Grilele de salarii majorate pentru directorii de școli, aprobate de Guvern. Creșterea este între 1300 și 1800 lei, potrivit Ministerului Educației

38.160 de vizualizări
În ședința de Guvern a fost aprobat proiectul de hotărâre cu grilele detaliate pentru salariile directorilor și ale personalului didactic auxiliar de conducere, anunță Ministerul Educației. Hotărârea de Guvern modifică anexele HG nr. 598/2018, în care erau până acum prevăzute salariile posturilor didactice de conducere de director și director adjunct din școli și grădinițe, ca urmare a aplicării ordonanței de urgență nr. 57/2023.

În comunicatul Ministerului Educației se arată că beneficiază de creștere 8.694 de directori și directori adjuncți și 3.451 de persoane încadrate pe funcții de contabil-șef și secretar-șef, în total 12.145 de funcții de conducere.

Pentru directori, creșterea este între 1300 – 1800 lei, media creșterilor salariilor de bazăcalculate pentru toate unitățile de Grad I fiind de 21,54%, iar pentru cele de grad II, de 19,08%.

Pentru directorii adjuncți, creșterea este între 1300 – 1500 lei. Procentual, creșterea salariilor de bază ale directorilor adjuncți din unitățile de învățământ Grad I este de 21,03%, iar pentru cele de grad II este de 19,15%.

Pentru funcțiile auxiliare de conducere, prin noua hotărâre a Guvernului, creșterile sunt între 1300 și 1400 lei. Media creșterilor salariilor de bază pentru personalul didactic auxiliar de conducere, calculate pentru toate unitățile de Grad I, este de 23,5%, iar pentru cele de grad II este de 22,3%”, conform sursei citate.

Grilele de salarii majorate pentru director, director adjunct, contabil-șef și secretar-șef, în funcție de gradul didactic, gradul școlilor și de categoria acestora:

Citește și:
Proiectul de hotărâre cu grilele de salarii majorate pentru directorii de școli, pe ordinea de zi a ședinței de Guvern
DOCUMENT Grilele de salarii majorate pentru director, director adjunct, contabil-șef și secretar-șef, în funcție de gradul didactic, gradul școlilor și de categoria acestora, publicate de Ministerul Educației – proiect

23 comments
  1. eu personal sunt foarte nemultumita de majorare….sunt contabil sef si am multe responsabilități, termene,date introduse in n machete,lipsa co,lipsa inlocuitor chiar si cand esti in cm,salariul blocat din 2017( cand am avut taiate functiile si salariile in functie de numarul de clase) iar acum cel mai mic salariu dintre colegii auxiliari ( secretar, bibliotecar)
    noi nu beneficiem de sp vechime de conducere nici nu se mai pune in discutie….am primit 1300 pentru gradatia 0…speram toti colegii la o modificare ulterioara….tinand cont de complexitatea lucrarilor, controale audit primarie si isj,curtea de conturi etc meritam macar cat un contabil ca asta suntem in primul rand si mai apoi contabili sefi…..asteptam ca ca si sindicatul sa ne sustina….🙏🙏🙏🙏

  2. Am văzut comentarii cum că salariile la funcțiile de conducere sunt pentru gradația 0. Numai cine nu are habar de salarizare poate scoate o așa inepție!
    Doar la profesori e pe gradații. La funcțiile de conducere e fix salariul din grila. La care se mai adaugă gradatia de merit… cine o are, că și aici e pe bătălie. Din salariul respectiv, jumătate se întoarce la stat, sub forma de impozite și contribuții la pensii și sănătate. Și vedeți cât rămâne. Un profesor mai are o dirigenție, ore suplimentare, directorul nu. Cum gândesc conducătorii noștri iubiți să-i stimuleze pe directori să rămână și sa muncească în continuare e un mare mister. Or fi și pușlamale de directori, dar ii băgăm pe toți în aceeași oală? Și nu e treaba unui director bun sa-l sancționeze pe colegul lui de la alta școală , care nu*și face treaba. Tot a ministerului și inspectoratelor este. Clar, o să fugim afară cât vedem cu ochii…

  3. Salariile din grila sunt pentru gradatia 0.
    ♧La ele se mai adauga 7.5% pentru gradatia 1, 5% pentru gradatiile 2 si 3 si cu 2.5% pentru gradatiile 4 si 5.
    Un director cu gradatia 5 (peste 25 ani vechme) va avea, de exemplu, 8475*1.245=10552.

    1. Deaca Liviu, mai citește legislație! Unde vezi tu ca scrie gradatia 0 în dreptul salariilor?? La directori, e salariu fix, pe tipuri de școli. punct.

  4. Au zis de acum câțiva ani sa aducă pe posturile de director “manageri”, cum e doamna Ligia Deca, oameni care nu au nicio legătură cu învățământul. Știu ca a fost mare scandal atunci dar, pentru ca sunt diabolici după cum s-a văzut în multe situații de acum, au făcut acest lucru cu micșorarea salariilor. Sa nu uitam ca alegerile se fac în scoli și mișcarea asta se face chiar înainte de alegeri.
    Eu nu ii mai votez nici dacă vine sfârșitul pământului. Oricine dar ei nu deși ei sunt disperați sa rămână.
    Pe de o parte UE nu a găsit oameni mai valoroși sa promoveze pentru ca politica este un joc murdar și după cum vedem directorii vor liniște și pace și se pregătesc sa demisioneze, oamenii capabili au fost pregătiți de vechiul regim rusofil și prin urmare sunt fideli pana la moarte acelui regim care i-a format și antrenat. Sa nu uitam ca rusii au trimis la noi in tara oameni care sa formeze alți oameni în diferite domenii. Poate ca UE ar reuși sa găsească oameni capabili dar dacă dinspre ei vine un trend de “banul este totul” și nu se mai cultiva sufletul prin religie ci doar prin bunuri materiale acei posibili candidați vor prefera sa facă bani și muma patrie se poate duce la dr…. cu!

  5. În OG 57 din 12/06/2023( care a încheiat greva) grila de salarizare a directorilor începea de la 8275 cu un coeficient minim de 3.31. Acum au aprobat sa inceapa de la 7900 in sus. Se pare ca nu mai contează ce s-a promis.Sindicatul unde este? Eu, profesor cu 16 ore câștig mai mult decât directorul scolii–Se pregătește sa demisioneze!

  6. Această ,,mărire” înseamnă un salariu cu 392 de lei mai mic pentru mine ca director, față de salariul pe care l-aș fi luat dacă eram doar profesor. Toți directorii sunt prejudiciați de această ,,mărire”. Personal, voi alege să revin la catedră , pe un salariu mai mare și o responsabilitate mai mică față de cea de director.

  7. sper sa se majoreze salariile directorilor acelor 53 de licee unde nimeni nu a luat bacul.La fel și profesorilor de la materiile de bac.Si neapărat un spor suplimentar “de rușine” pentru incompetenta.Ma întreb dacă ar fi sa dea acum BAC-ul pe bune câți profesori ar promova?ar ploua cu note de trei și patru ca la examenul de titularizare.

    1. Tu compari nivelul universitar cu cel liceal? Cine e de vina ca întra la licee cei cu 1,2,3 la EN?Cum sa ia bacalaureatul dacă ei nu au reușit un 5 la EN? Vorbim sa nu adormim. Spor de rușine sa ia ministru și clica ei ca au făcut praf admiterea la licee. Și părinți ca ii vor neapărat la liceu și el nu e nici de o profesională. Nu poți sa faci din măgar cal și din pr… t cărturar.

    2. Ce-i, mă, Ioane, de unde frustrările astea? Te-oi fi numărând și tu printre ăia care-au picat bacu’? Sau o fi vorba despre fiu-tău?
      Bine, oricum ar fi, soluția există și e extrem de simplă: îi dăm dracu’ afară pe incompetenții ăia, directori și profesori etc., și angajăm în locul lor “decât” competenți.
      Cum zici? De unde-i luăm pe ăștia, pe competenți? Cum de unde? Uite, unu’ au putea fi chiar tu, ce zici?

    3. Te-ai uitat pe statistica?
      Jumatate din cele 53 licee sunt fantoma, adica nu ai pe cine sa arunci vina.

  8. sa nu ne facem noi griji pentru viata personala a directorului:)) stiau clar ce inseamna munca asta…
    cat despre salarii…iar o fi o stire menita de alerteze,cum era luna trecuta cea cu edusal care nu functioneaza si,ce sa vezi,a functionat:)

    1. Anna, câte minute din viața ta ai fost director? Pun pariu că niciunul! Vorbește despre ce cunoști!
      Dar așa-i când te macină frustrarea!

  9. Eu cred că guvernul și ministerul educației si-au pierdut simțul realității! Atât timp cât salariul unui profesor cu gradul I, peste 25 de ani vechime, este 8400 lei, tu plătești un director cu salarii începând de la 7 mii și ceva? Sau salariu de director de colegiu cu internat și cantină, cu 700 de elevi, mai mic decât al unui profesor?
    Va fi interesant de urmărit câte demisii ale directorilor vor fi înregistrate în perioada următoare! Că prost să fii să-ti faci praf viața personală și să nu dormi de grija tuturor problemelor din școală, când poți câștiga mai bine având liniște! Good job, miss Deca!

      1. Nazanin, da, eu sunt profesor cu gradul I, peste 25 de ani vechime și am aflat de la contabilă că acesta este salariul meu, 8420 brut, iar directorul din școală unde lucrez are 8240, conform noilor grile aprobate. Se gândește serios sa demisioneze. Problema e că niciunul dintre colegii mei nu vrea sa fie director, deci ni se va “implanta” un doritor de funcție, care habar nu are despre ce e vorba în școala noastră. Și nu-l judecăm pe colegul nostru, pentru că vedem cât muncește și lucrurile merg foarte bine, dar nici eu n-aș sta în condițiile astea. Se va distruge și ce mai merge bine în școli.

    1. Buna seara! exemplul dat de dvs cu salariul unui prof cu gradul 1 și peste 25 vechime este presupun acesta după mărirea de după greva ?? brutul 8400? eu nu știu de un așa venit pina acum…

  10. Poate nu ar fi fost rău să se fi introdus și indicatori de performanta. Un director cu un istoric de zero la Bacalaureat, printre putinii din judet fără proiecte de dotări, fără monitorizare ARACIP de 7 ani, etc merita bani în plus?

    1. Aurel, cred că nu prindeți ideea… pentru bani mai mulți, poate fi profesor, fără nici o altă bătaie de cap! Dacă statul îi dă salariul mai mic decât al profesorilor, de ce si-ar lua cineva pe cap grija de a răspunde de ce fac colegii lui la clasă, de ce nu sunt proiecte sau de ce nu da primăria bani de renovări. Despre ce performanta vorbești? Pui criterii de performanță când ai salarizare stimulativă, nu cand dai mai puțin decât e cazul…

  11. Și pentru muncitori paznici și femeile de serviciu din școli care au cele mai mizere salarii si duc greul in scoli …..Praful de pe toba…Sictir minister..Sictir guvernanti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Control al ISJ Buzău la Colegiul Hasdeu, la aproape 3 săptămâni de la demisia directoarei, care acuză presiuni din partea ISJ pentru a acorda ore unei profesoare “incapabilă să susțină ore”: Înțelegem nemulțumirea părinților și vrem să rezolvăm situația, spune inspectorul adjunct Dan Popescu

Mai mulți inspectori școlari au mers în control la Colegiul Hasdeu joi, 18 aprilie, la aproape 3 săptămâni de când directoarea Virginia Tănăsescu și-a dat demisia. Inspectorul școlar adjunct spune…
Vezi articolul

Ministrul Educației Ligia Deca, despre reintroducerea tezelor și a semestrelor după recordul negativ înregistrat de elevii de clasa a VIII-a la simulare: Nu am avut o discuție pe reintroducerea tezelor / Nu a fost observată o legătură între structura anului școlar pe module și rezultate

Ligia Deca declară că nu ia în calcul reintroducerea tezelor școlare, după ce elevii de clasa a VIII-a care au susținut în gimnaziu acest tip de evaluare doar doi ani…
Vezi articolul

Cîmpeanu, despre motivele pentru care o parte dintre elevii de clasa a VIII-a nu au fost înscriși la Evaluarea Națională 2022: Am avut mulți elevi care s-au depărtat de școală în acești doi ani de criză sanitară

„Incapacitatea de a promova clasa terminală are legătură și cu faptul că, din păcate, neînțelegând importanța principiului că școlile se închid ultimele și se deschid primele pe timpul crizei sanitare,…
Vezi articolul