Cîmpeanu: În localitățile carantinate sunt 78 de licee, în care nu se organizează simularea bacalaureatului săptămâna viitoare

8.395 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu / Foto: Gov.ro
78 de licee sunt în localitățile aflate în carantină, potrivit declarației ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro. Procentual, cele 78 de licee reprezintă 5% din numărul total de școli în care luni începe simularea probelor de Bacalaureat pentru elevii de clasele a XII-a și a XIII-a. În aceste licee, săptămâna viitoare nu se organizează simulări.
  • Amintim că prefectul din Ilfov și cel din București au decis să poată susține simulările de Bacalaureat, luni, liceenii care învață în Capitală, dar au domiciliul în localități ilfovene aflate în carantină. La nivel național, o astfel de hotărâre nu a fost încă anunțată.

În zonele carantinate sunt 78 de licee, ceea ce reprezintă 5% din totalul liceelor din țară. În acestea învață în jur de 8.000 de elevi de clasa a XII-a și a XIII-a. Dintre cele 78, 37 sunt în Timișoara, 21 în Brașov, 14 în Ilfov, 1 în Bihor, 1 în Brăila, 1 în Dâmbovița, 1 în Maramureș, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Două licee din București, din cele 133 existente, sunt închise, iar cursurile se fac online, din motive epidemiologice.

Examenele scrise care simulează probele de la Bacalaureat 2021 încep luni, 22 martie, la ora 9:00, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Simularea examenului de Bacalaureat se reia în acest an, după ce anul trecut probele nu au mai fost susținute din cauza pandemiei.

În școlile aflate în localități în carantină, simulările de BAC 2021 pot fi reprogramate, dar nu mai târziu de 15 mai.

Regulile de la Simularea pentru Bacalaureat 2021, clasele a XII-a și a XIII-a.

Foto: gov.ro


3 comments
  1. Sigur,la simulare nu pot merge elevii,dar in mall pot. Acolo nu se infecteaza.
    Peste saptamana mall-urile sunt deschise in Timisoara.

  2. Sa simuleze el nitel cum ar fi sa-si dea demisia! Personaj mai gretos decat asta rar am intalnit! Niste simulari care nu spun nimic pentru nimeni…din categoria noi ne facem ca muncim!

  3. Și ce vrea sa spuna cu asta?
    Omul acesta ne baga pe gat faptul ca în fiecare clasa de elevi e normal sa fie ddi unul, doi cu ces(pentru egalitatea
    de șanse, fără sa se întrebe cum pot lucra profesorii diferențiat cu acei elevi).
    Iar în acesta perioada de pandemie, calcă cu convingere peste elevii și profesorii care din cauza deschiderii școlilor s-au îmbolnăvit, transformând sec totul în niște procente.
    Adica acele sute, poate o mie, nu contează asa cum în alta conjunctura va prefaceti ca va pasa de un singur elev (ca de profesori precis nu va pasa).
    Iar acum, vreti sa ne convingeți ca este normal sa se dea aceste simulări forțate si inutile, în plin val de pandemie, când zeci de scoli și sute de clase sunt în carantina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Triaj epidemiologic – ce înseamnă, cine îl face și ce boli au descoperit medicii anul trecut, după vacanța de iarnă

Triajul epidemiologic în școli și grădinițe este, teoretic, un consult sumar al copilului pentru supravegherea stării de sănătate în colectivități. Acesta se practică după fiecare vacanță școlară în creșe, grădinițe,…
Vezi articolul