Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat graficul ședinței de repartizare pentru profesorii care au solicitat completarea normei didactice și transferul prin restrângere de activitate. Pentru profesorii din București, ședința va avea loc joi, 14 martie, la Liceul Teoretic „Traian”.
În perioada 25 februarie – 3 martie, cererile profesorilor aflați în restrângere de activitate au fost înregistrate la inspectoratele școlare, potrivit metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2025-2026.
Pentru obținerea acordurilor/acordurilor de principiu în vederea soluționării restrângerii de activitate la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE, cererile profesorilor aflați în restrângere de activitate s-au depus din 26 februarie și până pe 6 martie.
- Amintim că inspectoratele școlare au publicat punctajele profesorilor care solicită soluționarea restrângerii de activitate.
Calendarul pentru completarea normei didactice și pentru restrângerea de activitate, conform metodologiei-cadru
5) Completarea normei didactice de predare a personalului didactic la nivelul inspectoratului școlar şi transferarea personalului didactic aflat în restrângere de activitate:
a) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a listei tuturor catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete;
b) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a listei cadrelor didactice care intră în reducere de activitate, începând cu data de 1 septembrie 2025;
c) afişarea la sediile unităţilor de învăţământ/CJRAE/CMBRAE și pe paginile web ale acestora (dacă există) a condiţiilor specifice şi a grilelor de evaluare aferente acestora (dacă este cazul) pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer/pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, avizate de inspectoratele şcolare; Termen: 24 februarie 2025
d) înregistrarea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, cadrelor didactice aflate în reducere de activitate, la inspectoratele şcolare; verificarea și avizarea dosarelor depuse de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 25 februarie-3 martie 2025
e) afișarea pe pagina web a inspectoratului şcolar a listelor cu punctajele cadrelor didactice care solicită soluționarea reducerii de activitate; Termen: 4 martie 2025
f) înregistrarea contestațiilor la punctajele acordate; Perioada: 5-6 martie 2025
g) soluționarea contestațiilor la punctajele acordate, în consiliul de administrație al inspectoratului școlar și afișarea punctajelor finale pe pagina web a inspectoratului şcolar; Termen: 7 martie 2025
h) organizarea inspecţiilor speciale la clasă/probelor practice/orale de profil, afişarea rezultatelor pe pagina web a inspectoratului şcolar; Perioada: 4-7 martie 2025
i) depunerea cererilor, însoţite de documentele precizate în acestea, de către cadrele didactice aflate în restrângere de activitate, pentru obținerea acordurilor/acordurilor de principiu în vederea soluționării restrângerii de activitate la unităţile de învăţământ/CJRAE/CMBRAE; Perioada: 26 februarie-6 martie 2025
j) analiza în consiliile de administrație ale unităților de învățământ/CJRAE/CMBRAE a solicitărilor și comunicarea acordului/acordului de principiu pentru transfer/refuzului motivat cadrelor didactice și inspectoratului școlar; Termen: 10 martie 2025
k) depunerea şi înregistrarea contestaţiilor, la unitatea de învățământ/CJRAE/CMBRAE, privind acordurile/acordurile de principiu emise de unitățile de învățământ, de către personalul didactic care solicită transfer consimțit între unitățile de învățământ; Perioada: 10-11 martie 2025
l) soluționarea contestaţiilor privind acordurile/acordurile de principiu pentru transfer emise de unitățile de învățământ/ CJRAE/CMBRAE în consiliul de administrație al unității de învățământ și comunicarea acordului/acordului de principiu pentru transfer/refuzului motivat cadrelor didactice și inspectoratului școlar; Termen: 12 martie 2025
m) depunerea acordurilor/acordurilor de principiu cadrelor didactice care solicită soluționarea restrângerii de activitate la comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate; Perioada: 10-13 martie 2025
n) soluționarea în ședință de repartizare, în ordine, a:
- (i) cererilor cadrelor didactice titulare pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată/nedeterminată, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6) din Metodologie pe perioadă determinată;
- (ii) cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin transfer;
- (iii)cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei pentru completarea normei didactice pe perioadă determinată;
- (iv)cererilor cadrelor didactice aflate în restrângere de activitate, prin detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată; Termen: 14 martie 2025
o) înregistrarea contestațiilor la inspectoratul școlar cu privire la modul de soluționare a reducerilor de activitate; Perioada: 17-18 martie 2025
p) soluționarea contestațiilor în consiliul de administrație al inspectoratului școlar; Termen: 19 martie 2025
q) emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare, ţinând seama de prevederile art. 5 alin (5) din Metodologie. Perioada: 19-24 martie 2025
Foto: © Opolja | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.