după 1990. În Legea nr 1/2011 rectorul unei universități putea beneficia de două mandate consecutive de 4 ani, pe când în proiect durata fiecărui mandat e propusă să fie de 5 ani într-o serie de mandate care nu pot fi, totuși…, nelimitate (așa se proclamă insidios în norma legislativă!). Și pentru ca rectorul să nu rămână singur pe o traiectorie gerontologică ce este deschisă de proiect în universități, însoțitorii săi se pot pensiona la 65 de ani, dar dispun de posibilitatea prelungirii titulaturii fără opreliști serioase până la 70 și apoi, fără nicio restricție, pot rămâne titulari până când vor ei.“

Citește și:
BREAKING Proiectele legilor Educației au fost publicate de ministra Ligia Deca / Vor sta în dezbatere publică timp de 10 zile
BREAKING Ligia Deca, dedicație pentru Klaus Iohannis în proiectul legii educației: Îi legalizează rezervarea postului de profesor titular la Colegiul Brukenthal din Sibiu
Resetarea mandatelor de rector la viitoarele alegeri universitare / Rectorii primesc posibilitatea a încă două mandate de câte 5 ani, indiferent de numărul de ani de când conduc deja universitățile. Ligia Deca: Juriștii mi-au spus că legea nu retroactivează

1 comment
  1. In mod normal trebuie si in mediul universitar pensionarea la 65 de ani si colaborare pana la 70. Daca se duce la peste 70 de ani cei tineri nu au sanse sa mai ajunga conf.si prof.univ. Apoi de la 65 de ani au probleme serioase de sanatate si memorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Copiii s-au dezobișnuit să vorbească limba pe care o vorbesc în mod normal la școală, în zonele unde limba vorbită în familie este diferită de limba vorbită la școală, spune Ligia Deca, consilier prezidențial, despre carențele școlii online

„Avem carențe în ceea ce privește capacitatea copiilor de a se integra în medii sociale, de a-și exersa abilitățile care țin de interacțiune socială, emoțională și mai este un aspect…
Vezi articolul

Efectele Covid-19 asupra educației: cum vedeau miniștri, directori de companii și instituții de învățământ din 50 de țări impactul epidemiei pe termen scurt și lung, când școlile lumii abia se închideau – sondaj

Un număr foarte mare de factori de decizie din învățământul global se așteaptau, în momentul când școlile se închideau în tot mai multe țări, ca instituțiile de învățământ să aibă…
Vezi articolul

Ultimul for central rămas relevant pentru controlul eticii universitare, Consiliul Național de Etică, tras pe tușă cu ajutorul proiectului unui nou Cod-cadru în domeniu, propus de Ministerul Educației / Documentul stabilește normele de conduită pentru universitari și sancțiunile pentru abateri de la acestea, cu un control diluat asupra comisiilor de etică

Obligațiile personalului didactic și de cercetare din universități, precum și ale conducerii acestora, abaterile de la normele etice și sancțiunile pentru acestea sunt definite generic în proiectul unui „Cod-cadru de…
Vezi articolul

Dacă nu începem să facem o școală pentru copii, degeaba mai facem școală – Vifor Dorobanțu, director care vrea să aplice pentru transformarea în școală-pilot din toamnă. Mesaj către sindicate: „Un profesor, dacă nu poate face față unui sistem de învățământ, este liber să se ducă să muncească în altă parte”

Dacă nu începem să facem o școală pentru copii, degeaba mai facem școală, a declarat profesorul Vifor Dorobanțu, directorul Școlii gimnaziale din Curcani, județul Călărași, la conferința online „Școli-pilot pentru arhitecturi…
Vezi articolul