Grevă generală în școli. Inspecțiile pentru gradele didactice pot fi amânate, anunță liderul sindical Marius Nistor / „Sunt sute de noi aderări la acțiunea de protest”, potrivit acestuia

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

În timpul grevei generale, inspecțiile pentru gradele didactice pot fi amânate, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”: „Nicio problemă, se pot amâna”. Luni, 22 mai, peste 150.000 de angajați școli și grădinițe intră în grevă, potrivit sindicatelor din Educație.

„Trebuie să înțeleagă foarte clar domnii inspectori că o inspecție se poate amâna”, a completat Marius Nistor.

Acesta a subliniat că profesorii care participă la greva generală nu vor fi afectați: „Vreau să fiu foarte clar. Greva generală nu-i afectează sub nicio formă în privința gradelor didactice.”

Nistor a mai precizat că numărul profesorilor care vor face greva generală a crescut: „Din momentul declanșării grevei de avertisment, numărul lor a crescut. Pe fiecare organizație în parte sunt sute de noi aderări la acțiunea de protest.” De asemenea, Marius Nistor a menționat că mesajele critice apărute în spațiul public i-au determinat pe profesori să se alăture grevei generale.

Amintim că o solicitare urgentă a fost trimisă joi după-amiază la inspectoratele școlare, de către Ministerul Educației, care vrea să știe câți profesori și alți angajați participă la greva generală din învățământ, conform surselor Edupedu.ro.

În legătură cu solicitarea Ministerului Educației, liderul sindical a spus că „este normal ca Ministerul să aibă o situație foarte clară cu numărul celor care participă la această acțiune de protest. Nu impresionează pe nimeni. (…) Datele respective nu sunt secrete.”

Despre gradele didactice

Într-un document trimis de sindicatele din Educație, în teritoriu, apare că participarea la grevă, care are ca efect suspendarea contractului individual de muncă, nu afectează înscrierea la gradele didactice:

„Zilele de grevă nu se iau în calcul la stabilirea vechimii efective la catedră pentru înscrierea la grad, dar nu au ca efect anularea vechimii necesare acumulate până la acel moment; în această perioadă nu se efectuează inspecții curente/speciale şi nu se susţin probe de examen, potrivit art. 7 alin. (1) lit. c) din Metodologia anexă la OMECT nr. 5561/2011; însă, în situatia excepţională în care un cadru didactic ar fi programat să desfășoare inspecțiile pentru acordarea gradului didactic, acesta are posibilitatea de a notifica în scris retragerea din grevă către unitatea de invatdmant (conform art. 153 din Legea nr. 367/2022), pentru a înceta cauza de suspendare a contractului individual de muncă și, astfel, a-și efectua inspecțiile.)”, conform docuentului.

Conform sindicatelor, regulile din perioada în care are loc greva sunt următoarele:

„1. În unitatea de învăţământ trebuie să fie prezenţi pe durata grevei toţi membrii de sindicat participanti la aceasta; în condică se va scrie „GREVĂ”; reamintim că, potrivit art. 234 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările si completările ulterioare, „greva reprezintă încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi”, iar conform art. 153 alin. (5) din Legea nr. 367/2022, greviştii sunt prezenți în incinta unitatii;

2. în situația în care, în perioada grevei, sunt prezenți în unitate copii/elevi, aceștia vor fi supravegheați de angajații care nu participă la grevă;

3. cadrele didactice care nu au ore (după ce greva a fost declanșată și care participă la grevă) sunt prezente în incinta unității, o parte dintre ele asigurând supravegherea patrimoniului, conform celor stabilite de către comitetul de grevă din unitate împreună cu angajatorul;

4. toate persoanele care intră în unitate vor fi legitimate pentru a nu pătrunde persoane străine, care ar putea deturna acţiunea;

5. personalul didactic auxiliar şi nedidactic participant la grevă va rămâne la locul de muncă, fără a-şi desfăşura activitatea, asigurând securitatea patrimoniului.”

De ce fac profesorii grevă. Revendicările sindicatelor din educație:
Citește și:
Solicitare urgentă în școli, de la Ministerul Educației, care vrea să știe câți profesori și alți angajați participă la greva generală din învățământ, care începe luni, 22 mai / Directorii trebuie să completeze formularul până mâine dimineață, iar inspectorii să dea raportul vineri la 10, la centru – surse
Mircea Miclea, despre greva profesorilor: Susțin clar mărirea substanțială a salariilor profesorilor, dar salarizarea să fie diferențiată în funcție de prestația didactică, iar angajarea profesorilor să fie la nivelul școlii / Ipocrizia crasă a președintelui și ministrului Educației o poate vedea acum toată lumea
Ministrul Muncii, după ce a fost indicat de Iohannis și Deca, ca cel cu soluția la greva generală din Educație: Dascălii noştri ştiu că atunci când PSD a fost la guvernare, de veniturile dumnealor s-a vorbit doar pe plus / Protestul este legitim şi avem şi soluţii
VIDEO Raluca Turcan (PNL), ministru al Muncii și vicepremier în guvernele Orban și Cîțu: Un profesor cu studii de lungă durată e plătit mai slab decât un muncitor în construcții sau un angajat în agricultură
Ligia Deca, ministrul Educației: Voi lupta ca profesia de cadru didactic să fie una respectată, inclusiv din punct de vedere financiar
Solicitările profesorilor dau peste cap calculele pentru buget. Sorin Banciu: Nu producem atât de mulți bani. Florin Manole: Ar costa 16 miliarde ce au cerut sindicatele. Cristian Seidler: Au rămas 7 miliarde, dar tot profesorul să fie solidar, nu-i așa?
Ministrul Muncii, despre majorarea salariilor profesorilor: Avem un plan, dar nu putem face legea salarizării unitare pe bucăţi, acum pentru profesori, săptămâna viitoare pentru altă categorie salarială. Din păcate, nu se poate peste noapte
Promisiunea primită de sindicatele profesorilor, la întâlnirea de la Guvern: Noua lege a salarizării va fi adoptată de Parlament până la sfârșitul anului 2023
Eșec al negocierilor dintre sindicatele din învățământ și premierul Ciucă. ”De luni va fi grevă generală”, anunță liderul sindical Simion Hăncescu
Grevă generală în educație, de luni, cu peste 150.000 de angajați care sistează activitatea în școli, după negocierile eșuate de la Guvern / Pentru ca examenele să nu fie date cu jandarmii, lucrurile trebuie tratate mult mai serios, avertizează sindicaliștii
Ce le-a promis Premierul Ciucă sindicatelor, în întâlnirea care i-a convins definitiv pe profesori să facă grevă generală: Că va scrie în programul de guvernare al lui Ciolacu „textul” din care „să rezulte foarte clar că educația reprezintă prioritate națională”
VIDEO Iohannis: Cererile profesorilor pentru creșterea salariilor sunt îndreptățite. Trebuie să avem grijă de profesori, să aibă condițiile pentru a-și face treaba cum trebuie / La Ministerul Muncii să se lucreze un pic mai repede pe noul proiect de lege a salarizării
Ligia Deca anunță că luni, pe 22 mai, în prima zi de grevă generală în școli, va fi o întâlnire la Guvern cu sindicatele din Educație și ministrul Muncii: Noi am făcut tot ceea ce ține de noi (…) sper ca acea întâlnire să oprească acțiunea de protest
Exit mobile version