Google atacă dominația Zoom cu propria aplicație de videoconferințe, Google Meet, pusă la dispoziție gratuit pentru toată lumea

7.619 vizualizări
Google Meet / Sursa: Blog.google
Google intră în bătălia pentru piața dominată acum de Zoom, aplicație de comunicații audio-video pentru grupuri mari, larg folosită, în prezent, de școli și companii, iar mai nou și pentru activități de petrecere a timpului liber. Gigantul american a anunțat, miercuri, ca pune la dispoziția tuturor, gratuit, propria soluție premium de videoconferințe, Google Meet, măsură care va fi implementată treptat în toată lumea, în următoarele săptămâni.

Google Meet este inclusă și în pachetul G Suite for Education și este deja folosită, instituțional, în predarea online – în România au existat și instruiri online pentru profesori, pentru folosirea acestei aplicații. Acum, gratuitatea este extinsă așa încât oricine să aibă acces la Meet, cu unele limite.

Potrivit unui comunicat de presă, Google Meet oferă videoconferințe cu până la 100 de participanți, pentru utilizatori persoane fizice, respectiv cu până la 250 de participanți, în cazul companiilor. Întâlnirile sunt limitate la 1 oră pentru varianța gratuită, dar, spune compania, limita nu va fi impusă până în 30 septembrie.

În anunțul oficial de pe propria platformă, Google pune accentul pe securitatea comunicațiilor prin aplicația Meet, în contextul în care siguranța conferințelor și a datelor este una dintre principalele preocupări legate de Zoom, serviciul ce domină, de două luni, această piață.

Potrivit anunțului:

  • Accesul la Google Meet se face pe baza contului de Google. Pentru utilizarea Meet, nu este nevoie de instalarea unui plug-in sau software. Acesta funcționează direct din browser – Chrome sau alt browser popular, la adresa: meet.google.com.
  • Pe mobil există aplicația Google Meet.
  • Până în prezent, Google Meet era accesibilă doar în pachetul G Suite pentru companii, disponibil contra cost.

Ce date prezintă Google referitor la platforma Meet, la nivel global:

  • din ianuarie până în prezent, vârful zilnic de utilizare a Meet a crescut de 30 de ori
  • în aprilie, Meet a găzduit 3 miliarde de minute de întâlniri video și a înregistrat 3 milioane de noi utilizatori în fiecare zi
  • săptămâna trecută, numărul zilnic de participanți în întâlniri Meet a trecut de 100 de milioane

Cifra de 100 de milioane este departe de nivelul atins până acum de Zoom – 300 de milioane.

Anunțul Google vine la câteva zile după ce Facebook a anunțat, la rândul său, propria platformă – Facebook Rooms. Cu câteva săptămâni în urmă, Skype a permis accesul direct al utilizatorilor la propriul serviciu de conferințe, în cazul căruia numărul utilizatorilor zilnici a crescut cu 70%.


2 comments
  1. Daa… Decât că și ZOOM e complet gratuit, cu adresa profesională, deci pentru profesori. Și asta de o lună. Și mai e si mai bună aplicația… Înainte era tot gratuit (!!!), dar dacă aveai o videoconferință de peste 40 de minute trebuia să faci o scurtă pauză. Acum e cu durată nelimitată. Așa că… Reclama era fără bani la acest articol?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lucrarea de licență, înlocuită cu examen scris din iulie 2024 la Facultatea de Litere a UB pentru studenții de la programul de Comunicare și Relații Publice / Ar urma să se revină la examene scrise și pentru licența la limba română și o limbă străină – surse

Studenții de la programul de Comunicare și Relații Publice (CRP) din cadrul Facultății de Litere a Universității din București, care sunt în anul III la ciclul de licență, vor susține…
Vezi articolul

Cătălin Ciupală, profesor de matematică: Transferul cunoștințelor și jonglarea cu cunoștințe între domenii, arii, materii, nu se poate face decât în anumite condiții, care nu vor fi, după părerea mea, îndeplinite deloc de actualele planuri-cadru / Se fragmentează foarte mult învățarea prin multe materii care se propun la CDEOȘ

Profesorul Cătălin Ciupală, care predă matematică la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, a spus că „transferul cunoștințelor și jonglarea cu cunoștințe între domenii, arii, materii, nu se poate face…
Vezi articolul

Centura Verde București-Ilfov, proiect de sănătate publică și de infrastructură verde cu rol de spațiu destinat recreerii, educației și sportului, intră în faza operațională

Un protocol pentru implementarea Centurii Verzi București-Ilfov, proiect de sănătate publică și de infrastructură verde critică pentru București și zona metropolitană, a fost semnat săptămâna aceasta, ceea ce permite intrarea…
Vezi articolul

Orele elevilor care nu dau simulările naționale pentru Evaluarea Națională și BAC 2024 trebuie să se desfășoare corespunzător, le transmite Ministerul Educației școlilor

Școlile trebuie să ia toate măsurile ca orele elevilor care nu sunt implicați în simulările examenelor naționale (Evaluarea Națională și BAC 2024) să se desfășoare în mod corespunzător, potrivit procedurii…
Vezi articolul