Guvernul amână până în 2025 prevederea legală prin care cadrele didactice și de cercetare din universități primesc două salarii în momentul pensionării – proiect de ordonanță

19.770 de vizualizări
Foto: © Stereo Lights | Dreamstime.com
O prevedere din Legea învățământului superior, potrivit căreia profesorii și cercetătorii din universități urmau să primească două salarii în momentul pensionării, va fi aplicată din anul universitar 2025-2026, așa cum este prevăzut și în cazul profesorilor din școli, potrivit proiectului de ordonanță de urgență pus miercuri în dezbatere de Ministerul Finanțelor.

Astfel, proiectul de OUG prevede introducerea, în cadrul dispozițiilor finale ale Legii 199/2023 privind învățământul superior, a unui nou alineat ce stabilește anul 2025-2026 drept prim an de aplicare a măsurii privind celor două salarii pentru profesorii care se pensionează.

În Legea 199 nu exista această mențiune, așa cum era cazul Legii 198 privind învățământul preuniversitar – detalii mai jos.

Ce spune proiectul de ordonanță de urgență:

„ART.XXVIII La articolul 260 din Legea nr. 199/2023 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 5 iulie 2023, cu modificările ulterioare, după alineatul(18) se adaugă un nou alineat, alin (19), cu următorul cuprins:

  • ”(19) Prevederile art. 216 alin.(19) referitoare la asigurarea cadrelor didactice şi de cercetare din instituţiile de învăţământ superior de stat, la data încetării de drept a contractului de muncă în urma pensionării, două salarii raportate la ultimul salariu de bază se aplică începând cu anul universitar 2025-2026.””

Ce spune Art. 216 alin (19) din Legea 199/2023:

  • „(19) Din sume de la bugetul de stat, Ministerul Educației asigură cadrelor didactice și de cercetare din instituțiile de învățământ superior de stat, la data încetării de drept a contractului de muncă în urma pensionării, două salarii raportate la ultimul salariu de bază.”

Edupedu.ro a semnalat, marți, că, în învățământul preuniversitar, această primă de pensionare se aplică din anul școlar 2025-2026. În Legea învățământului preuniversitar există o prevedere similară – Art. 229 alin (14) – cu cea din Legea învățământului superior, ce prevede acordarea a două salarii de bază personalului din școli în momentul pensionării la îndeplinirea vârstei standard. Spre deosebire de Legea învățământului superior, în Legea învățământului preuniversitar exista deja, la secțiunea „dispoziții tranzitorii și finale”, privind aplicarea acelui articol începând cu anul școlar 2025-2026.

Citește și:
Prima de pensionare pentru profesori, echivalentă a două salarii, se aplică din anul școlar 2025-2026

Foto: © Stereo Lights | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


11 comments
  1. Două salarii în momentul pensionării ??? Acest lucru nu ar fi un cadou/bonus, ci doar penalizarea pe care statul ar trebui să o plătească pentru întârzierea plății primei pensii, cu aproape 4 luni (!!!!!!).
    Eu mi-am depus dosarul de pensionare pe data de 1 septembrie, și nu am primit încă pensia. Au trecut deja trei luni și jumătate de atunci.
    Așa ceva cred că numai în România se poate întâmpla. Îți plătesc pensia retroactiv, dar atâta timp de așteptare mi se pare total nejustificat, că sa nu zic bătaie de joc și umilință.

  2. Au făcut o lege pe repede-înainte, n-au discutat decât cu yes-menii lor, au anunțat ce mare reformă mare fac ei, iar acum amână TOT, inclusiv bugetele nou-introduse în lege.

    Bine că v-ați grăbit, madam Deca și domnu’ președinte, să aveți și voi cu ce vă lăuda în campanie… Dar e degeaba.

    Credeam că mai rău ca Anisie, Cîmpeanu, Andronescu NU se poate… Am ajuns ”optimistă„ – uite că se poate!!

  3. își bate joc de lume așa cum și OUG care este amânată de trei ani 105/1999 acum iar o amână pina in 2025 pina uita de ea și a scăpat de noi ptr că ne ia de prosti bine că pensile speciale nesimțite nu le taie și le tot creste mereu hoții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mobilizare fără precedent pentru transport școlar gratuit: elevii români și maghiari, studenții, o parte din sindicate, părinții și ONG-uri cer Parlamentului să respingă OUG nr. 51/2019 care elimină transportul din sfera serviciilor publice

Mobilizare fără precedent, pentru obținerea transportului gratuit pentru elevii din România. Consiliul Național al Elevilor, Uniunea Liceenilor Maghiari din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești, Consiliul Tineretului, organizația Salvați Copiii,…
Vezi articolul