Guvernul închide 9 școli și grădinițe din județul Satu Mare. Printre ele, și o școală reabilitată complet

4.135 de vizualizări
Evoluția costului mediu cu un copil la școală
Evoluția costului mediu cu un copil la școală SURSA: pixabay.com
9 unități de învățământ din județul Satu Mare vor fi închise din cauza lipsei copiilor, a anunțat șeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, instituție subordonată Ministerului Educației, citat de ziarul local Informația Zilei.

Printre unitățile de învățământ închise se numără și școala din localitatea Petrești, care tocmai a fost reabilitată complet în 2011 cu fonduri europene. Așadar, cetățenii UE au plătit 4,2 milioane de lei pentru renovarea unei clădiri care va zace goală, deși proiectul a cuprins până și instalarea unui lift, plus dotarea cu calculatoare, laptopuri, imprimante și videoproiectoare.

Conform informaţiilor furnizate de inspectorul general Călin Durla, unitățile școlare închise sunt Grădiniţa cu Program Normal (GPN) din Medieş Râturi, școala din Domăneşti, școlile din Vezendiu, Racşa Vii, Crucişor, Coca, Lechinţa și Valea Seacă.

În toate aceste cazuri, copiii de vârstă școlară vor fi mutați la alte școli, urmând să facă naveta.

În ceea ce priveşte situaţia cadrelor didactice din aceste unităţi de învăţământ, Călin Durla spune că nu sunt foarte mulţi profesori afectaţi deoarece în structurile respective numărul de cadre titulare este redus, potrivit Informația Zilei.

Foto: Pixabay.com


3 comments
  1. Dar inainte de a reabilita unitatea scolara, nu stiau ca nu au copii? Ca doar se face recensamantul anual! Banii aceia puteau fi folositi altundeva, unde sunt copii!

  2. Drepturile infractorilor pe prim plan in politica guvernamentala ! Conditiile si bunastarea din puscarii ! Sa nu cumva sa gresim cat de putin fata de ei !
    Sunteti siguri ca toate scolile asigura conditiile minime care sunt clamate pentru puscariasi ? Copii nu conteaza, nu sunt in grija guvernului, doar au parinti !
    (Pamflet)

  3. Copiii sunt siliti sa faca naveta incepand cu varsta de gradinita,desi scoala este ,,in poarta casei’. Acesta este motivul pentru care un numar atat de mare de elevi abandoneaza!Acolo unde nu se inchid scoli se comaseaza clase,se face un simultan si din 4(patru) clase,cu un singur invatator!Crima,bataie de joc, nepasare,prostie, nepricepere… Ceausestii tineau o scoala si cu numai 4 copii, astia considera ca nu merita efortul financiar,preferand sa plateasca soferi,sa cumpere microbuze scolare(alte afaceri si aici) si sa-i puna pe aia mici sa invete de mici ca viata-i grea! Ajung tarziu acasa,obositi,numai chef de lectii n-au, indiferent daca este vara sau iarna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Normele propuse de Ministerul Sănătății pentru cămine, cantine, transport: Distanțare fizică peste tot / În cămine să fie atribuite camere individuale, iar dacă nu e posibil, camerele să fie ocupate de elevi din aceeași grupă

Normele de distanțare fizică trebuie respectate și în cămine (internate școlare), cantine și mijloacele de transport pentru elevi, unde masca este, de asemenea, obligatorie în cele mai multe cazuri, potrivit…
Vezi articolul

Dana Lica, președinta SEPI, replică în dezbaterea privind programa de Informatică la clasa a IX-a: Profesorii se pot adapta, au fost nevoiți constant să învețe / Vrem o școală care produce simpli consumatori de tehnologie sau o școală care formează tineri capabili să creeze tehnologia de mâine și să modeleze viitorul României?

Miza dezbaterii despre noile programe de Informatică nu este o „luptă” între limbaje și nici un test de „adaptare” pentru profesori, ci felul în care școala îi pregătește pe elevi:…
Vezi articolul

Noua lege a minorităților naționale din Ucraina – prevederile privind educația: Este declarat dreptul la studiu în limba minorităților, dar articolele detaliate fac trimitere la Legea ucraineană a educației și produc nemulțumiri

Noua lege ucraineană a minorităților naționale, adoptată cu câteva zile în urmă și primită pe un ton critic la București, abordează chestiunile legate de educație, în contextul drepturilor minorităților, însă…
Vezi articolul

Compania care produce actualizarea aplicației de salarizare din Învățământ reacționează în problema posibilei întârzieri a salariilor: Am livrat noul kit EduSal în 2 zile de la semnarea contractului cu Ministerul Educației, cu 4 zile înainte de termen

Reacție a companiei care a contractat de la Ministerul Educației serviciile de dezvoltare și suport tehnic pentru aplicația de salarizare EduSal, după ce varianta actualizată a acesteia a ajuns în…
Vezi articolul

Peste 80 de școli și patru inspectorate școlare, pe lista Ministerului Educației cu un nou ultimatum pentru plata restanțelor salariale ale profesorilor. Termenul limită este vineri, 3 martie – document

Ministerul Educației a dat un nou ultimatum inspectoratelor școlare, pentru a trimite listele ce vizează achitarea diferențelor salariale rezultate prin aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 48 din 14 aprilie 2022.…
Vezi articolul