Guvernul britanic să țintească o rată de 70% a participării tinerilor la studii superioare, până în 2040 – apelul unei organizații-cheie a universităților

107 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Ținta privind participarea tinerilor britanici la studii superioare ar trebui să fie de 70% în anul 2040 și să fie însoțită de o creștere a taxelor de școlarizare, dar și de măsuri extinse de sprijin financiar pentru tinerii din medii mai puțin avantajate, potrivit unui apel al unei organizații-cheie a universităților britanice, Universities UK, citat de The Guardian.
  • Ținta este considerabil mai mare decât ținta de 45% stabilită la nivel UE, pentru 2025, în ceea ce privește ponderea tinerilor cu studii superioare. În 2023, la nivelul Uniunii ținta a fost aproape atinsă (43,1%), însă România înregistrează o pondere de două ori mai mică (22,5%).

Universities UK presează, totodată, pentru o a serie extinsă de măsuri care să sprijine mediul universitar, de la majorarea taxelor de școlarizare la  granturi pentru elevii din medii dezavantajate. Acestea, propune organizația, ar putea fi alocate printr-un „fond de oportunitate pentru învățământ terțiar”, alocat pentru zonele cu rate reduse de înscriere la studii superioare.

Aceeași organizație îndeamnă guvernul să pună capăt acțiunilor ce îi afectează pe studenții internaționali care vor să se înscrie în universitățile britanice, dar și mai multe fonduri pentru cercetare și predare, universitățile promițând, în schimb, o colaborare mai strânsă cu liderii locali și de afaceri pentru a contribui mai mult la creșterea regiunilor.

În acest context, scrie separat tot The Guardian, guvernul este îndemnat să găsească o soluție pentru a relansa fluxul de studenție din UE către Marea Britanie, grav afectat în urma Brexit, inclusiv printr-o posibilă reluare a participării Marii Britanii la programul european Erasmus. Dar, potrivit sursei citate, guvernul de la Londra, prin premierul Keir Starmer, pare să manifeste o rezistență în scădere față de mobilitatea tinerilor, dar a arătat recent că nu există planuri concrete în acest sens.

Photo 26072326 © AviahuismanphotographyDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. facultatea ca educatie de masa. worthless.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitățile trebuie să încurajeze creativitatea și gândirea critică, două competențe vitale pentru studenți și angajatori, dar realitatea le pune bețe în roate – Trei recomandări de schimbare din partea OCDE

Politicile aplicate de guverne pentru a susține calitatea educației pot, adesea, să se transforme în obstacole în calea inovației pedagogice, în cazul învățământului superior, atunci când vine vorba despre competențe…
Vezi articolul

Doctoranzii înmatriculați la buget, cu frecvență, pe legea veche trebuie să primească burse, în temeiul noii legi a educației, conform unei decizii a instanței ce corectează un ordin emis în 2023 de Ministerul Educației / Instituția poate face recurs / Contestatarul ordinului: „Ministerul a mărit bursele considerabil, dar nu le-a acordat”

Un ordin al Ministerului Educației, emis în 2023, trebuie modificat în urma unei decizii a instanței, care ar permite studenților doctoranzi care au început studiile la buget, cu frecvență, dar…
Vezi articolul

Liga Studenților din Iași protestează astăzi în fața sediului PSD, PNL și al Ministerului Educației: Diplomele nu vor mai avea acoperire. Studenții nu mai pot sesiza problemele din universități

Liga Studenților din Iași organizează astăzi, începând cu ora 12:00, un protest spontan în fața sediilor Partidului Social Democrat (PSD), Partidului Național Liberal (PNL) și a Ministerului Educației față de…
Vezi articolul