Harta învățământului profesional și tehnic din România, Meserii.ro, a fost actualizată

3.246 de vizualizări
Sursa: Captura Meserii.ro
Calificările oferite de școlile profesionale și liceele tehnologice din țară, numărul de firme active într-un anumit domeniu și alte informații relevante în domeniu sunt disponibile pe harta actualizată a învățământului profesional și tehnic din România, oferită prin platforma digitală Meserii.ro, anunță asociația CivicNet într-un comunicat de presă.

Acesta arată că este vorba despre prima platformă digitală care conectează meseriile pregătite în școlile profesionale cu potențialul de cerere de pe piața muncii, în diverse domenii de activitate.

Potrivit comunicatului:

  • Elevii de gimnaziu şi părinţii acestora pot afla de pe Meserii.ro atât ce şcoli profesionale sau licee tehnologice se află în zona în care locuiesc şi ce calificări au acestea în pregătire, cât şi numărul de firme din domeniul căutat, oferind o idee asupra potenţialului cererii din piaţa muncii pentru o anumită meserie.
  • Companiile pot afla în ce regiuni găsesc viitori absolvenţi în calificarea de care au nevoie, putând astfel defini mai bine planuri de extindere şi dezvoltare. Instituţiile de învăţământ şi decidenţii pot vedea numărul şi distribuţia companiilor care activează în domeniul de interes, datele de contact ale companiilor relevante (pentru a le propune parteneriate pentru sesiuni de practică sau pentru a primi echipamente şi utilaje în scop didactic) şi pot decide adaptarea programei şi politici publice mai bune.

Harta include date privind toate școlile profesionale și liceele tehnologice din țară, cu date actualizate pentru anul 2020—2021 și oferă mijloace de căutare în funcție de calificări (ex.: sudor, mecanic, bucătar) și specifică numărul de firme (cu număr de salariați) din domeniul respectiv. Iar căutarea poate fi filtrată în funcție de localitate, tipul unității de învățământ și mediul (urban/rural).


1 comment
  1. Romania cu etapa sistemului DUAL actual mai are 50 ani de asteptat sa fie operational

    Regret nu a inteles ce este si a stalcit ce a facut !!!
    Nu s-au documetat, cheltuie banii aiurea cu Autoritatea pentru DUAL

    Sistemul DUAL apartine Patronatelor si nu ME !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu: Se introduce pentru prima oară învățământul dual în sistemul universitar, ca formă de învățământ – propunere din noua legea a Educației pentru învățământul superior

Sorin Cîmpeanu a precizat că ar putea fi introdus în viitoarea lege a Educației pentru învățământul superior „învățământul dual în sistemul universitar, ca formă de învățământ”. Declarația a fost făcută…
Vezi articolul

Liceele și operatorii economici mai au doar o zi, până pe 9 decembrie, să trimită solicitările de școlarizare în învățământul liceal tehnologic și dual pentru anul școlar 2026-2027 / Calendarul pentru stabilirea cifrei de școlarizare a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial

Calendarul pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul liceal tehnologic și dual pentru anul școlar 2026-2027, aprobat prin ordinul nr. 6.800, a fost publicat în Monitorul Oficial pe 8 decembrie.…
Vezi articolul

Calendarul stabilirii cifrei de școlarizare pentru învățământul dual și profesional, pentru anul școlar viitor, a fost publicat în Monitorul Oficial / Descarcă modelele de documente pentru școli și operatorii economici

Calendarul etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și în învățământul profesional de stat, pentru anul școlar 2023 – 2024, a fost publicat în Monitorul…
Vezi articolul

În loc să ținem profesorii la curent cu ultimele avansuri din industrie, sub presiunea IA și a altor tehnologii, mai bine „să aducem industria în clasă” – expertul internațional în educație Andreas Schleicher, despre viitorul învățământului profesional

„Dacă încercăm să îi ținem pe profesorii din școli cu informația la zi în ceea ce privește expertiza din industrie, vom goni mereu după un viitor și vom fi mereu…
Vezi articolul

Absolvenții de învățământ profesional și tehnic din România nu au niciun avantaj pe piața muncii față de absolvenții de liceu teoretic, spune Hannah Kitchen, expertă a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

Peste 50% dintre elevii din România sunt înscriși în învățământul profesional și tehnic, potrivit analizei prezentate de Hannah Kitchen, expertă a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) într-un podcast…
Vezi articolul