Harta profesorilor de 10 la Definitivat 2021 / Peste 5.800 de cadre didactice au obținut definitivarea în acest an

25.360 de vizualizări
Foto: captură hartă medii, Definitivat 2021
Au fost doar 187 de profesori care au reușit să ia nota 10 la proba scrisă de la Definitivat 2021, potrivit datelor anunțate de Ministerul Educației. În total, peste 5.800 au obținut note între 8 și 10, care le asigură promovarea la acest concurs.

Procentul de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul Examenului Național pentru Definitivare în învățământul preuniversitar, este 72,90%, în creștere cu peste 3,5%, comparativ cu anul trecut (69,17%). Rezultatele obținute de candidați au fost publicate ora 10:00, de către Ministerul Educației.

Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 5.782 de candidați cu medii între 8 și 10.

Cele mai multe note de 10 au fost obținute de profesori din județele:

  • București – 27
  • Cluj – 15
  • Iași 14
  • Constanța – 11
  • Brașov – 9
  • Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 8.300 de candidați (95,80%). Dintre aceștia, 366 de candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă.

Lucrările a doi candidați au fost anulate în centrele de evaluare.

Astfel, din totalul celor 7.931 de candidaţi cu lucrări evaluate, 4.156 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, 187 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 701 candidați au primit note între 9,50 și 9.99. De asemenea, 3.232 de candidați au avut note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba 543 de candidați.

Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrele de examen, astăzi, 21 iulie și joi, 22 iulie. Rezultatele finale vor fi publicate în centrele de examen și pe definitivat.edu.ro, în data de 28 iulie.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Foto: captură hartă medii, Definitivat 2021


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Definitivat 2024, examenul de intrare în cariera didactică. Peste 8.500 de candidați vor susține miercuri proba scrisă / Matematica, printre disciplinele cu număr mare de candidați înscriși

Peste 8.500 de candidați vor  participa la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ 2024, miercuri, 24 iulie, în 42 de centre de examen, anunță Ministerul Educației.…
Vezi articolul

Directoarea Magdalena Dorcioman: Degrevarea nu este un privilegiu, ci un instrument de eficiență instituțională, mai ales în școli care administrează sute de elevi și reforme în derulare

„Degrevarea nu este un privilegiu, ci un instrument de eficiență instituțională, mai ales în școli care administrează sute de elevi, infrastructură extinsă, activitate în două schimburi și reforme în derulare”,…
Vezi articolul

Palatele copiilor și cluburile elevilor vor trece la consiliile județene, cu tot cu personal, a decis Guvernul, prin Legea Ciolacu, fără niciun anunț din partea Ministerului Educației / Asta deși în legea Educației Deca-Iohannis scrie că acestea pot fi preluate de către primării

Legea Ciolacu, publicată vineri în Monitorul Oficial, prevede și descentralizarea Palatelor copiilor și cluburilor elevilor și trecerea lor de la Ministerul Educației la consiliile județene. Este vorba despre Legea 296/2023…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Am eliminat pragul de vaccinare a personalului de 60% / Omicron afectează și persoanele vaccinate, a fost necesară schimbarea strategiei cu privire la modul de funcționare a școlilor / Totul se judecă la nivel de județ de acum înainte

Ministrul Educației a anunțat la B1TV că a fost eliminat în această seară, prin hotărâre CNSU, după două luni de funcționare, pragul de vaccinare impus pentru personalul din învățământ, de…
Vezi articolul

Analiză Aspire Teachers, după anunțul premierului Ciolacu despre salarizarea pe bază de evaluare online a profesorilor: Propunerea nu apare în niciun raport OCDE. Studiile arată că un astfel de sistem poate să destabilizeze educația

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat evaluări anuale ale profesorilor printr-o platformă online, corelate direct cu salariile, invocând recomandări ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). Însă OCDE nu susține…
Vezi articolul

Capcanele întinse de Guvernul Ciucă profesorilor, după ce în ultimii doi ani miniștrii Educației au promovat intens creșterea salariului debutantului la nivelul salariului mediu pe economie din anul bugetar încheiat

Salarizarea profesorilor, așa cum a fost adoptată cu forța de Guvernul Ciucă, prin OUG 53/2023, arată două capcane întinse de Executiv pentru corpul profesoral. Concret, în loc să aplice Legea…
Vezi articolul