Prima de pensionare pentru profesori, echivalentă a două salarii, se aplică din anul școlar 2025-2026

22.791 de vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Din anul școlar 2025-2026, profesorii care se pensionează la împlinirea vârstei standard beneficiază de o primă în cuantum de două salarii de bază, potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Prima se acordă la data încetării de drept a contractului individual de muncă.

Art. 229 – „(14) Personalul din învățământul preuniversitar care se pensionează la împlinirea vârstei standard beneficiază de o primă în cuantum de două salarii de bază ale persoanei, care se acordă la data încetării de drept a contractului individual de muncă”, conform sursei citate anterior.

În lege, la secțiunea „dispoziții tranzitorii și finale”, este menționat că art. 229 (14) se aplică din anul școlar 2025-2026.

Foto: Captură Legea Învățământului preuniversitar nr. 198/2023 – legislatie.just

Art. 53 din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 stabilește că „vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare (…)”.

Noua Lege a pensiilor, care intră în vigoare intră în vigoare la data de 1 septembrie 2024, stabilește că vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei:

Art. 47 – „(1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.”

Ordinul nr. 6.218 din 9 noiembrie 2022 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2023-2024 stabilește condițiile legale de pensionare.

Art. 29 – „(2) Condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2023, sunt:

a) pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 62 de ani şi o lună, 32 de ani şi 3 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare;

b) pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare.”

Conform metodologiei citate mai sus, profesoarele titulare pot rămâne în funcție dacă nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2023. Profesorii care au gradul didactic I sau doctoratul, chiar dacă până la 1 septembrie 2023 împlinesc 65 de ani, pot fi menținuți ca „titular”, până la 3 ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere. Condițiile sunt următoarele: să efectueze stagiul minim de cotizare și să dovedească competență profesională deosebită, a obținut calificativul “Foarte Bine” și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 ani școlari încheiați.

Art. 29 alin. (3) – „Cadrele didactice titulare, femei, care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (2) lit. a), precum și cadrele didactice, femei, care au avut calitatea de personal didactic de predare titular, reîncadrate în funcția de personal didactic de predare, în anul școlar 2022-2023 cu condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării, care nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2023, pot opta, în scris, fie pentru menținerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, conform prevederilor art. 284 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, fie pentru pensionarea începând cu data de 1 septembrie 2023. Opțiunea se adresează, în scris, consiliului de administrație al unității de învățământ, până la data de 20 ianuarie 2023. Cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menținerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, beneficiază de toate drepturile personalului didactic titular.

(4) Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul științific de doctor, care până la data de 1 septembrie 2023 împlinește vârsta de 65 de ani, efectuează stagiul minim de cotizare și dovedește competență profesională deosebită, a obținut calificativul “Foarte Bine” și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 (cinci) ani școlari încheiați, poate fi menținut în activitate ca titular, în funcția didactică până la 3 (trei) ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere, conform prezentei Metodologii.”

În cadrul etapelor de mobilitate, profesorii pensionabili au prioritate față de celelalte cadre didactice.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


12 comments
  1. o să fie discuții aici,pt că o să vrea prima de pensionare și un cadru didactic care cere pensionare anticipată,adică în loc de 65 să iasă la 60 de ani …Și corect ar fi că această primă de pensionare sa se ofere la toată lumea,că și cei care cer anticipat,nu cer degeaba,au motive bine întemeiate.

  2. Fix asta mai lipsea după ce că nu au cadre, redusul normei la 16 ore degrevarea de ore a directorilor și inspectorilor și acum prima de pensionare.

    Cine va intra la orele rămase vacante că nici angajări nu fac? femeile de serviciu?

    Și apoi dat orele la pensionari și toți ăștia ca ore suplimentare neplătite in vacante deci economie la budget.

  3. Pai e normal sa nu fie diferente la matematică că matematica n-are nevoie decât de caiet creon tabla creta. O poți studia și-n peșteră.

    Dotările din scoli sunt degeaba, la examene se da numai probleme pe care le faci cu creionul și hârtia nu cu pc-ul.

  4. Alooo!
    Daca dascalii tot sunt atat de buni si dupa varsta de 60 ani, de ce nu ar fi buni si domnii politisti si domnii judecatori? Profesorii sunt mai rezistenti la stres fata de ceilalti sau vreti ca in loc sa ii pensionati sa ii bagati in ospicii?

  5. despre transa 3 instanțe judecătorești amânată pe burta, e tăcere …
    cred că și guvernul face un soi de bullying cu dascălii …că tot numa de violenta vorbim in scoli …

  6. Relax, în decembrie 2025 între Craciun și Anul Nou guvernul va da o nouă “ordonanță trenuleț” prin care va proroga aplicarea articolului respectiv…. după care la fel în decembrie 2026 ș.a.m.d….

  7. la Anu și la multi ani !!
    la judecători le ati dat retroactiv pe 5 ani
    pentru ce?
    pentru tergiversări și prescrieri

      1. mă scuzaț 😤
        păi să ne luăm singuri concediu fara plata , până găsesc băieții bani de retroactivul cu procesele câștigate în instanță din 2018 , plus retroactiv sporuri inghetate, plus retroactiv bonuri , plati , vaucere și alte daravele.
        vreo 6 luni – zic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea “George Emil Palade” din Târgu Mureș își va alege rectorul pe bază de concurs public / Rectorul Azamfirei: “Suntem, cred, unici în peisajul universitar românesc”

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu Mureș își va alege rectorul, pentru mandatul 2024-2029, pe baza unui concurs public, potrivit opțiunii majorității participanților la…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Procesul de aderare a României la OCDE va aprofunda cooperarea, nu doar din perspectiva accesului la date de înaltă calitate, ci și a expertizei organizației care acoperă întreg procesul de elaborare a politicilor publice – de la diagnosticare până la implementare

Moment important pentru dezvoltarea învățământului românesc, transmite ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-un comunicat cu ocazia lansării negocierilor de aderare a României la OCDE, anunțate pe 25 ianuarie. Reamintim că OECD…
Vezi articolul