Greșeală în subiectele de la română: O poezie a lui Heinrich Heine a fost atribuită lui Șt. O. Iosif / “Malpraxis pedagogic în întocmirea subiectelor de examen” – HotNews.ro

5.625 de vizualizări
Ministerul Educației i-a atribuit, în subiectele de simulare, poetului român Ștefan Octavian Iosif o poezie semnată de fapt de germanul Heinrich Heine și tradusă de Șt. O Iosif, scrie HotNews.ro. Greșeala a apărut la primul subiect de la simularea examenului de Limba și literatura română pe care elevii de clasa a VIII-a au susținut-o ieri.

Regret să constat că ne întâlnim din nou cu un malpraxis pedagogic în întocmirea subiectelor de examen pentru elevii de gimnaziu“, a declarat pentru HotNews.ro criticul literar Luminița Corneanu.

 

 

Subiectele de la simulări “sunt elaborate de către specialiștii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE – instituția din subordinea Ministerului Educației care elaborează subiectele tuturor examenelor naționale – n.red.) și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen, parcurse până la această dată”, spune Ministerul Educației.

  • Deși nu este o greșeală care să influențeze răspunsurile date de elevi la simulare, greșeala este un simptom al gradului de profesionalizare a CNEE. Instituția care ar trebui să gândească inclusiv teste grilă pentru examene este subdimensionată, spun sursele Edupedu.ro, iar conducerea instituției a dat dovadă de obediență în fața tuturor miniștrilor din ultimii ani.
  • Potrivit surselor Edupedu.ro, NU experții Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) sunt cei care au venit cu ideea de a le da copiilor teste grilă la examen și nici nu au susținut, pe fond, această propunere, a cărei principală miză este creșterea procentului de promovare a examenelor, în ani electorali

 


2 comments
  1. Doamna ministru are obligaţia morală să ia măsuri drastice împotriva celor care au răspuns de elaborarea acestor subiecte, mai ales că aceste gafe monumentale vin după gafele de la olimpiada de limba română. Există în relaţiile de muncă şi desfacerea contractului pentru incompetenţă, fiindcă scuzele nu sunt suficiente în această situaţie. În vară, elevii de clasa a VIII-a au de dat un examen şi, dacă se menţin aceeaşi oameni la CNEE, s-ar putea să avem alte surprize neplăcute.

  2. Testele grila sunt o tampenie, mai ales in proportia de 40%, cat doreste men sa includa in structura subiectului. Niste habarnisti si neatenti, nu a fost an de la Dumnezeu in care vreun subiect sau barem sa nu fie gresit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Recomandări pentru “turnurile de fildeș”: Micro-creditele să devină instrumente centrale pentru universități, dacă vor să se adapteze la tendințele europene și să ofere flexibilitate studenților – experți ai Universității din București

Micro-creditele ar trebui să devină puncte centrale pentru “macro-politici educaționale”, dacă universitățile românești doresc să țină pasul cu tendințele europene, afirmă un grup de experți ai Universității din București într-o…
Vezi articolul

La examenele naționale nu vor fi subiecte-capcană, cum s-a întâmplat la simularea pentru Evaluarea Națională, spune ministrul Cîmpeanu. Acesta spune, ca anul trecut, că va sta cu profesorii pentru a verifica subiectele înaintea fiecărui examen

“În fiecare noapte de dinaintea fiecărui examen (…) voi sta împreună cu colegii mei de la fiecare disciplină și vom analiza subiectele în așa fel încât să putem garanta că…
Vezi articolul