Guvernul britanic să țintească o rată de 70% a participării tinerilor la studii superioare, până în 2040 – apelul unei organizații-cheie a universităților

105 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Ținta privind participarea tinerilor britanici la studii superioare ar trebui să fie de 70% în anul 2040 și să fie însoțită de o creștere a taxelor de școlarizare, dar și de măsuri extinse de sprijin financiar pentru tinerii din medii mai puțin avantajate, potrivit unui apel al unei organizații-cheie a universităților britanice, Universities UK, citat de The Guardian.
  • Ținta este considerabil mai mare decât ținta de 45% stabilită la nivel UE, pentru 2025, în ceea ce privește ponderea tinerilor cu studii superioare. În 2023, la nivelul Uniunii ținta a fost aproape atinsă (43,1%), însă România înregistrează o pondere de două ori mai mică (22,5%).

Universities UK presează, totodată, pentru o a serie extinsă de măsuri care să sprijine mediul universitar, de la majorarea taxelor de școlarizare la  granturi pentru elevii din medii dezavantajate. Acestea, propune organizația, ar putea fi alocate printr-un „fond de oportunitate pentru învățământ terțiar”, alocat pentru zonele cu rate reduse de înscriere la studii superioare.

Aceeași organizație îndeamnă guvernul să pună capăt acțiunilor ce îi afectează pe studenții internaționali care vor să se înscrie în universitățile britanice, dar și mai multe fonduri pentru cercetare și predare, universitățile promițând, în schimb, o colaborare mai strânsă cu liderii locali și de afaceri pentru a contribui mai mult la creșterea regiunilor.

În acest context, scrie separat tot The Guardian, guvernul este îndemnat să găsească o soluție pentru a relansa fluxul de studenție din UE către Marea Britanie, grav afectat în urma Brexit, inclusiv printr-o posibilă reluare a participării Marii Britanii la programul european Erasmus. Dar, potrivit sursei citate, guvernul de la Londra, prin premierul Keir Starmer, pare să manifeste o rezistență în scădere față de mobilitatea tinerilor, dar a arătat recent că nu există planuri concrete în acest sens.

Photo 26072326 © AviahuismanphotographyDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. facultatea ca educatie de masa. worthless.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții sunt întrebați dacă sunt de acord cu examenul la Colegiile naționale care suspendă obligativitatea Evaluării Naționale și dacă sunt de acord cu noul Bacalaureat din proiectele de legi ale Educației – sondaj lansat de Federația Părinților

Un chestionar de consultare pentru părinți, cu privire la admiterea la liceu și noul Bacalaureat din proiectul de lege a învățământului preuniversitar, a fost lansat de Federația Națională a Asociațiilor…
Vezi articolul

Abia la peste 750 de absențe pentru un elev de gimnaziu și la peste 540 pentru un elev din clasele primare directorul este obligat să anunțe serviciile de asistență socială privind riscul de abandon școlar – măsură pusă de Ministerul Educației în ROFUIP 2024

Dacă un elev lipsește „cel puțin 75% din numărul de ore de curs prevăzute într-un an școlar la disciplinele/modulele respective”, directorul este obligat să anunțe serviciile de asistență socială, potrivit…
Vezi articolul

Admitere 2023 în școlile postliceale de poliție, jandarmi și pompieri. Înscrierile au loc în perioada 20 aprilie – 5 mai 2023 / Model cerere înscriere, lista locurilor disponibile și calendarul admiterii

Aproape 2.900 de locuri au fost scoase la concurs în instituțiile de formare a agenților de poliție și subofițerilor ale Ministerului Afacerilor Interne. Cererile de înscriere se transmit, exclusiv în…
Vezi articolul