GRAFIC Plăcerea de a merge la școală scade an de an, procentul absenților a crescut cu 50%. În sate sunt 83% din școlile cele mai slabe din România

1.464 de vizualizări
Photo by Roman Mager on Unsplash
Numărul copiilor care declară că le place la școală mereu, scade de la un an la altul, potrivit raportului Bunăstarea copilului din mediul rural, publicat din 2 în doi ani din 2014 până în 2018 de Fundația World Vision România. Astfel, procentul copiilor de la sate cărora le place la școală întotdeauna a scăzut cu peste 3% comparativ cu 2016. A crescut în schimb procentul celor care declară că le place doar uneori la școală în 2018.

Un procent de 5,5% dintre copiii din rural lipsesc întotdeauna de la școală deoarece merg să muncească, cu 50 % mai mulți decât în 2016, iar 6,3% declară că se simt întotdeauna obosiți pentru că muncesc înainte sau după ce se întorc de la școală, creștere de 75 % față de valoarea din 2016, potrivit raportului World Vision. Cei care lipsesc uneori de la școală deoarece merg să muncească sau care se simt obosiți pentru că muncesc înainte sau după ce se întorc de la școală provin în mare parte din familii ale căror venituri nu le ajung nici pentru strictul necesar.

În mediul rural România are cele mai mari probleme în privința Educației, a accesului la învățământ de calitate, a dotărilor școlilor. Totul pleacă, însă, de la nivelul de trai din familiile din care provin copiii. Conform studiului, dacă elevii provin din familii care reușesc să se descurce cu banii, se constată că un număr crescut dintre ei declară că le place întotdeauna la școală (72%) spre deosebire de cei care provin din familii cărora veniturile obținute nu acoperă nevoile lor de bază (63%) sau abia le ajung de la o lună la alta (66%).

HARTA Sărăciei

Într-un raport recent al Băncii Mondiale sunt punctate județele cu cea mai mare densitate de oameni săraci. Acestea sunt Botoșani, Vaslui, Vrancea, urmate, cu un mare număr de oameni aflați în pragul sărăciei, de județele Galați, Teleorman și Olt.

Dotarea cu utilități a instituțiilor de învățământ influențează opinia elevilor referitoare la școală, mai spun autorii raportului World Vision. Copiii care declară că au toaletă și apă curentă în interiorul școlii, declară într-o măsură mai mare că le place la școală.

Potrivit Raportului România Educată, ”doar 42,4% din copiii de 3-5/6 ani din mediul rural erau înscriși la grădiniță în anul școlar 2015-2016, în comparație cu 81,2 % dintre copiii de la orașe.  Calitatea educației în mediul rural este afectată de dificultatea de a atrage cadre didactice calificate, de o infrastructură școlară neadecvată și de situații familiale dificile. În mediul rural există mai puține cadre didactice calificate angajate cu normă întreagă decât în mediul urban, astfel încât școlile au fost nevoite să angajeze un număr mare de cadre didactice slab calificate, cu fracțiune de normă, care fac naveta”, se arată în raport.

Felul în care sunt tratați copiii în clasă

Majoritatea copiilor (85,2%) au declarat că nu sunt tratați diferit decât ceilalți din clasă, procentul fiind însă în scădere cu peste 2,5% față de anul 2016 (87,9%). A crescut cu peste 2% față de 2016 numărul copiilor care
consideră că sunt tratați mai rău decât ceilalți elevi din clasă (de la 4,1% în 2016 la 6,4% în 2018). Modul în care este tratat copilul la școală influențează percepția lui despre școală, scriu autorii. Astfel cei care consideră că sunt tratați diferit în clasă sau de către cadrele didactice sunt cei cărora le place mai puțin la școală. În același timp, copiii care consideră că sunt tratați diferit de colegi sau profesori sunt în mare măsură din familii sărace (ale căror venituri nu reușesc să acopere nevoile de bază).

Sărăcia este mai mare la oamenii fără școală

În mediul rural rata abandonului școlar este de peste 27%, potrivit raportului Băncii Mondiale. La testele internaționale PISA, care sunt aplicate pe copii de 15 ani, o dată la 3 ani, s-au observat diferențe foarte mari între elevii din zonele rurale și dezavantajate și cei din orașe. Între cei care obțin cele mai bune rezultate și cei care au performat cel mai rău la PISA 2015, diferențele sunt de 3 ani de școală, potrivit sursei citate.

Segregarea socială la școală continuă și este în creștere, iar elevii săraci merg la școli slabe. Ca o consecință, doar 1% dintre școlile performante se află în zonele rurale, iar 83% din școlile slabe sunt tot la sat. Potrivit raportului OECD despre Educația din România, aceste școli nu pot atrage și reține profesori calificați.

FOTO: Roman Mager on Unsplash


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Camera de Comerț Americană în România – AmCham reacționează după ce Eurostat a publicat „procente excesiv de mici” legate de părăsirea școlii în țară: Datele surprind un „fenomen diferit” de abandonul școlar / „România pierde prea mulți copii încă din primii ani ai parcursului educațional și la toate nivelele sistemului de educație”

Camera de Comerț Americană din România (AmCham) a reacționat după ce, la începutul săptămânii Eurostat a publicat o serie de date ce indică „procente excesiv de mici” pentru abandonul școlar…
Vezi articolul

Viitorul salariu brut al directorilor de școli dat exemplu de Ligia Deca, de peste 11.000 de lei pe lună, fără sporuri – mult sub cele ale directorilor din Europa de Vest, dar considerabil mai mare decât salariile celor din Est

Un director de școală cu gradul I va avea, în iunie 2024, „un salariu brut de 11.484 lei pe lună, fără a lua în calcul alte sporuri”, după creșterile salariale…
Vezi articolul

HARTĂ Tinerii de 15-29 de ani reprezentau 16,3% din populația Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2021. Ponderea lor va scădea la sub 15% până în 2050 / Regiunile care vor întineri și cele unde îmbătrânirea se va accentua

La 1 ianuarie 2021, tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani reprezentau 16,3% din populația totală a Uniunii Europene. Până în 2050, tinerii vor reprezenta 14,9% din populația…
Vezi articolul